Noii subprefecți ai Sibiului, Sebastian Șebu și Daniel Moșin, ambii susținuți de Partidul Social Democrat, au depus joi dimineață jurămintele.
Spre deosebire de alte evenimente similare, ceremonia s-a ținut de această dată în spatele ușilor închise, fiind transmisă pe internet de Ministerul Afacerilor Interne.
”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Sibiu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, au jurat noii subprefecți ai Sibiului.
Daniel Moșin este inginer, are 48 de ani și a fost consilier local din 2018 până în 2020. El a preluat atunci locul de consilier în urma decesului medicului psihiatru Gheorghe Talău, la finele lunii ianuarie 2018. De asemenea, Moșin a lucrat în cadrul companiei Telekom și a mai deținut funcția de director al CSM Sibiu.
Sebastian Șebu, a doua nominalizare pentru funcția de subprefect, a activat în această instituție pe perioada mandatului de prefect al Mariei Minea. El a deținut atunci funcția de șef al cancelariei. De asemenea, a fost șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă al Poliţiei din Sibiu, de unde a ieșit la pensie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: subprefecti , Sibiu , juramant
Vizualizari: 1134
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Periscop
Acum 9 ore
Excelent +1
Acum 9 ore
Bastiu
Acum 9 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
Emil