În valul 5 al pandemiei de COVID-19 Direcția de Sănătate Publică Sibiu va avea noi misiuni. Astfel, activitatea instituției va include continuarea campaniei de vaccinare, demararea celei pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani, extinderea capacității de testare, dar și punerea în funcțiune a celor șase centre de evaluare ce vor fi create în spitalele din Sibiu. Despre toate acestea, dar și despre ce va însemna tulpina Omicron vorbește dr. Lucian Blăguțiu, directorul instituției, prin răspunsul dat unei solicitări ce a fost trimisă de reporterul Turnul Sfatului.
Este deja cunoscut faptul că Omicron este o tulpină care se răspândește foarte repede. În acest context se mai pot urmări contacții?
Având în vedere că o mare parte dintre persoanele sosite din străinătate - unele dintre ele din țări puternic afectate de tulpina Omicron - nu completează formularul de intrare în România (PLF) ar putea să apară dificultăți în urmărirea contacților. De asemenea, în urma situațiilor cu care ne-am confruntat în valurile anterioare este posibil ca unele dintre persoanele infectate să nu declare toți contacții, ceea ce va îngreuna considerabil identificarea și urmărirea lor. Prin implicarea extinsă a medicilor de familie, atât la testarea, cât și la evaluarea pacienților Covid-19, sperăm să reușim, împreună, să identificăm cât mai rapid atât bolnavii, cât și contacții acestora.
Pe de altă parte credeți că această transmitere a bolii poate duce la o imunizare în masă și poate opri pandemia?
La acest moment constatăm că există o populație receptivă numeroasă, ceea ce duce la concluzia că imunitatea dobândită prin boală nu a reușit să ofere o protecție eficientă, pe termen lung. Varianta Omicron a evoluat tocmai ca să ocolească imunitatea dobândită natural după tulpina Delta. Prin urmare, este dificil de previzionat când și/sau cum se va încheia pandemia.
Teoretic este însă posibil. Transmisibilitatea foarte ridicată a variantei Omicron va duce la infectarea unui număr însemnat de persoane într-o perioadă scurtă de timp.
Dacă la acestea vom adăuga pe cei care au dobândit un oarecare grad de imunitate prin infectările precedente sau prin vaccinarea cu trei doze sau chiar pe cei care-și vor păstra un titru ridicat de anticorpi, atunci se va reduce foarte mult masa receptivă, adică numărul persoanelor care se pot îmbolnăvi și, în acest caz este foarte posibil ca pandemia să ia sfârșit sau să evolueze doar sporadic, în valuri epidemice, pe modelul gripei.
Continuarea procesului de vaccinare și imunitatea produsă de noile infectări cu omicron ar putea reduce și severitatea îmbolnăvirilor, astfel încât să avem un număr mai mic de cazuri grave iar folosirea în continuare a măsurilor de prevenire deja cunoscute (mască , igienă, distanțare) rămâne în continuare recomandată.
Direcțiea de Sănătate Publică va avea noi misiuni în valul 5?
Activitatea DSP va include continuarea campaniei de vaccinare, cea mai sigură soluție de protejare împotriva formelor grave de îmbolnăvire. De asemenea, vom demara campaniei de vaccinare în rândul copiilor de 5 -11 ani. Pe de altă parte vom extinde capacitatea de testare a suspecților, prin implicarea tuturor medicilor de familie pentru identificarea și izolarea cât mai rapidă a celor infectați și vom reconfigura traseul pacientului suspect/confirmat cu Covid-19, conform algoritmului stabilit la nivel național (anexa 1, Ord. 3009/2021).
Ne mai ocupăm de definitivarea și punerea în funcțiune a centrelor de evaluare și tratament în regim ambulatoriu, pentru pacienții cu forme clinice medii care nu necesită oxigenoterapie, precum și a celor cu manifestări ușoare/medii, dar cu factori de risc agravanți. În funcție de evoluție, se vor dispune măsurile de punere în aplicare a planurilor de reziliență ale spitalelor, în maximum 24 - 48 de ore.
Și dacă tot ați adus vorba de centrele de evaluare. Ce sunt de fapt aceste centre?
La nivel județean va fi înființată structura operațională care are rolul de a identifica și de a rezolva problemele medicale ale tuturor categoriilor de pacienți, atât a celor infectați cu SARS-Cov-2, cât și cele ale pacienților cu alte patologii. Centrele de evaluare sunt structuri create la nivelul unităților sanitare, destinate pacienților infectați cu forme ușoare/medii, cu potențial de agravare și vor asigura consultațiile/examinările clinice, analize de laborator, examinări radiologice, tratamente cu antivirale pe cale orală și cu anticorpi monoclonali. Pentru pacienții non-Covid rămân funcționale structurile cunoscute din ambulatoriile integrate ale spitalelor, precum și secțiile/compartimentele cu paturi din zonele verzi.
Credeți că își vor atinge scopul aceste centre? Vor fi eficiente?
Centrele de evaluare a pacienților Covid-9 au fost concepute pentru asigurarea accesului cât mai rapid al bolnavului cu potențial de agravare la serviciile medicale de care are nevoie. Scopul creării acestor centre de evaluare, cu regim ambulator a fost și acela de a diminua teama pacientului față de spital, astfel încât acesta să nu mai ajungă prea târziu, cu forma grave și/sau complicate de boală. De asemenea, prin înființarea acestor centre sperăm într-o scădere e a presiunii asupra serviciilor de primiri urgente, precum și la o reducere a numărului de internări.
Sursa foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3950


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
O
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Claudiu
Acum 9 ore
CA