Marţi,
04.10.2022
Ploi Scurte
Acum
7°C

200 de perechi de pantofi sport Vuitton-Nike, vândute la licitaţie cu 25 de milioane de dolari

200 de perechi de pantofi sport Vuitton-Nike, vândute la licitaţie cu 25 de milioane de dolari

Cu un preţ mediu de 100.000 de dolari şi un preţ maximal de peste 350.000 de dolari, vânzarea la licitaţie a 200 de perechi de pantofi de sport Louis Vuitton-Nike, al căror design a fost creat de designerul american Virgil Abloh, decedat în noiembrie 2021, a generat încasări totale de peste 25 de milioane de dolari, au anunţat miercuri reprezentanţii casei Sotheby's, scrie AFP, citați de Agerpres.

Aceste sume depăşesc cu mult estimările iniţiale ale casei de licitaţii, ai cărei specialişti au mizat pe un preţ de vânzare cuprins între 5.000 şi 15.000 de dolari pentru o pereche şi care au stabilit un preţ de pornire de 2.000 de dolari pentru o pereche.

Cele 200 de perechi identice de "Air Force 1" - un model care sărbătoreşte 40 de ani de existenţă în 2022 -, în culori maro, alb şi crem şi care includeau cunoscutele motive în carouri ale casei Louis Vuitton, deţinută de grupul LVMH, precum şi celebra aripă din logoul Nike, au fost vândute online începând din 26 ianuarie. Finalul licitaţiei era prevăzut pentru marţi, însă a fost amânat cu o zi datorită fluxului mare de cumpărători.

Cea mai scumpă dintre aceste perechi, având mărimea europeană 36, a fost vândută cu suma de 352.800 de dolari.

Acest model de pantofi de sport a fost prezentat în iunie 2021, odată cu colecţia de primăvară-vară 2022 a casei Louis Vuitton. Virgil Abloh, considerat regele colecţiilor "streetwear" de lux, era directorul artistic al acestei case de modă.

Virgil Abloh, stilist, DJ, pasionat de hip-hop şi fost consilier al rapperului Kanye West, a murit din cauza unui cancer la vârsta de 41 de ani pe 28 noiembrie 2021. Ultima lui colecţie realizată pentru casa Louis Vuitton a fost prezentată la Paris, pe 20 ianuarie, în cadrul Săptămânii Modei Masculine Pret-a-Porter.

Fiecare pereche de pantofi a fost vândută cu o geantă Pilot de culoare portocalie.

De mai mulţi ani, pantofii sport au devenit obiecte de colecţie care pot să atingă la licitaţii preţuri de câteva zeci de mii de dolari. Încercând să se reîntinerească şi să îşi crească baza de clienţi, marile case din industria produselor de lux au început să creeze colecţii în parteneriat cu mărci cunoscute din universul sportului, precum şi colecţii de tip "streetwear".

Sotheby's, Louis Vuitton şi Nike au anunţat că Virgil Abloh a participat la organizarea licitaţiei înaintea morţii sale, iar sumele obţinute vor fi donate în beneficiul Virgil Abloh Post-Modern Scholarship Fund, care acordă burse şcolare studenţilor de origine afro-americană şi africană. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus