Elevii lui Miguel Angel Hoyo joacă în această seară în deplasare, cu Athletic Constanța. Meciul va fi disputat de la ora 18:30 și va fi transmis în direct pe canalul de Youtube al FRB TV.
Etapa cu numărul 16 din Liga Națională de Baschet Masculin, prima a returului, are loc la malul Mării Negre, acolo unde BC CSU Sibiu va întâlni echipa de baschet masculin din Constanța. Galben-albaștrii au o revanșă de luat în fața celor de la Athletic Constanța, care s-au impus cu scorul de 84-65 în Sala Transilvania. Pe teren propriu, echipa de la malul Mării Negre are un bilanț de 3 victorii și 3 înfrângeri, U BT Cluj-Napoca, Steaua București și CSM Focșani fiind echipele care au plecat cu toate punctele de pe terenul echipei antrenate de Alexandru Olteanu.
Față de meciul tur, în ambele echipe au avut loc modificări de efectiv. Echipei sibiene i s-au alăturat între timp Javion Blake și James Padgett, în timp ce la constănțeni au venit Darling, Gaskins, Harris și McNeilly.
„Acest meci pune față în față două echipe care preferă să fie în controlul jocului încă din prima repriză. Constanța a câștigat un singur meci pe teren propriu când a fost condusă la pauză și a pierdut de fiecare data când a fost în dezavantaj la finalul sfertului trei. BC CSU Sibiu a reușit să câștige în deplasare doar când a condus atât la pauză, cât și înaintea actului decisiv. Așadar, partida de la Constanța se anunță una interesantă și deschisă oricărui rezultat, fiecare echipă având de partea ei câteva atuuri importante”, spun oficialii echipei BC CSU Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 840
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Ron
Acum 9 ore
Mariana Deacu
Acum 9 ore
BittDanman
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul