Sâmbătă,
01.10.2022
Cer Senin
Acum
18°C

”Alerta a trecut, Covid-ul, nu!” Cum a fost prima zi a sibienilor fără restricții, de la spital ori școală, până la serviciu

”Alerta a trecut, Covid-ul, nu!” Cum a fost prima zi a sibienilor fără restricții, de la spital ori școală, până la serviciu

Cu restricțiile ridicate brusc după doi ani, a rămas la alegerea sibienilor cum și dacă se mai protejează în vreun fel de coronavirus, după cum au aflat reporterii Turnul Sfatului, întrebând de la medici, până la cadre didactice, antreprenori sau funcționari.

În ziua de 9 martie, prima fără restricții, în județul Sibiu au fost raportate 94 de cazuri noi de infecții cu SARS-CoV-2 și o incidență la nivel de județ de 6,83 cazuri la mia de locuitori. 104 sibieni mai erau internați cu Covid-19. 

Acesta este contextul în care, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu se păstrează toate restricțiile. Medicul Daniel Chelcea, managerul unității sanitare, este de părere că starea de alertă a trecut, dar nu și COVID-ul. „Încă nu ridicăm restricții în spital. Alerta a trecut, COVID-ul nu.”

Și directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Lucian Blăguțiu, atrage atenția că pandemia nu s-a încheiat și măsurile trebuie respectate în continuare. Acesta precizează că încetarea stării de alertă nu schimbă nimic în domeniul sănătății publice.

„Deocamdată atât avem, încetarea stării de alertă. Cei care sunt în carantină și izolare rămân în continuare până la sfârșitul perioadei. Pe de altă parte PLF-urile rămân obligatorii în continuare atât timp cât Guvernul nu a abrogat încă acea ordonanță de urgență. De asemenea, anchetele epidemiologice rulează în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat cu încetarea stării de alertă, mai sunt cazuri în spitale și în ATI, măsurile trebuie respectate în continuare pentru că pandemia a trecut pe plan secund se pare că numai războiul interesează, dar nu este corect pentru că încă virusul este printre noi și trebuie să avem grijă în continuare”, spune Dr. Lucian Blăguțiu.

El arată că atât centrele de evaluare, cât și cele de vaccinare rămân deschise, chiar dacă acestea din urmă au un program redus. Și tichetele pentru cei care se vaccinează se acordă în continuare.

Marile fabrici: între recomandări și decizii interne

Sibienii care lucrează în marile companii multinaționale au fost printre cei mai fericiți astăzi. Spre deosebire de verificarea certificatului verde în anumite spații publice sau de purtarea măștii pe stradă, în marile companii purtarea măștii în spații închise se respecta cu mare atenție. Astfel, ridicarea obligativității a însemnat că ziua de miercuri a fost prima, după aproape doi ani, în care s-a putut sta la birou fără mască de protecție.

Cu toate acestea, oficialii companiilor din Sibiu recomandă angajaților să poarte în continuare masca în spațiile aglomerate.

”În cadrul companiei noastre, după analizarea deciziei Guvernului, s-a trimis o informare către toți angajații conform căreia nu mai este obligatorie masca de protecție, dar ea este recomandată. Noi le recomandăm angajaților să o poarte în continuare în spațiile aglomerate, ne bazăm pe responsabilitatea fiecăruia. Rămân în vigoare măsurile generale de igienă, precum spălatul pe mâini și folosirea dezinfectantului”, a explicat pentru Turnul Sfatului Marius Constantin, responsabil cu comunicarea în cadrul Marquard Sibiu. Compania are în prezent 2.400 de angajați, fiind una dintre cele mai mari din județ.

În cadrul unei alte companii de renume din Sibiu, KeepCalling, managementul a luat decizia ca angajații să poarte mască, doar atunci când se ridică de la birou și merg în spațiile comune ori în sălile de ședințe.

”Pe perioada pandemiei, birou KeepCalling a rămas deschis, iar noi am abordat un program de lucru hibrid care să mențină buna comunicare și colaborare între colegi. Am reușit să prevenim transmiterea virusului în birou datorită faptului că am purtat mască și am păstrat distanța socială. Chiar dacă autoritățile au relaxat măsurile începând cu data de 9 martie, vom continua să fim responsabili și vom purta masca atunci când ne ridicăm de la birou, în sălile de ședință și în zonele comune.  Spațiul generos de la birou ne permite în continuare să păstrăm distanțarea socială chiar și cu un grad de ocupare de 100%”, a declarat pentru Turnul Sfatului Silvana Tatu, Managing Director KeepCalling Sibiu. Compania are în acest moment 74 de angajați în biroul din Sibiu.

”Mă face să mă simt mai protejată și am decis să o port și de acum înainte”

Un alt spațiu foarte aglomerat unde astăzi s-a purtat mască doar parțial a fost în autobuzele Tursib. De dimineață, în autobuzul 5, care leagă Gara de cartierul Valea Aurie, aproximativ 50% dintre pasageri purtau în continuare mască de protecție. Oficialii Tursib spun că pasagerii nu mai trebuie să poarte începând de astăzi, însă cine vrea să se protejeze este liber să o facă.

”Noile normative precizează faptul că masca nu mai este obligatorie nici în spațiile închise și nici în cele deschise. Asta înseamnă că începând de astăzi nici în autobuz nu mai este obligatorie masca de protecție. Rămâne la decizia fiecărui călător în parte, cine vrea să o poarte, foarte bine, cine nu, nu. Recomandarea aceasta a fost transmisă și șoferilor”, a precizat Raluca Racz, purtătorul de cuvânt al Tursib SA.

În aceeași zi de 9 martie, la o plimbare prin Piața Mare a Sibiului putem vedea încă sibieni care poartă mască. Deși această regulă a fost eliminată, mai sunt oameni care aleg să poarte încă masca și care spun că acest lucru îi face să se simtă mai protejați. Cam un sfert din oamenii pe care i-am întâlnit în centrul Sibiul purtau masca de protecție.

O tânără ne-a spus că a ales să poarte masca nu doar pentru a se proteja din pandemie, ci și din cauza faptului că orașul este poluat. „Eu purtam masca și înainte de pandemie din cauza faptului că poluarea este destul de mare în Sibiu. Cumva, mă face să mă simt mai protejată și am decis să o port și de acum înainte. Totuși, i-aș încuraja pe oameni să renunțe la mașini și să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta”, spune tânăra.

Pentru alți sibieni purtarea măștii a devenit „un reflex”. După doi ani în care masca a fost un accesoriu pentru ei, sibienii spun că le va lua mai mult timp până le va ieși din rutină acest obicei. „După doi ani de pandemie ne e puțin greu să renunțăm la mască, mi-a intrat în reflex să port masca mereu, și la muncă, și pe stradă. Eu una mă simt mai protejată așa”, arată o altă sibiancă.

De cealaltă parte sunt sibienii care așteptau cu nerăbdare eliminarea restricțiilor și care își doreau să profite de plimbări fără mască și să participe la evenimente fără să li se ceară certificatul verde. „Eu unul de-abia așteptam. Să te plimbi pe stradă fără mască, să ieși la un restaurant fără să stai cu ochiul pe ceas pentru că trebuie să mergi acasă, sunt lucruri de care voi profita mai mult acum”, arată acesta.

Liber și la mall pentru toată lumea

În prima zi în care accesul în mall-uri este permis fără prezentarea certificatului verde, la Promenada Sibiu lumea nu s-a prea înghesuit. Cei mai mulți oamenii care au venit să-și facă cumpărăturile aici purtau masca de protecție. Pentru că masca de protecție este doar recomandată și nu obligatorie, am găsit și angajați care nu o purtau.

„Eu nici când era obligatorie, nu o purtam. Încercam să o pun sub nas ca să pot respira.  Lucrând la program de 12 ore este foarte greu să stai cu ea în permanență. Mă bucur mult că nu mai este obligatorie”, a spus un angajat de la un magazin cu articole sportive.

Printre sibienii care au venit astăzi la mall, am găsit-o și pe Maria, în vârstă de 16 ani care a venit la cumpărături împreună cu mama sa. „Noi am vrut să profităm de această primă zi pentru că nu ne-am vaccinat și am venit la cumpărături. Masca o purtăm pentru că așa ne-am obișnuit”, a mai spus tânăra.

La școală: ”nu ne putem juca”

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu spun că din punct de vedere legal, nu mai sunt restricții în unitățile de învățământ.   

„Se ridică toate restricțiile, iar purtarea măștii în interior rămâne o recomandare. Eu am fost la clasă și am avut elevi care au purtat, în continuare, masca, dar și copii care nu au purtat masca. Eu, însă, așa cum sunt obișnuit, țin deschis cel puțin geamul din față. Din punct de vedere legal au încetat toate restricțiile și ne-am întors la regulamentele dinaintea pandemiei. De asemenea, nu se vor mai da teste rapide unităților școlare”, spune Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Judetean Sibiu.

Sunt totuși unități de învățământ unde, momentan, regulile impuse pe perioada stării de alertă se vor păstra cu titlul de recomandare. De exemplu, la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor”, accesul părinților în unitate se păstrează restricționat, iar angajații vor purta, în continuare, mască.

„La nivelul grădiniței noastre am decis să nu ridicăm, deocamdată, restricțiile. Le păstrăm ca recomandări pentru că încă nu a dispărut COVID-ul. Am decis să nu punem în pericol siguranța copiilor. Nu ne putem juca. Se va purta în continuare mască, vom păstra restricția în urma căreia părinții nu intră în incinta grădiniței. Noi mergem în continuare, încă o perioadă, preventiv. Acum nu vom mai fi foarte stricți, mai ales cu cei care au probleme de sănătate, dar deocamdată nu vor intra părinții în unitate și se va purta mască de către personalul grădiniței, cu atât mai mult acum când se vor mai anunța bolnavii de COVID. La urma urmei, siguranța copiilor este mai importantă decât orice, mai ales că la noi copiii mănâncă împreună, dorm împreună, este o altă desfășurare față de școli. Noi, momentan, mergem înainte respectând regulile care au fost în ordinul comun, chiar dacă acesta a fost abrogat”, spune Anca Bruda, directorul Grădiniței cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor”.

La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” nu se mai impun restricții. Școala funcționează acum după regulamentul obișnuit și după Legea Educației. Directorul unității spune că așteaptă o hârtie din partea Ministerului Educației în care să fie reglementate recomandările.  

„Nu avem cum să mai păstrăm restricțiile pentru că ordinul de ministru care reglementa starea de alertă și-a încetat aplicativitatea. În momentul de față funcționăm după regulamentul obișnuit și după Legea Educației. Acum noi am recomandat și recomandăm copiilor să se protejeze în continuare, să poarte măști, să se spele pe mâini, să evite aglomerațiile, dar nu mai putem impune aceste reguli. Acum, să știți că mai așteptăm o serie de reglementări, pentru că în notificarea pe care a trimis-o aseară domnul ministru al educației, referitoare la încetarea stării de alertă și suspendarea aplicării ordinului, scria că urmează să fie transmise recomandări comune din partea ministerelor educației și sănătății. Ar fi bine să apară și să avem o hârtie din partea ministerului nostru în loc să ne bazăm pe declarații de presă”, spune Gabriel Negrea, Directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Funcționari: ”nu e doar coronavirus, mai sunt și gripe”

Până ieri, în Primăria Sibiu, precum în orice altă instituție publică, accesul era permis doar celor care aveau certificatul verde. Miercuri, însă, la accesul dinspre Piața Mică nu mai era niciun polițist local care să verifice certificatul și să îndemne lumea la distanțare. Sălile de așteptare, amenajate în continuare pentru a asigura distanțarea, erau goale către finalul programului, iar funcționarii reacționau fiecare după propria conștiință. ”Cât a fost impusă prin reguli, am purtat masca. Și la birou, și în autobuz și pe unde mi s-a cerut. Acum, nu mai e obligatorie, deci nu o mai port. Dar știți ce mă bucură, în cele din urmă? Faptul că, în sfârșit, în Primărie pot intra toți sibienii, indiferent dacă au sau nu certificat verde. Ce stat reprezentam noi, funcționarii, când nu puteam să servim toți sibienii?”.

Pe de altă parte, la unele ghișee mai sunt funcționari care poartă mască. ”Sunt vaccinată, n-am avut Covid. Da, port masca în continuare ca să mă protejez. Nu doar de coronavirus, pentru că mai sunt și gripe și răceli și știu că masca mă protejează. Fiecare face cum crede de cuviință”.

După doi ani în care nu s-au mai întâlnit față în față decât în situații excepționale, aleșii sibienilor sunt așteptați să se revadă la ședințele lunare și extraordinare. Doar că, deocamdată, nu a fost luată o decizie. ”Urmează o discuție și vom anunța care este decizia luată”, arată reprezentanții Consiliului Județean, care au programată o ședință extraordinară în după-amiaza zilei de vineri.

A scris și prefectul

După doi ani în care comunicarea publică a instituției care reprezintă Guvernul în județ a fost doldora de informații evident lipsite de corespondență în realitate, prefectul Sibiului, Mircea Crețu, a emis un comunicat. ”A venit momentul, după mai bine de doi ani în care împreună am parcurs una dintre cele mai dificile perioade ale istoriei moderne, să pot mulțumi tuturor cetățenilor județului Sibiu pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru modul în care au înțeles să respecte regulile de protecție sanitară și au ales să se vaccineze, limitându-se astfel răspândirea pandemiei”, și-a început prefectul cuvântarea.

După care a ținut să aducă mulțumiri și cadrelor medicale (ai căror reprezentanți erau certați de prefect când arătau lipsurile din sistem). 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

7 comentarii

Contra

Acum 6 luni

Alo, alo, dar de campania de vaccinare ce se mai aude?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Popa

Acum 6 luni

Ce ciudat! Brusc, instantaneu si dintr-odata se renunta la toate restrictiile! Oare de ce? S-au vandut destule masti, au murit destui pensionari ca sa se declare unii multumiti?! Mare gogomanie mai e si asta! Vom trai (speram) si vom vedea ce-a vrut sa fie si mascarada asta...
Raspunde

Kukuruku

Acum 6 luni

Nu e nimic brusc, din decembrie au zis ca omicronul e de 10 ori mai putin letal decat delta, acum au asteptat sa treaca varful valului. Si s-a dovedit aproape exact ca e de 10 ori mai putin letal, media deceselor pe zi a fost de maxim 128 acum cateva saptamani, fata de aproape 600 la delta, dar la jumatate de nr de cazuri.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 6 luni

de-acum să vezi spitale pline de nevaxcări
Raspunde

Elzorab

Acum 6 luni

Maxim se poate recomanda purtatul mastii conform legii. Cei care impun la locul de munca sau in spatiile publice masca pot fi trasi la raspundere. E abuz.
Raspunde

Rosu

Acum 6 luni

Da cu spalatul pe maini cum ramane? Mai trebe facut, ca nu zice?
Raspunde

Munteanu

Acum 6 luni

Da, ramane valabil! Pe maini, pe dinti si pe picioare. Dar tot mai bine, o baie cu uleiuri aromatice sau un dus! Pentru guvernanti, dusuri scotiene!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus