În cadrul unei campanii botezată ”Alege trenul pentru a ajunge în Polonia”, reprezentanții companiei naționale de căi ferate propun și o rută care leagă Sibiul de Wrocław, orașul construit pe 12 insulițe.
”Alege trenul pentru a ajunge în Polonia! CFR Călători recomandă această ofertă celor care călătoresc individual sau în grup pe ruta România – Polonia și Polonia– România. Odată ajunși acolo descoperiți cultura poloneză care are o istorie bogată, veche de o mie de ani, cu influențe atât din occident, cât și orient. Aceste influențe sunt vizibile în arhitectura, folclor dar și arta țării. Despre Polonia se știe că este locul de naștere a multor persoane celebre în întreaga lume, precum Papa Ioan Paul al II-lea, Marie Curie”, este prezentarea făcută de către cei de la CFR campaniei lor.
Printre rutele date drept exemplu de către CFR se numără București – Varșovia (126 de euro), Sighișoara – Dansk (122 de euro), dar și Sibiu – Wrocław (103 euro).
26 de ore și trei trenuri până în ”Veneția poloneză”
Oraș situat în vestul Poloniei, Wrocław are o populație estimată la peste 630.000 de locuitori. Construit pe 12 insuliție, brăzdat de numeroase canale și având un număr de poduri care variază între 100 și 300, orașul este promovat și drept ”Veneția poloneză”.
O călătorie cu CFR din Sibiu până în orașul aflat la 1.500 de km durează aproximativ 26 de ore și implică schimbarea a trei trenuri. Astfel, primul transfer urmează a fi făcut la Mediaș, după ce veți petrece o oră și jumătate în trenul regional care face 13 opriri. Ajunși la Mediaș, după o așteptare de 49 de minute veți putea urca într-un tren de noapte din care - după o călătorie de nouă ore și jumătate – veți coborî la Budapesta Keleti în jurul orei 05:20. De aici va trebui să găsiți un mijloc de transport către o altă gară din capitala Ungariei (Nyugati). Timp este, deoarece trenul pe care va trebui să îl luați pleacă peste mai bine de trei ore. Cu acest tren veți călători alte șapte ore până în orașul polonez Raciborz, unde va trebui să coborâți. Nu pentru mult timp, deoarece după un timp de așteptare estimat la 26 de minute ar urma să sosească și trenul care, după o altă călătorie de aproape trei ore, vă va duce la destinație - Wrocław.
Sursa foto principală: Wikimedia commons
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Wrocław , venetia , Sibiu , poloneză , cfr
Vizualizari: 5146
Ultimele comentarii
Acum 11 minute
Periscop
Acum 36 minute
Excelent +1
Acum 38 minute
Bastiu
Acum 43 minute
Aci Duțu
Acum 1 oră
Emil