La finalul săptămânii trecute un sibian a găsit câteva zeci de facturi la gaze naturale aruncate în zăpadă, în centrul Sibiului. Bărbatul a postat o fotografie pe rețelele sociale, atrăgând atenția atât furnizorului de gaze, cât și concetățenilor care își așteptau acasă corespondența.
”Dacă nu vă ajung facturile, să știți de ce”, a scris sibianul, precizând că a găsit plicurile la intersecția Căii Dumbrăvii cu strada Vasile Milea, lângă blocul turn.
Postarea a strâns câteva sute de comentarii și distribuiri, majoritatea oamenilor arătându-și nemulțumirea față de situația creată, mai ales că ne aflăm într-un moment delicat din punct de vedere al scumpirii tarifelor la gaze naturale.
Reporterul Turnul Sfatului a solicitate oficialilor companiei E.ON punct de vedere pe această temă. În primul rând, reprezentanții E.ON anunță că au demarat o anchetă pentru a vedea cum s-a ajuns aici, mai ales că lucrează cu un furnizor privat de servicii poștale.
”Facturile reprezentând contravaloarea consumului de gaze naturale şi energie electrică sunt trimise clienţilor noştri prin intermediul unor furnizori de servicii poştale.
Compania noastră depune toate eforturile pentru a preveni apariţia unor eventuale disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte livrarea facturilor şi, de aceea, sesizările primite de la clienţii noştri sunt foarte importante pentru a putea interveni punctual şi prompt în remedierea acestora.
În situaţia concretă la care faceţi referire, compania noastră a demarat o analiză pentru a identifica cauzele ce au generat-o şi pentru a lua măsurile necesare pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete pe viitor”, spun reprezentanții E.ON, la solicitarea Turnul Sfatului.
În ceea ce-i privește pe sibienii care nu și-au primit astfel facturile în poștă, E.ON a transmis un scurt ghid util prin care fiecare client poate vedea soldul.
”În cazul în care clienții noștri nu primesc facturile în intervalul obişnuit, cea mai simplă şi la îndemână cale de afla rapid suma de plată este serviciul Info Sold SMS pus la dispoziţia clienţilor E.ON Energie România.
Prin trimiterea unui SMS la 3730 cu textul SOLD urmat de codul de încasare şi vor primi răspuns imediat tot prin SMS, cu valoarea soldului curent.
Textul mesajului trebuie să fie de forma sold 2XXXXXXXXX (cu spatiu între « sold » şi cifre), unde 2XXXXXXXXX este codul de încasare din 10 cifre ce se regăseşte pe factură (poate fi o factură mai veche, codul se păstrează). Mesajul este gratuit din orice rețea de telefonie.
Totodată, reamintim clienţilor noștri că pot opta pentru factura electronică, prin intermediul portalului E.ON Myline, beneficiile acesteia fiind reprezentate în primul rând de rapiditate, eficienţă şi timp câştigat. Sperăm că aceste atuuri, alături de confortul pe care îl conferă, vor convinge tot mai mulţi clienţi să opteze pentru factura electronică.
În continuare sunt disponibile şi celelalte canale de comunicare prin care clienții pot afla imediat cât au de plată sau care este soldul lor curent la E.ON astfel:
- prin crearea unui cont personal pe www.eon.ro/myline sau în aplicația E.ON Myline, clienții au acces 24/7 la informații despre locurile lor de consum;
- prin accesarea Chat-ului E.ON de pe www.eon.ro, secțiunea Facturi & Plăți - Info sold și efectuarea pașilor indicați;
- prin telefon, non-stop la Ioana, asistentul tău virtual E.ON, la 0265 200 366 sau 0265 200 900 (număre cu tarif normal, din orice rețea de telefonie).
Regretăm disconfortul produs clienţilor prin faptul că nu au primit la timp facturile şi îi asigurăm că suntem în permanență preocupaţi de eliminarea oricăror disfuncţionalităţi”, concluzionează oficialii companiei E.ON.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth