Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Preşedintele Ucrainei anunţă mobilizarea rezerviştilor

Preşedintele Ucrainei anunţă mobilizarea rezerviştilor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi mobilizarea rezerviştilor, ''într-o perioadă specială'', cu scopul de a completa efectivele armatei care luptă împotriva miliţiilor proruse din provincia Donbas şi se confruntă cu ameninţarea militară rusă la frontierele sale, transmite EFE, citat de Agerpres.

''Trebuie să îmbunătăţim pregătirea de luptă a trupelor ucrainene în perspectiva oricărei modificări a situaţiei operative'', a declarat Zelenski într-o alocuţiune televizată.

Şeful statului ucrainean a anunţat că ''în scurt timp'' vor fi organizate exerciţii de antrenament pentru rezerviştii care vor face parte din unităţile de apărare a teritoriului.

Cu ceva timp în urmă, Zelenski a ordonat creşterea numărului de membri ai acestor unităţi - din care fac parte inclusiv vânători şi pădurari - la circa două milioane.

El a dat asigurări că, pentru moment, ''nu există necesitatea unei mobilizări generale'' în rândul populaţiei şi a exclus riscul unui război la scară mare cu Rusia, motiv pentru care a respins apelurile de a impune legea marţială în Donbas, în ciuda recunoaşterii de către Moscova a autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk.

Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.

foto General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus