Când a devenit mamă, Maria Cîrciumaru, în vârstă de 34 de ani, din Sibiu, a început să caute modalităţi pentru a fi cât mai prezentă în creşterea băieţelului ei, Iustin. Dorinţa de a avea un program de muncă flexibil şi interacţiunea cu membrele unei asociaţii de mame care lucrează de acasă au făcut-o să se îndrepte către antreprenoriat. Aşa că, de mai bine de un an, lucrează full-time pentru un proiect propriu: Ţara lui Papion.
"Sunt o persoană creativă şi mă bucur să descopăr mereu lucruri noi despre lume, despre oameni, despre mine. Am absolvit un liceu militar, o facultate de teologie, jumătate de facultate de medicină. Am publicat două volume de poezii. Am lucrat în domeniul vânzărilor pe rând cu flori, cărţi şi cadouri”, povesteşte Maria Cîrciumaru pentru zf.ro
În 2015, când a devenit mamă, a început să caute modalităţi pentru a fi cât mai prezentă în creşterea băieţelului ei, Iustin. Doi ani mai târziu, a descoperit Asociaţia Work at Home Moms şi a întâlnit astfel o mulţime de alte mame care împărtăşeau acelaşi vis: acela de a găsi un echilibru între viaţa de familie şi carieră.
„Am prins aripi şi mi-am dat seama că ceea ce a început ca un hobby poate deveni mod de lucru şi de viaţă”, îşi aminteşte Maria.
Aşa că astăzi lucrează la propriul brand, Ţara lui Papion, sub care creează şi produce accesorii moderne de inspiraţie tradiţională – papioane pentru copii şi pentru adulţi, cercei, pandantive, butoni, brâuri, semne de carte, brăţări, accesorii pentru păr, broşe. Produsele sunt lucrate manual, cusute după metode tradiţionale, inspirate din ii, piese vechi de vestimentaţie populară sau orice altă sursă autentică de tradiţie.
Alte produse apreciate sunt semnele de carte cu motive tradiţionale, dar şi papioanele tată-fiu. Seturile cu cercei şi pandantiv sunt asortate la ţinute cu iz popular, la fel şi brâiele, broşele, brăţările şi accesoriile pentru păr.
Preţurile pornesc de la 30 de lei pentru o pereche de cercei, 40 de lei pentru un semn de carte, 50 de lei pentru papioane pentru copii, mai scrie sursa citată.
Foto Țara lui Papion/facebook Citește restul materialului pe zf.ro
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 796
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Aburita
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 6 ore
Contra
Acum 7 ore
Ion