Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu amintesc pe pagina de socializare a unității că astăzi este Ziua Internațională a Cutiei de Conserve. Postarea este cu atât mai interesantă cu cât această invenție a fost și este foarte folosită de către soldați datorită proprietăților sale de păstrare. Potrivit postării, cele mai consumate conserve în armata română sunt cele de carne și fasole.
Puteți citi mai jos, integral, postarea.
„Ziua Internațională a Cutiei de Conserve
Negustorul englez Peter Durand a inventat şi patentat cutia de conserve în anul 1810, prima fabrică de cutii de conserve fiind construită în Anglia, în anul 1813. Potrivit unui raport consular austriac, aflat în arhiva Bibliotecii Academiei Române (mapa VII, 2 iunie 1844), în România, prima fabrică de acest gen a fost pusă în funcţiune în anul 1844, în oraşul Galaţi.
În armată, primii care au adoptat noua invenție au fost marinarii francezi și britanici. Datorită proprietăţii sale de păstrare a alimentelor, conserva a fost utilizată și de către armata română, cele mai consumate fiind conserva de carne și cea de fasole”, scrie pe pagina de socializare a Academiei.
Foto credit: Daniela Oană (sursa facebook)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: celebrarea conservei , ziua internationala a conserve , conservă , militari , armata , Academia Forțelor Terestre
Vizualizari: 1146
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Verzii?
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Xman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel