Cum ne putem proteja de starea generală de anxietate indusă de război și care este impactul știrilor asupra noastră? Interviu cu psihoterapeutul Ruxandra Marcu

De când a început războiul din Ucraina, am tendința de a sta non-stop pe site-urile de știri să aflu cum evoluează situația. De câteva ori am cedat tentației și m-am uitat la clipuri video cu atrocitățile bombardamentelor. În plus, tot mai des aud în jur oameni vorbind despre posibilitatea de a fugi din țară, dacă Armata Rusă își va îndrepta armele și spre România.

Despre toate aceste temeri și anxietăți am stat de vorbă cu Ruxandra Marcu, psihoterapeut, formator și supervizor în psihoterapie și psihologie clinică.

Care este impactul psihologic pe care îl au imaginile și videoclipurile din războiul din Ucraina, pe care le vedem non-stop online și la TV în ultima săptămână? De ce le căutăm, de ce ne atrag?

Impactul psihologic este unul de o importanță majoră. Sub presiunea anxietății, oamenii reacționează diferit. Este copleșitor din punct de vedere emoțional. Nu cred că spun lucruri noi, pentru că la acest moment, cu fiecare zi trăită și perspectiva celei care urmează, oamenii trăiesc intens și în direct ceea ce se întâmplă foarte aproape de noi. Este impresionantă unirea oamenilor în această situație. Umanismul, sensibilitatea, empatia, capacitatea de a simți compasiune și de a oferi ajutor, atât cât poate fiecare, este mai mult decât uman. Este legat de spiritualitate și de dorința de a apăra ceea ce înseamnă dreptul fundamental la viață. În aceste momente, oamenii apelează la credință și la speranță, două capacități primare extrem de importante.

Pe de altă parte, lumea se tot scindează. Între cei care intră în așa zisul „îngheț” și cei care intră în luptă. Între cei care neagă și cei care se confruntă cu cel mai negru scenariu. Între cei care se confruntă cu frică și cei care se confruntă cu furie. Între cei care vor să rămână și cei care vor să plece. Așa încât, scindarea se poate observa atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere comportamental.

De ce căutăm să fim la curent cu ceea ce se întâmplă? Simplu... din nevoia de control. Atunci când omul simte anxietate, propriu-zis simte că pierde controlul asupra propriei vieți, asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Din păcate, realitatea este că nu avem niciun control, dar trăim în cea mai mare parte a timpului cu această convingere. Că putem să controlăm viața. Apoi, din când în când ne confruntăm cu anxietatea. Unii din punct de vedere clinic, dezvoltând simptome pe care nu le pot stinge pur și simplu, iar alții, non-clinic. Oricum ar fi, în momente ca acestea, anxietatea, neliniștea, îngrijorarea este firească și naturală. Iar dacă putem să fim într-un oarecare control, acest minim control este cel informatic, apelând la dreptul și la nevoia naturală de a cunoaște ceea ce se întâmplă în jurul tău, ca să te poți apăra. Așadar, aș putea concluziona că acest drept de a cunoaște, această nevoie de control ne ajută să luăm cele mai bune decizii într-un timp relativ scurt. Apelând la instinctul de supraviețuire. Cunoașterea înseamnă pe scurt: caut să aflu - cunosc – știu – înțeleg – decid... În altă ordine de idei, expunerea ne ajută și la desensibilizarea noastră față de stimulii anxiogeni. Ar putea ține loc de positum în toată situația...

Cum ne putem proteja de starea generală de anxietate indusă? Am impresia că oamenii devin agitați, nervoși, tensionați și chiar eu tind să caut tot timpul știri ca să văd ce se întâmplă, cum evoluează situația?

În aceste timpuri pe care le trăim cu toții, ideea de protecție este legată în mare parte de ceea ce am spus mai devreme. Dar și prin a încerca să rămânem raționali, ancorați în realitate, pornind de la ceea ce este faptic-dat în microuniversul fiecăruia, până la nivel macro. Expunerea la ceea ce transmite mass-media e nevoie să fie echilibrată, în așa fel încât impactul emoțional să nu devină ca un bulgare de zăpadă care pe măsură ce se rostogolește se face tot mai mare. E în regulă și firesc să ne informăm și în același timp să avem grijă să nu ne cufundăm. E dezirabil să ne continuăm activitatea zilnică, cotidiană și în același timp să ne conținem emoțiile și să ne dăm voie să le exprimăm. Nu poți să stai deoparte complet, dar poți să stai în contact atât cu propriul sine cât și cu realitatea celor aflați în teroare și suferință cumplită. Atât cât poți. Mă mai pot gândi la faptul că diminuarea anxietății în acest moment este determinată de instinctele naturale ale omului. Faptul că încă mișc, gândesc, pot face ceva și chiar fac să ajut pe alții sau pe mine, înseamnă enorm. Atâta timp cât avem viață, putem acționa. Umanitar, sufletește, luând decizii.

Valul uriaș de empatie manifestat inclusiv prin donațiile fără precedent pentru refugiați este tot un efect al stării de anxietate? Are menirea să ne liniștească interior?

Sigur că are funcție de liniștire. Pentru simplul fapt că ne defocusăm de pe noi înșine și ne mutăm atenția pe alții. Că putem acționa. Din punct de vedere psihologic, este un mecanism care ne ajută să facem față propriilor emoții. Faptul că putem întra în acțiuni umanitare, că încă putem face ceva, semnificativ, la diferite nivele de evaluare înseamnă mai mult decât orice. Pe de altă parte, capacitatea de a empatiza înseamnă la un nivel mai profund, capacitatea de a simți ceea ce simți și tu și de a face ceea ce cred că te poate ajută pe tine sau m-ar ajuta pe mine într-o situație similară. Astfel încât, mâinile întinse acum sunt cele mai sincere în această perioadă existențială.

Cum ar trebui să prezentăm ce se întâmplă copiilor, ce ar trebui să le spunem când ne întreabă de război, de ce văd la TV?

Copiii care au acces la tehnologie și care știu să citească, știu deja. Cei mai mici nu conștientizează pericolul. Iar cei un pic mai mari sunt într-un proces de observare mai degrabă, decât de traumă. Comparativ cu cei care sunt din Ucraina și care au fost luați în brațe și și-au părăsit casele, patul, jucăriile, școala, tatăl etc.

Copiii ar fi bine să fie ținuți cât mai departe de aceste informări. Atât cât se poate... Pe de altă parte, copiii sunt o resursă pentru adulți. În sensul că adulții, în momente în care nu mai fac față emoțional la probleme, atunci când sunt în contact cu copiii, aceștia radiază viață. Iar viața înseamnă speranță. Așa că, din această perspectivă și nu numai, copiii transmit speranță și credință.

Copiii sunt urmașii noștri. Sunt testamentul nostru emoțional. De aceea e nevoie să le transmitem iubire și acceptare. Să îi protejăm cât putem, pentru că sunt „o mină de aur”.

Pe de altă parte, copiii au acces la realitatea alternativă în mod natural. Își creează prieteni imaginari, se cufundă natural în joc și își exprimă natural și autentic emoțiile. Au un scut invizibil de protecție, natural, emoțional, fantezist, pe care adulții îl pierd pe parcursul existențial. Așadar, cred că e important să nu sfărâmăm acest scut invizibil și natural.

Ruxandra Marcu este Master Trainer în Psihoterapie Pozitivă și conducătoare de grupuri de formare în psihoterapie. Este acreditată de Colegiul Psihologilor din România, de Federația Română de Psihoterapie, Asociația de Psihoterapie Pozitivă din Cluj-Napoca, Asociația Română de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniana din Iași, Asociația Europeană de Psihoterapie, de World Association for Positive and Transcultural Psychotherapy din Germania, cât și de Albert Ellis Institute din SUA.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815