Vineri,
03.02.2023
Parțial Noros
Acum
0°C

FOTO/Dispensarul TBC a intrat în secolul XXI. Reabilitare la standarde europene printr-un proiect de peste 4 milioane de lei

FOTO/Dispensarul TBC a intrat în secolul XXI. Reabilitare la standarde europene printr-un proiect de peste 4 milioane de lei

Clădirea Dispensarului de la Spitalul de Pneumoftiziologie a fost complet reabilitată, iar astăzi, 15 februarie, reprezentanții Consiliului Județean și cei ai spitalului au prezentat lucrările. Este vorba despre o investiție totală de peste 4.000.000 de lei dintre care mai bine de jumătate au fost asigurați prin fonduri europene. Clădirea a fost, de asemenea, eficientizată termic și urmează să fie dotată cu aparatură de ultimă generație. Atât managerul interimar al spitalului, cât și directorul medical s-au arătat încântate de faptul că, în sfârșit, această clădire a intrat în secolul XIX facilitând accesul la servicii în condiții moderne, ridicându-se astfel și standardul actului medical.  

Marți, 15 februarie, reprezentanți ai Consiliului Județean alături de cei ai Spitalului TBC din Sibiu au prezentat clădirea dispensarului din cadrul unității medicale, complet reabilitată.

„Este o lucrare amplă de reabilitare. Inițial am pornit de la un proiect de eficientizare termică al acestei clădiri, dar ne-am mobilizat și cu fonduri aduse și din bugetul județului am hotărât să facem o reabilitare completă a clădirii, să venim cu un plus la finanțare și să facem toate lucrările necesare unei clădiri vechi la care nu s-a mai investit de foarte mulți ani”, a spus Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean.

Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 4.009.936 lei, cu TVA, Din această valoare, 2.598.180,68 lei cu TVA au fost bani asigurați din fonduri europene pentru eficientizarea energetică a clădirii și 53.024,10 lei cu TVA a fost suma care reprezintă cofinanțarea CJ pentru realizarea proiectului. De asemenea, suma de 1.448.731,33 lei cu TVA au fost bani alocați din bugetul local al județului Sibiu pentru efectuarea de lucrări interioare.  

„La un moment dat din această clădire au rămas doar pereții. S-a intervenit în structura clădirii, s-au înlocuit toate instalațiile astfel încât lucrarea să dureze mulți ani de acum încolo. Lucrarea face parte dintr-un amplu proces de eficientizare termică al clădirilor pe care județul Sibiu le are în proprietate. Spitalul deservește mulți pacienți și nu numai de la noi, ci și din județele limitrofe tocmai pentru că aici avem un personal profesionist, dedicat actului medical și preocuparea noastră a fost să suplinim beneficiul pe care îl au cei care se adresează acestui spital prin a le oferi condiții bune în care să se desfășoare acest act medical”, mai spune Cîmpean.

În urma acestei reabilitări se preconizează un consum de energie primară la jumătate față de consumul pe care dispensarul îl avea înainte. De asemenea, președinta CJ a anunțat că în zilele următoare se va obține autorizația ISU de securitate la incendiu.

„În interior au fost făcute toate lucrările necesare după decopertare. S-au refăcut pardoseli și tavane, pereții au fost tencuiți și zugrăviți, instalațiile de apă canal, ventilația și cea termică au fost refăcute integral. La exterior fațada a fost făcută integral din materiale eficiente din punct de vedere energetic și s-au înlocuit toate ferestrele. Au fost montate panouri solare, o pompă de căldură reversibilă și s-a montat și o rampă pentru persoanele cu dizabilități dotată cu elevator astfel încât oricine are nevoie de serviciile medicale ale acestui spital să poată să le acceseze fără niciun fel de greutate”, a vorbit Daniela Cîmpean despre o normalitate care ar fi trebuit să existe de mulți ani în toate instituțiile județului.

Dispensarul va avea și un serviciu destinat copiilor

Dispensarul urmează a fi dotat cu aparatură de ultimă generație. Spitalul a beneficiat de un alt program pe fonduri europene, bani din care s-a achiziționat aparatură medicală de ultimă generație.

„În ultimii ani au avut loc investiții majore în infrastructura spitalului nostru, fiind îmbunătățite condițiile hoteliere pentru pacienți, aceștia având o durată de spitalizare mai mare față de alte unități sanitare. Doar din fonduri europene derulăm proiecte în valoare de 20 de milioane de lei - proiecte care ne ajută să oferim servicii medicale în conformitate cu standardele de acreditare. De aceea, cu sprijinul Consiliului Județean, ne preocupăm să achiziționăm în permanență aparatură de ultimă generație și să îmbunătățim infrastructura spitalului. Aceste aspecte, alături de profesionalismul echipei noastre medicale, vor contribui la tratarea și vindecarea pacienților care ne trec pragul”, a spus și  Alina Graur, manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Dispensarul beneficiază de o sală de așteptare, cabinete de consultații pentru adulți, vestiar, fișier pentru pacienți. Deservește populația cu afecțiuni netuberculoase cât și bolnavii de tuberculoza.

„Știți că tuberculoza are un program special. În acest sens avem și o cameră de recoltare spută, o analiză foarte importantă în diagnosticul de tuberculoză pe care o putem face acum la standarde civilizate. În sfârșit, după atâția ani, beneficiem de o astfel de cameră. Este mare lucru și sunt extrem de fericită. Va aduce un plus categoric în diagnosticul afecțiunii. Pentru pacienți se pot face electrocardiograme, se pot face spirograme și se poate acorda primul ajutor, inclusiv oxigenoterapie. Se poate face tratamentul pacienților. Avem și grup sanitar cum n-am avut de când este acest dispensar și lucrez de mult timp aici. Acum arată cum ar trebuit să arate și nu a arătat de mult timp”, spune cu entuziasm medicul Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului TBC.

Printre aparatele de ultimă generație ale dispensarului se numără și un aparat radiologic digital fix. Achiziția este complet digitală, iar imaginile sunt stocate într-un sistem și ulterior pot fi vizualizate de medici.

„Este un aparat cu o arhivă digitală care ne va ajuta mult. Acum suntem și noi în secolul XXI”, mai spune dr. Lavinia Danciu.

Nu în ultimul rând dispensarul are și cabinete dedicate copiilor, care vor fi separate de cele ale adulților. Ei vor beneficia de o sală de așteptare cu tablă magnetică, televizor și tot ce le trebuie pentru a aștepta în condiții bune. De acest serviciu dedicat copiilor vor beneficia și cei din județele limitrofe, Sibiul având unul dintre puținii medici pneumologi pediatri specializați pe tuberculoza copilului.

Cifrele Spitalului TBC

În anul 2022, de la 1 ianuarie și până la 15 februarie au fost consultați în dispensar 287 de adulți și 327 de copii. Numărul copiilor este mare având în vedere faptul că a fost înregistrat doar într-o lună jumătate. În total, în spital și Dispensar au fost 2.288 de consultații dintre care 1.649 în Ambulatoriu și 439 în regim de urgență.

135 de persoane au fost internate pe secția COVID a spitalului.

Sursa Foto: Arhiva TS

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Un sibian

Acum 11 luni

inca un cotet renovat...CJS si toti cei care au banii judetului pe mana nu reusesc sa gandeasca in pas cu anul 2022!!!
Raspunde

Magna Horreum

Acum 11 luni

Turnul Sfatului, e greu cu cifrele romane, hă? Spitalul a intrat în secolul XIX (19),da? Bravo, mă!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus