Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
24°C

Ucrainenii vorbesc despre sfârșitul războiului: Fie va veni rapid, într-o săptămână, două, fie va dura până în mai, cel târziu

Ucrainenii vorbesc despre sfârșitul războiului: Fie va veni rapid, într-o săptămână, două, fie va dura până în mai, cel târziu

Întrebat de jurnaliștii occidentali despre posibilitatea sfârșitului războiului, Oleksi Arestovici, consilier al şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că ar trebui să se termine cel târziu la începutul lunii mai, pentru că Rusia nu va mai avea resurse pentru a susţine invazia, informează Reuters.

Arestovici a precizat  momentul opririi războiului depinde de câte resurse este dispus Kremlinul să folosească în această ofensivă.

“Cred că nu mai târziu de mai, începutul lunii mai, ar trebui să avem un acord de pace, poate mult mai devreme. Vom vedea, eu vorbesc de cele mai târzii date posibile”, a afirmat el.

“Suntem la răscruce acum: fie va fi un acord de pace rapid, într-o săptămână sau două, cu retragerea trupelor şi tot ce mai implică, fie va exista o tentativă de a aduna să zicem nişte sirieni pentru runda doi şi, când îi ‘măcinăm’ şi pe ei, un acord la jumătatea lunii aprilie sau spre sfârşitul lunii aprilie”, a precizat consilierul ucrainean.

Un scenariu “total nebun” ar fi ca Rusia să trimită recruţi care să aibă doar o lună de pregătire, a adăugat Arestovici.

El a mai spus că şi după ce se va semna un acord de pace ar mai putea exista mici ciocniri timp de un an.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus