Marţi,
17.05.2022
Acum
0°C

Cu ce sunt tratați bolnavii COVID în spitalele din Sibiu: „E un tratament cu multe medicamente"

Cu ce sunt tratați bolnavii COVID în spitalele din Sibiu: „E un tratament cu multe medicamente

Turnul Sfatului publică integral tratamentul acordat persoanelor infectate cu SARS CoV-2 din toate cele patru spitale cu secții COVID pentru adulți. Solicitarea a fost făcută și pentru Spitalul Clinic de Pediatrie, însă, până la ora publicării acestui material nu s-a primit niciun răspuns.

În cea mai mare parte tratamentul este asemănător, dat fiind faptul că acesta se administrează conform protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României, cu modificări. Astfel, în lista de medicamente ale spitalelor regăsim antiviralele Remdesivir și Favipiravirm, antiguagulantele, tearpia cu oxigen și, în unele cazuri, chiar și antibiotice. În cele ce urmează puteți citi, detaliat, scema de tratament dată de medicii specialiști în spitalele din Sibiu, în funcția de evoluția bolii și de nivelul de gravitate.  

Spitalul Județean

În Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, potrivit medicului specialist Victoria Bîrluțiu, șefa secției de Boli Infecțioase, se asigură tratament în infecția SARS-CoV2 cu medicație antivirală (Remdesivir, Favipiravir), anticorpi monoclonali neutralizanți, medicație imunomodulatoare (Tocilizumab, Anakinra), corticoterapie, în conformitate cu forma clinică de boală, prezența comorbidităților, momentul de prezentare a pacientului în spital, raportat la perioada scursă de la debut până la prezentare. Medicația este reactualizată conform ultimelor modificări ale  protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr 1246/30.XII.2021.

Prezentarea târzie a pacientului la spital reduce eficiența tratamentului inițial

Astfel, pacientul internat cu COVID-19 și pneumonie medie, primește tratament antiviral (Remdesivir sau Favipiravir), cu eficiență mai bună dacă administrarea acestuia se realizează în prima săptămână de simptome. Întârzierea pacientului în a se adresa consultului medical, reduce eficiența acestui tratament, care de altfel nici nu mai este recomandat peste 7-10 zile. La acest tratament sunt de asemenea asociate anticoagulante, medicamente care ameliorează problemele respiratorii (fluidifică secrețiile, bronhodilatatoare), remit febra, manifestările digestive (greață, vărsături, diaree) etc.

Dr. Victoria Bîrluțiu

Medicul Victoria Bîrluțiu spune că formele severe sau critice, au nevoie de măsuri deosebite de tratament și monitorizare permanentă a stării pacientului, fie în saloane dotate cu sursă de oxigen, monitoare ale funcțiilor vitale, de preterapie intensivă, fie în Secția de Terapie Intensivă. „La acești pacienți, pe lângă afectarea severă respiratorie, care necesită suplimentarea oxigenului, sau chiar ventilație mecanică, intubație oro-traheală, sunt prezente și alte suferințe ale altor organe sau sisteme- afectare circulatorie, afectare cardiacă (infarct miocardic, miocardită etc.), insuficiență renală acută, afectare neurologică (accidente vasculare cerebrale la debutul bolii de exemplu) sau chiar suprainfecții bacteriene. Pentru fiecarea dintre aceste probleme suplimentare apărute tot în context COVID, tratamentul este unul extrem de complex și individualizat. Dacă ne referim strict la tratamentul adresat infecției SARS-CoV2, acesta include antivirale, medicație cortizonică (Dexametazon de exemplu), imunomodulatoare (Tocilizumab, Anakinra) anticoagulante, în cazul suprainfecțiilor, antibiotice sau pentru ciuoerci- antifungice”, încheie medicul.

Spitalul TBC

La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu răspunsul la solicitare a fost semnat de Dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și director medical al spitalului. Instituția este unitate de bază nivel III pentru pacienți, cazuri confirmate sau suspecte de COVID-19, conform Ordinului MS nr.434/2021 actualizat.

Dr. Lavinia Danciu

La ora actuală, în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, pentru tratarea pacienților internați în Compartimentul COVID-19, se folosesc antiviralele Favipiravir și Remdesivir. Pe lângă acestea se folosește terapia anticoagulantă, atât injectabilă, cât și tablete - în funcție de recomandări, de specificul pacientului, de patologia preexistentă a lui. Se mai folosesc corticosteroizii. „Aceștia sunt medicamente care se folosesc ca antiinflamatorii, pentru a scădea inflamația determinată de infecția cu virusul SARS-CoV-2 și a preveni evoluția spre forme grave ulterior. Pe lângă aceste medicamente - antivirale, antiinflamatoare, anticoagulanate - care se folosesc de rutină în tratamentul Covid, desigur că se recomandă și se folosesc, în funcție de situație: de timpul scurs de la debut, de patologia preexistentă, de factorii de risc, de vârsta pacientului, de bolile coexistente, și antibiotice -  noi le folosim atunci când suspectăm o suprainfecție bacteriană, fiind cele recomandate în protocolul pentru tratamentul infectiei Sars-CoV-2”, spune dr. Lavinia Danciu.  

Aceasta precizează că, față de medicamentele enumerate mai sus, care sunt de bază în tratamentul pacienților cu SARS-CoV-2, oxigenoterapia, ca tratament, este terapia de bază care se adresează pacienților cu COVID. Terapia cu oxigen se face atât cu oxigen livrat de stațiile de oxigen ale spitalului, furnizat prin instalațiile de oxigen conectate la pat, cât și cu aparate Hight Flow, pentru pacienții care necesită debite mari de oxigen. Deci, pe lângă terapia medicamentoasă și terapia cu oxigen, care este de bază, în tratament, în funcție de profilul pacientului se mai folosesc bronhodilatatoare, simptomatice, medicație de suport digestiv, de suport hepatic.

„Tratamentul pacientului cu Covid este un tratament, să știți, cu multe medicamente, atât injectabile, cât și per os, inclusiv terapie inhalatorie, oxigenoterapie si se face pe o durată de 10-14 zile. Sigur că în funcție de necesarul de oxigen al pacientului, de evoluția lui, am avut pacienți care au stat și mai mult în spital”, mai spune medicul.

Pentru formele medii de Covid, se folosește, în primul rând, terapia antivirală -  în aceste cazuri, la Spitalul TBC se folosește Favipiravir. De asemenea, se folosește terapia anticoagulantă și, dacă pacientul are necesar de oxigen, deci o insuficiență respiratorie, dar nu severă, se începe folosirea corticoizilor - Dexametazona sau Solumedrol (acestea nu au indicație dacă pacientul nu are necesar de oxigen). Pe lângă acestea, este obligatorie, în formele medii, oxigenoterapia, terapia anticoagulanta și terapiile de suport.

„În formele severe de Covid noi folosim Remdesivir - cu rezultate foarte bune. Remdesivir este recomandat, ca și Favipiravir, în primele zile de la debutul bolii, pe o durată de 5 zile, putându-se prelungi, în funcție de necesarul de oxigen, de starea pacientului. De asemenea, în formele agravate se folosește corticoterapia, terapia anticoagulantă, iar în aceste cazuri deja indicăm administrarea de oxigen în debit mai mare”, încheie medicul Lavinia Danciu.

Spitalul CF

Pentru Spitalul General Căi Ferate din a răspuns Horațiu Cojocaru, managerul spitalului. Acesta precizează faptul că răspunsul cu privire la medicația ce este administrată pacienților COVID-19 confirmați pozitivi, se referă strict la situația din cadrul unității sanitare pe care o conduce.

Horațiu Cojocaru

„Toți pacienții internați în cadrul unității noastre primesc medicația specifică patologiei COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2.961 din 29 decembrie 2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2”, spune Horațiu Cojocaru.

Astfel, în Spitalul CF se utilizează medicație cu acţiune antivirală potenţial activ împotriva SARS-CoV-2: Remdesivir (Veklury 100 mg, administrare prin perfuzie pe cale intravenoasă) - recomandat în formele medii de boală la pacienţi cu factori de risc pentru evoluţie severă şi în formele severe, cât mai rapid posibil după instalarea necesarului de oxigen. Antivirale cu administrare orală - Favipiravir 200 mg, comprimate filmate – utilizate în formele uşoare şi medii de boală la pacienţii evaluaţi clinic, imagistic şi biologic.

De asemenea, se utilizează medicaţie cu acțiune antiinflamatorie şi imunomodulatoare: Dexametazonă - soluție injectabilă cu administrare intravenoasă și Tocilizumab (Roactemra 20mg/ml) - tratament administrat prin perfuzie endovenoasă. Pentru managementul coagulopatiei se utilizează medicație bazată pe heparine cu greutate moleculară mică; spre exemplificare: Enoxaparinum (Clexane), Nadroparinum (Fraxiparine), ș.a. Sunt menționate și antibioticele specifice pentru situațiile de infecţie concomitentă cu COVID-19, precum ar fi pneumoniile bacteriene.

„La toate cele menționate mai sus se adaugă oxigenoterapia cu flux scăzut și/sau, după caz, cu flux înalt folosind aparate de high-flow. De reținut este faptul că managementul medicamentos al pacientului COVID-19 pozitiv este unul mult mai complex, ținându-se cont și de celelalte afecțiuni generale asociate. În aceste condiții spitalul asigură terapia specifică pentru pacienții cu diabet zaharat, hipertensiune arterială, etc.; la acestea se adaugă medicamentație brohodilatatoare, mucolitice, antipiretice, antitusive, antialgice, ș.a.m.d”, precizează Horațiu Cojocaru.

Spitalul Militar de Urgență „Alexandru Augustin”

Reprezentanții Spitalului Militar din Sibiu transmit că din medicamentele administrate în infecția SARS-CoV-2 sunt fac parte cele simptomatice, antiinflamatorii, nesteroidiene, corticoizi, antibiotice, anticoagulante, antivirale, imunomodulatoare și o medicație pentru susținerea funcțiilor vitale. În formele medii se administrează simptomatice, antiinflamator nesteroidian sau corticoterapie, antibioterapie (în asocierea unei infecții bacteriene).

Spitalul Militar Sibiu, Secția „Boli Infectioase” Covid

Pentru formele severe se folosesc simptomatice, antibioticoterapie adaptată, corticoterapie (dexametazona, metil-prednisolon, hidrocortizon), anticoagulante, antiviral (Remdesivir) la recomandarea medicului specialist boli infecțioase,+/- imunomodulator (tocilizumab) la recomandarea medicului specialist boli infecțioase. La formele critice cu suport ventilator se adaugă medicația specifică șocului și al disfuncțiilor de organ.

Sursa foto: Arhiva TS

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Elzorab

Acum 3 luni

Inca se mai folosește Remdesivir ... după ce OMS a recomandat sa fie scos din tratament pentru ca face mai mult rau decat bine. Incredibil. Si apropo, s-au montat camerele de supraveghere la ATI? Fac pariu pe oricat ca nu au miscat nimic.
Raspunde

Kukuruku

Acum 3 luni

Da, si de mortalitate sunt de vina cica cei care nu se vaccineaza, in timp ce se folosesc medicamente care duc la acumulare de apa in rinichi, chestie care scade si mai mult concentratia de oxigen. Si dupa aia vai, ATI in sus, ATI in jos...
Raspunde

Sibian

Acum 3 luni

Tratament spital Sibiu: 1. Nepasare 2. Tratament de cele mai multe ori gresit 3. Urletele asistentelor catre pacienti 4. Mai bine pleci din spital cu tubul dupa tine, ai sanse mai mari sa traiesti 5. Riscul infectiilor este imens, asistentele nu-si schimba manusile de la un pacient la altul, iar riscul de transmitere a bacteriilor este imens 6. Verificarea de urgenta a protocoalelor si modul cum sunt organizati - dupa 2 ani mori pacienti din cauza ignorantei, ai platit ani de zile CAS ca sa te lichideze astia. 7. Doctorii se cred niste zei si esti la mana lor sa nu cumva sa comentezi ca ai pus-o. Au mai ramas putini, prea putini care mai au si inima.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus