Liderul consilierilor județeni USR, Adrian Echert, anunță într-un comunicat de presă remis joi că formațiunea a depus un amendament la bugetul Consiliului Județean Sibiu prin care se propune completarea modernizării DJ 106C pe segmentul Cartierul Arhitecților cu două sensuri giratorii și trei perechi de stații de transport public în comun.
Configurația actuală a drumului județean cauzează probleme semnificative, spun USR-iștii, majoritatea locuitorilor fiind nevoiți să străbată distanțe considerabile în plus, de ordinul kilometrilor, din cauza faptului că nu se poate efectua viraj la stânga decât la cele 3 sensuri giratorii. Dacă ar fi permisă virarea, accidentele și aglomerările în trafic s-ar înmulți, pe ambele sensuri, considerând cele aproape 50 de străzi care compun arealul.
Densitatea mare de populație în zonă și lipsa sensurilor giratorii acolo unde ar fi necesare - în zonele de blocuri ale cartierului, impactul distanțelor suplimentare parcurse asupra navetei zilnice a oamenilor sunt factori de analizat pentru soluții adecvate de trafic.
Alt efect negativ se răsfrânge asupra micilor afaceri de cartier, prin dificultatea de acces către ele. Deoarece au fost realizate doar două perechi de stații de transport public în comun pe o distanță de 3 km, contrar recomandărilor Studiului de Trafic care specifică distanțe mult mai mici între stații, peste 50% din populația cartierului - estimat la minim 6000 de cetățeni - nu va avea acces la transportul public în comun prin ADI Transport Metropolitan Sibiu.
“Prin amendamentul propus astăzi am reluat poziția colegilor noștri din Cisnădie, care au semnalat încă din luna august necesitatea de îmbunătățire a proiectului și problemele care apar în teren. Pentru ca această investiție a CJ Sibiu să aibă și efectele dorite de locuitori, mai sunt necesare sensuri giratorii și stații de autobuz. Aceasta a fost solicitarea noastră, prin unul din cele cinci amendamente trimise astăzi către CJ”, a declarat liderul consilierilor judeteni USR, Adrian Echert.
Foto: USR Cisnădie/Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: autobuz , Cartierul Arhitecților , USR Sibiu
Vizualizari: 1225
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Baubau
Acum 2 ore
Un oarecare
Acum 2 ore
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Mioara
Acum 3 ore
HBomb