Organizatorii Festivalului Internațional anunță începerea concursului național pentru afișul ediției din 2022. Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în perioada 24 iunie - 3 iulie 2022, și va avea o temă unică: „Frumusețe/Beauty”.
Concursul va avea un singur câștigător, desemnat de o echipă a organizatorilor festivalului și premiat cu suma de 1.000 de euro. Pentru realizarea afişului, participanții trebuie să se inspire din tema festivalului din acest an, „Frumusețe/Beauty” și să trimită o propunere constând în descrierea conceptului și un vizual, până la data de 28 februarie. Regulamentul și condițiile de participare sunt disponibile pe pagina www.sibfest.ro.
„Ediția de anul trecut a fost cea mai complexă și de succes din istoria festivalului. Astfel că în 2022 ne-am propus să o depășim. Am arătat cum putem construi speranța împreună cu milioane de iubitori ai artelor spectacolului din întreaga lume. Acum suntem gata să ne lăsăm uimiți de puterea miraculoasă și nelimitată a frumuseții. Frumusețea merge dincolo de estetică sau de o definiție obiectivă sau subiectivă. Frumusețea transcede barierele geografice și culturale, iar dorința noastră de a fi martorii ei ne unește. Alături de bunătate și adevăr, frumusețea este unul din conceptele fundamentale ale înțelegerii naturii umane. În acest an ne dorim să ne recăpătăm bucuria de viață și artă prin Frumusețe. Astfel că ne deschidem mai mult către frumusețe și cu concursul național prin care sperăm să selectăm cel mai inspirat concept vizual pentru ediția din acest an a festivalului. Suntem entuziasmați să primim propuneri diverse care să arate cât de bogată este înțelegerea frumuseții și cât de vie este dorința noastră de a o explora. Artele vor cunoaște o nouă Renaștere și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este în fruntea acestei noi ere. Ne dorim să avem un festival în numele frumuseții și al libertății”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, într-un comunicat de presă.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cu sprijinul Guvernului României prin Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Externe, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Institutului Cultural Român și a numeroșilor parteneri privați.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 7 ore
Eu
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
LOL
Acum 7 ore
Hermannstadt