Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Aproape 1.000 de copii cu risc de abandon şcolar din județele Sibiu și Mureș vor beneficia de activităţi educaţionale printr-o finanțare norvegiană

Aproape 1.000 de copii cu risc de abandon şcolar din județele Sibiu și Mureș vor beneficia de activităţi educaţionale printr-o finanțare norvegiană

Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID), în calitate de beneficiar, a anunţat, miercuri, lansarea proiectului "Acces spre succes", în cadrul căruia pentru 980 de copii cu risc de abandon şcolar din judeţele Sibiu şi Mureş vor beneficia de activităţi educaţionale, în baza unei finanţări norvegiene de 1.448.247 euro, relatează Agerpres.

„Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului vizează creşterea participării şcolare cu cel puţin 10% a unui număr de 400 de copii din grupul ţintă primar şi creşterea ratei de tranziţie în învăţământul şcolar superior (clasa a-IX-a) cu 1,5% pe perioada implementării proiectului. Prin proiectul 'Acces spre succes', 980 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, în situaţii de risc de abandon şcolar, din 12 şcoli din judeţele Sibiu şi Mureş, în majoritate din mediul rural, vor beneficia de activităţi educaţionale, non-formale şi de integrare socială în vederea prevenirii abandonului şcolar şi/sau părăsirii timpurii a şcolii. Un parcurs şcolar cât mai complet şi dezvoltarea unor abilităţi psiho-emoţionale sănătoase şi creşterea încrederii în sine, le vor asigura acestor copii, în viitor, premisele pentru a contribui la dezvoltarea unei societăţi mai incluzive şi coezive", a arătat Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare, într-un comunicat de presă.

Proiectul îşi propune să aducă o contribuţie activă la creşterea gradului de coeziune economică şi socială la nivel local şi naţional prin îmbunătăţirea competenţelor formale şi non-formale ale copiilor din ciclul gimnazial, creşterea gradului de promovabilitate a acestora în licee şi prin dezvoltarea abilităţilor, cunoştinţelor şi competenţelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de calificare mai ridicat.

„Măsurile adresate direct grupului primar de beneficiari sunt corelate cu măsuri auxiliare adresate colegiilor acestora de şcoală, cadrelor didactice şi psihologilor, dar şi grupelor de părinţi. Proiectul se derulează pe o perioadă de 30 de luni, între 01.09.2021 şi 28.02.2024 în localităţile Agnita, Alma, Axente Sever, Marpod, Cârţişoara, Cristian, Răşinari (judeţul Sibiu) şi Albesti, Saschiz, Târnăveni, Sîncraiu de Mureş (judeţul Mureş)", se mai precizează în comunicatul menţionat.

Sursă: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Profu

Acum 2 ani

Dati bani degeaba! Iau banii si tot nu vin la scoala. Si la urma urmei de ce ar trebui sa fim toti licentiati sau cel putin bacalaueati? Pikamerul cine sa-l manuiasca?
Raspunde

MariusSB

Acum 2 ani

Banii astia nu sunt ce par, domnule profesor. Sunt bani pentru propaganda ideologica in scoli. Sunt pentru elgebete, teoria genderismului si alte mizerii progresiste. Chiar ei isi identifica scopurile. in specificul limbaj de lemn: "dezvoltarea unei societăţi mai incluzive" Nu pentru binele copiilor dau ei fondurile astea, ci pentru spalare pe creier si formarea de fanatici ideologici progresisti. In scolile din occident este dezastru ce se intampla. Pana si in gradinite s-au bagat nenorocitii astia cu teoriile de gen.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus