Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
11°C

IȘJ anunță primii copii ucraineni înscriși în școlile din Sibiu: un copil de 2 ani și unul de 12

IȘJ anunță primii copii ucraineni înscriși în școlile din Sibiu: un copil de 2 ani și unul de 12

Elevii ucraineni vor putea participa la activitățile educative din școlile din Sibiu. Acest lucru este posibil prin intermediul unei comisii al cărei scop este repartizarea elevilor ucraineni ca audienți la cursurile unităților de învățământ din județul Sibiu, la cererea părintelui sau reprezentantului legal, respectiv a persoanei desemnate de către DGASPC pentru copiii cetățeni străini ucraineni neînsoțiți. Prima cerere a fost depusă deja astăzi la IȘJ Sibiu și vine din partea unei familii de ucraineni care are un copil de 2 ani, îndrumat spre creșa din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu, și unul de 12 ani îndrumat către Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu). 

Inspectoratului Județean Sibiu a constituit o comisie formată din inspectorul școlar general, doi inspectori școlari, trei cadre didactice și un psiholog/consilier școlar pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere.

„Această comisie va avea ca principală atribuție repartizarea elevilor ucraineni ca audienți la cursurile unităților de învățământ din județul Sibiu, la  cererea părintelui sau reprezentantului legal, respectiv a persoanei desemnate de către DGASPC pentru copiii cetățeni străini ucraineni neînsoțiți. Aceștia vor fi integrați în grupe/clase indiferent de efectivele de elevi existente în momentul de față”, transmit cei de la IȘJ într-un comunicat de presă.

Elevii ucraineni vor putea participa la activități educative în cadrul unităților de învățământ precum și în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor. Participarea la activitățile extracurriculare nu este condiționată de calitatea de audient într-o unitate de învățământ.

La intrarea în colectivitate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Sibiu, minorii Ucraina vor beneficia de examinarea stării de sănătate în unitățile de învățământ, conform legislației în vigoare, și li se va elibera un document medical pentru înscrierea în colectivitate. În situația în care minorii nu sunt vaccinați, aceștia pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății.

„Totodată, elevii care sunt nedeplasabili din cauza unei dizabilități, respectiv elevii care suferă de boli cronice sau care au afecțiuni pentru care sunt spitalizați pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni, vor beneficia de dreptul de școlarizare la domiciliu sau în unități complexe de asistență medicală, de tip spital, în conformitate cu prevederile legale. Ca elevi audienți vor beneficia și de dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare (Programul „Lapte-corn”, programul „Masă caldă” etc.)”, mai arată cei de la IȘJ

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus