Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

FOTO/VIDEO Muzeul Satului sub prima ninsoare: Este suficientă zăpadă pentru săniuș

FOTO/VIDEO Muzeul Satului sub prima ninsoare: Este suficientă zăpadă pentru săniuș

Toate zonele etnografice ale României adunate în Muzeul Satului din Dumbrava Sibiului au fost acoperite de prima zăpadă veritabilă care s-a așternut în acest an peste Sibiu. Foarte mulți sibieni și turiști au fost încântați să simtă scârțâitul omătului sub picioare, printre casele tradiționale, vizitând muzeul în acest week-end.

Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al instituției a surprins în imagini video o parte din atmosfera din Muzeu.

„Minunat! Am fost puțin la biserică, ne-am plimbat, am vizitat casele”, spune un bărbat care trage o sanie pe care se hârjonesc doi copii.

„Să recunoaștem că de multe ori ne întrebăm, oarecum clișeic, unde sunt zăpezile de altădată. Iată, acesta este răspunsul. Priviți în acest univers etnografic românesc peste care a nins preț de aproape două zile. Este suficientă zăpadă pentru bulgăreală, pentru săniuș și chiar pentru schiat în porțiuni bine definite”, spune și Cosmin Călinescu în timp ce filmează paradisul alb din muzeu.

Camera sa a întâlnit și turiști veniți din Hunedoara, care își promiseseră să viziteze muzeul din Sibiu atunci când ninge și care au ales să stea câteva ore bune în peisajul idilic al caselor ninse completat de sănii și copii.

Potrivit reprezentanților instituției peste 1.500 de vizitatori ai trecut porțile muzeului în acest week-end.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Boicot !

Acum 2 ani

Preturi double peste noapte, sa mearga prietenii tov Ciprian in vizita la muzeu

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Alin

Acum 2 ani

Eu am fost la o terasă pe centru de Crăciun și am plătit pentru o consumație 300 de lei pentru o familie de 3 persoane așa că nu mi se pare foarte mult un abonament pentru o familie de 300 de lei
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Danut

Acum 2 ani

Nu e mult, doar ca USeRistii nu suporta muzeul satului. Cica ei boicoteaza...dar nici nu stiu unde este muzeul. Majoritatatea nu au fost acolo. Ei se dau pe trotinete de 200 lei pe zi si comenteaza de biletul din muzeul satului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus