Marţi,
17.05.2022
Acum
0°C

Ioana Chicet-Macoveiciuc - Prințesa Urbană, a plecat din România: Îmi este greu, sunt copleşită de multe emoţii

Ioana Chicet-Macoveiciuc - Prințesa Urbană, a plecat din România: Îmi este greu, sunt copleşită de multe emoţii

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută sub numele de Prințesa Urbană, o cunoscută autoare de cărţi pentru copii şi blogger de succes, a anunţat joi, că părăseşte România.

Anunţul l-a făcut pe pagina sa de Facebook „Prinţesa urbană“, prin intermediul unui video de puţin peste 5 minute în care a explicat de ce părăseşte România şi cum a ales să-şi crească copiii în Olanda.

„În momentul în care o să urc acest clip pentru voi noi vom fi deja în avion, pentru prima oară în viaţa noastră cu bilet doar dus. Ne-am hotărât să plecăm după mulţi ani în care am făcut tot ce-am putut  să contribui la schimbarea lucrurilor care atât de tare mă întristează şi mă frustrează şi mă supără aici. Din păcate nu mai am resurse, am obosit şi nici nu cred că vreo schimbare importantă se va mai întâmpla pe parcursul vieţii mele. Sigur că plecăm mai mult pentru copii, dar nu vreau să fiu ipocrită, aşa că o să recunosc că plec în primul rând pentru mine, pentru noi. Cred că avem dreptul să trăim liniştiţi, fără să ne enervăm de zeci de ori pe zi din lucruri care nu ţin de noi şi oricât am face noi eforturi ele nu se vor îmbunătăţi în viitorul apropiat. E o decizie la care am ajuns cu multă-multă tristeţe, pentru că avem atât de mulţi oameni dragi aici, locuri dragi, am construit atâta“, li s-a adresat scriitoarea celor peste 240.000 urmăritori ai săi. A mărturisit în continuare că simte plecarea ca pe o dezrădăcinare, scrie adevarul.ro

„Îmi este greu, sunt copleşită de multe emoţii. Cele mai multe sunt de nerăbdare, de entuziasm, dar îmi este şi foarte frică. Avem 40 şi de ani, copiii sunt măricei. Va trebui să ne adaptăm cu toţii într-un loc cu o limbă pe care nu o înţelegem, dar sunt convinsă şi încrezătoare că vom fi bine. Suntem oameni muncitori, respectăm regulile, cred că ne vom adapta în cele din urmă. Nu mă aştept să fie Paradisul pe pământ acolo, suntem realişti, nu mai avem 18 ani şi naivitatea de atunci. Va urma o perioadă complicată, dar cred că pe termen lung e un lucru pe care măcar trebuie să-l încercăm, chiar dacă n-o să ne iasă aşa cum ne dorim“, a mai spus scriitoarea. Ioana Chicet-Macoveiciuc şi-a îndemnat prietenii să nu ia „decizii pripite“, în cazul în care au, la rândul lor, gânduri de emigrare. „Doar pentru că şi noi plecăm nu înseamnă că trebuie să plecaţi şi voi, sunt mulţi oameni cărora aici le este un loc bun de dezvoltare şi de creştere, mi-aş dori ca toţi oamenii dragi să vină cu noi, dar în acelaşi timp înţeleg că pentru mulţi dintre voi soluţia cea mai bună este să rămâneţi aici, în România, şi eu îmi doresc din tot sufletul să păstrăm legătura“, a mai spus blogger-iţa, potrivit sursei citate.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

13 comentarii

Trotineta

Acum 3 luni

Nu cumva spunea asta fraierilor care o urmăresc să-l voteze pe Iohannis pentru a-și lua țara înapoi? Acum fug ca șobolanii de pe corabia eșuată (citat din Iohannis)
Raspunde

DB

Acum 3 luni

Mîine musai votăm, ca să nu plecăm! Posted by By Printesa Urbana 15 noiembrie 2014: Mergeți la vot mîine, da? Barem de data asta avem cu cine vota. Vă dați seama, dacă aveam de ales între Ponta și Dan Diaconescu? Sau între Ponta și Drăgășanu? Că la noi în țară se poate orice… Ă? Atunci să vă fi văzut, ce făceați? Omul ăsta încet la vorbă e un bun administrator, onest, pare destul de supărat pe corupți și baroni, are bun simț, are o imagine bună afară. Deci nu e doar ne-Ponta. Nu e candidatul meu ideal, că prea-i molcuț, dar îmi place de el, o să pun ștampila cu drag acolo. Șansele-s mici, dar există. Trebuie însă să ieșiți din case, să nu-l lăsăm pe domnul cu geacă de bișnițar să ne cîștige țara.
Raspunde

DB

Acum 3 luni

Hai să lăsăm fițele de demoazelă lovită-n aripă și să mergem la vot! Miza e prea mare! – Posted by By Printesa Urbana 20 noiembrie 2019: Pentru mine, lucrurile sunt destul de clare. Și simt că este datoria mea să scriu despre asta, alegerile prezidențiale sunt un moment de cotitură pentru evoluția noastră, pentru educație, pentru sănătate, pentru viețile noastre și ale copiilor noștri. Nu-mi pot vedea de ale mele ca și cum nimic nu se întâmplă, pentru că ceva se întâmplă și simt că ar putea fi rău, mult mai rău pentru noi dacă lumea nu merge la vot duminică. Așa că fac ce știu să fac și ce pot. Scriu despre asta. Merg la vot pentru că e unul dintre rarele momente în care îmi pot exprima clar aprobarea pentru unul și dezaprobarea pentru altul dintre cei care ne conduc și iau decizii în numele nostru. Merg la vot pentru că până acum 30 de ani, oamenii visau la asta, pentru că acum 30 de ani oameni au murit pentru asta. Merg la vot pentru că dacă nu merg, contracandidatul celui pe care vreau să-l votez are o șansă în plus să câștige. Nu mă deranjează că aleg răul cel mai mic. Nu pentru că m-am obișnuit, s-a întâmplat de câteva ori și să votez cu entuziasm cu câte un candidat (deh, eram mai tânără), chiar n-am votat de fiecare dată ca să nu iasă cine n-am vrut. Ci pentru că înțeleg că ăsta e locul în care suntem. Aceștia sunt candidații pe care îi putem produce momentan în România. Nu există alții. Au ajuns aceștia doi în turul doi pentru că așa a decis țara, prin nereprezentare și prin prezentare. Tot noi i-am trimis pe ăștia în turul doi, inclusiv nemergând la vot, neimplicându-ne în politică. Știi tu unul mai bun? De ce nu l-ai convins să candideze, de ce nu i-ai adunat semnături, de ce nu ai convins lumea să iasă la vot pentru el? Ești tu mai bun? Bagă-te, nene, convinge-ne și eu te votez. Până una alta, cu asta defilăm. Dintre ei alegem. Nu mă tăvălesc pe jos ca un copil de trei ani că eu nu am cu cine vota, nu vreau nici de vanilie, nici de ciocolată, eu vreau înghețată din lacrimi de unicorn virgin, dacă nu îmi dai din aia, nu ies din casă! Sunt adult și înțeleg că asta e situația, așa că aleg dintre ce au ales pentru mine concetățenii mei, împreună cu mine. Când aud că unii nu votează ca să-l pedepsească pe ăla pe care l-au mai votat și i-a dezamăgit, îmi vine să plâng de ciudă, serios. Amândoi candidații, indiferent de rezultat, vor avea după vot o viață mult mai bună decât majoritatea românilor. Nu vor tremura de frig în case, nu vor muri de infecții în spitale sau otrăviți de gaze toxice la ei în casă. Li se va rupe ambilor de actul nostru de pedeapsă, ah, nu m-a votat Mihaela din Berceni, OMG, mă duc să mă biciuiesc, am nevoie de terapie și de multe șervețele, mă predau, mă înscriu la școala de corecție, sunt un om rău, acum mi-e limpede. Pedepsiții vor fi cei 17 milioane de români din țara asta care vor intra sub dictatura partidului unic, la 30 de ani de când am scăpat de ea. Am văzut deja cum PSD dorește să-și subjuge toate puterile în stat, cum au violat justiția și au eliberat criminali, ce au făcut cu Curtea Constituțională, cu codul penal, cum au pus jandarmeria să gazeze oameni care protestau pașnic, cu tentativele de a strânge de gât economia de piață, cu încercările lor disperate de a ne depărta de UE, de a manipula și a minți exact cum o făcea pe vremuri partidul comunist. Fix să mai avem și președinte PSD e tot ce lipsește ca să rămână țara asta goală. Pe ăștia îi pedepsiți dacă nu ieșiți la vot. Pe noi toți. Pe mama ta și pe copiii tăi și pe toți oamenii care trăiesc aici și se luptă aici să reziste. Așa a câștigat Firea primăria Capitalei, cu 17% dintre voturi, pentru că 67% dintre bucureșteni au stat acasă. Dacă nu ieșim măcar jumătate dintre noi la vot, vom avea președinte PSD, pentru că electoratul PSD iese la vot, nu are fițele noastre de demoazelă rănită în aripă.
Raspunde

Trotineta

Acum 3 luni

Mersi DB, mie mi-a fost lene să caut. Dar eram convins :)))
Raspunde

Anastasia Ștefăniță

Acum 3 luni

A ramane in tara asta, asa praf cum este, condusa de ultimii viermi, inseamna curaj si putere! Le doresc tuturor acestor pretioase drum bun si cale batuta! Saraca, nu a mai suportat ca i s-a cerut de la primarie dosar cu sine si asta i-a provocat o drama launtrica insurmontabila! Sau pentru ca autobuzul din Bolintin Vale nu e Mercedes. Noi, tembelii care ramanem, aia 16 cati suntem, ne vom lupta cu hoardele de infractori, corupti si grobieni pana la sfarsit si fara sclifositii astia!

Raspunde

Gaviota Chatista Avangarden

Acum 3 luni

Cu plecarea Printesei urbane, putem spune cu certitudine ca s-au prabusit toate fundamentele acestei tari! Apropo, nu am vazut in postarea marii valori nationale niciun motiv pentru care ne paraseste, lasandu-ne in lacrimi si cumplite chinuri! Nu se mai gasesc cafea fara cofeina sau smoothie de pleurotus?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nume de caterinca sa par jmecher

Acum 3 luni

Ramaneti voi, cocalarii trepadusi de partid, intre voi. Pe cine mai jefuiti?
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 luni

Drum bun si cale batuta!E usor sa iti faci valiza si sa abandonezi radacinile tale ca pe o amintire neplacuta.. Si,acum, e prea tarziu sa va ganditi ca veti fi considerata toata viata emigranta,venetica,vinitura,etc,etc..Pacat de copiii dvs.Vor avea ce auzi,ce suferi. El Greco,desi a pictat magnific in Spania a ramas toata viata 'grecul'....Si nu maestrul cretan Menegos Theotokopoulos care a facut arta pt nemurire,in special inToledo..
Raspunde

Roman ardelean

Acum 3 luni

Orice roman care pleaca, indiferent ca-mi este simpatic sau antipatic, este o pierdere pentru tara. Tocmai de aceea nu inteleg cometariile rautacioase de mai sus. In curand clasa educata, neconectata la teava furaciunilor, se va subtia vazand cu ochii, si nu stiu cine o va inlocui. Romania este o tara aflata intr-o hemoragie de elite de vreo 100 de ani.Cum se explica altfel, accesul la putere a atator loaze, sarlatani si plagiatori. Si noi ne bucuram ca pleaca o doamna , nu o cunosc, dar din ce vad, are un nivel de educatie peste medie. Sa vad cine o sa va plateasca pensiile cand o sa ramana pe aici doar vulgul si drojdia.
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 luni

E pacat,asa e.Dar o hotatare asa radicala nu o schimbam noi.mai ales ca oamenii cu pricina cocheteaza de mult cu plecarea definitiva,si-au luat deja casa in Olanda, dar au mai tinut sa faca valuri pe aici(vezi chestiile politice promovate). Cine vrea sa ramana aici e un bun conational.Ma refere la cei care isi vad de treaba si se gandesc la pamantul acesta nu ca o marfa ci ca o glie stramoseasca. Cei care bat campii cu vremuri apuse ale imperiilor disparute din istorie,cei care le e scarba,jena de Romania poa' sa faca la fel.Nu e o pierdere sa tii unul /unii care lupta impotriva ta in casa ta. Da ,avem tarele noastre,avem si minoritati stanjenitoare care ne 'pun'in stirile mondiale. Se va cerne pleava cu siguranta iar Romania va fii tot Romania... Insa sa stim ca langa sasul Oberth din Sibiu sunt romanii Cioran si Goga din Rasinari.Sau doctorul Hahnemann venit aici sa creeze homeopatia langa Lucian Blaga din Lancram,propus la Nobel pt literatura.Si lista poate continua....
Raspunde

Radi

Acum 3 luni

Fâsss, o printesa mai putin în tara noastra. Lasă că îi ia alta locul. În Olanda probabil ca era nevoie de ,,printese !!!
Raspunde

Marioara

Acum 3 luni

Da' sa vina cand oi chema-o eu! O pupaza mai putin in tara asta!
Raspunde

Grizz

Acum 1 lună

Oriunde ai fi in lume, esti dator sa fii sincer tie si sa iti urmezi vocea, ma rog dumneai zicea aude mai multe voci. Desi ar fi doar doua, la orice om,, ea aude mai multe. Nu poti sa schimbi lumea si nu trebuie sa faci asta, oamenii au dreptul la libera alegere. Asta e problema mea cu P.U: sub pretextul ca vrea sa faca lumea mai buna (parintiimai exact), se prezinta si vorbeste de sine zi de zi, ca uite ce fac si dreg eu, ia faceti si voi ca asa e bine....ceea ce prinde pentru ca cine nu vrea sa fie OK si bun pt copiii sai? Dar fara suparare, atrage antipatie mai iute sau mai traziu. Oricat de evoluat si mare esti, fii decent si bun in liniste, nu sta toata ziua sa ii convingi pe altii de asta. Si, daca e asa mama perfecta de ce doar ea apare alaturi de kideri peste tot prin poze si postari doar despre ea e vorba? E prea absorbita de sine si lumea se va satura, ca oricat ai iubi pe cineva daca se toata ziua prezinta in centru atentiei, te saturi. Orice postare, absolut orice subiect este cumva intors spre sine, face cumva sa fie vorba de ea...chiar nimeni nu observa caracterul narcisist al acesteia...Fericirea ce si o cauta aiurea pe alte meleaguri, nu e. nu e dupa colt Fericirea e in fiecare zi, clipa si trebuie sa iti dai voie sa fii fericit aici si acum cu ce ai...cat despre oameni, nu datoria ta sa schimbi pe nimeni...Asta in caz ca se ntreaba cineva de ce atrage ura si antipatie. E normal, nu e nicio invidie, ba chiar e trist sa fii asa dependent de validarea oamenilor de pe net
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus