Pompierii sibieni au intervenit vineri seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui societăți comerciale aflate la ieșirea din Slimnic spre Mândra. Alerta s-a dat în jurul orei 21:30.
La fața locului s-au mobilizat prompt pompierii militari ai Detașamentului Sibiu cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea s-au mobilizat și membrii SVSU Slimnic, transmite Alina Voinea, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Au ars aproximativ 70 mp din suprafața acoperișului și s-au degradat documente și mobilierul biroului aflat la mansardă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neizolat corespunzător.
Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coșurile de fum
- Pe timpul sezonului rece incendiile produse la gospodăriile cetățenești sunt generate în mare parte de coșurile de fum defecte sau necurățate.
- Incendiile la coșurile de fum sunt cauzate de depunerea funinginei pe canalele de fum, fie a crăpăturilor în coș, de rosturile neumplute sau de ușițele de curățire neînchise ermetic, care favorizează producerea curentului.
Pompierii sibieni recomandă câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
● coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie ;
● coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
● în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile ;
● coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii ;
● coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm; în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
● la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor ;
● coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate ;
● coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
● se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului;
● se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
● în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
● se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
"Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţele şi bunurile", se arată în informarea ISU Sibiu remisă TS.
foto ISU Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: corect , cosului de fum , vineri seara , acoperisul , izolat , foc , incendiu , ISU Sibiu , firme
Vizualizari: 1305
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Muresan
Acum 1 oră
Gutza Transilvanu'
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Aci Duțu