Ministerul Mediului anunță, de Ziua Internațională a Pădurilor, că urmează împăduriri de 7.692 de hectare și regenerări pe alte 24.000.
În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară și toamnă, o suprafață de aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât și în fond forestier privat, va beneficia de regenerări, anunță Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.
„Ziua Internațională a Pădurilor este un bun prilej să conștientizăm importanța acestei resurse care găzduiește cea mai mare parte din biodiversitatea terestră a lumii. Pădurea este sursă de hrană, adăpost, energie și venituri pentru milioane de oameni, contribuind totodată la sănătatea planetei. Tema din acest an aduce în prim-plan sustenabilitatea, pentru că utilizarea durabilă a pădurilor ne va ajuta la trecerea spre o economie bazată pe materiale regenerabile, reutilizabile și reciclabile. Pădurile merită prețuirea și grija noastră! Ambiția noastră, a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, este să creștem suprafaţa împădurită, iar în acest scop ne ajută componenta «Păduri şi protecţia biodiversităţii» din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi cel puţin 3.150.000 mp de suprafeţe noi de păduri urbane, în conformitate cu cerinţele legale stabilite în Strategia Naţională Forestieră 2020 - 2030”, a declarat ministrul Barna Tánczos.
Acțiunile de împădurire din acest an vizează 7.692 de hectare, din care peste 4.700 de hectare se află în fond forestier de stat și peste 2.850 de hectare sunt localizate în fond forestier privat.
Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale și artificiale, care se vor executa în 2022, Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva va efectua în fondul forestier proprietate publică a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori, precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii etc.).
Totodată, „Luna Pădurii" se desfăşoară anual în perioada 15 martie-15 aprilie, de peste 60 de ani, și reprezintă o bună ocazie pentru plantarea arborilor, acțiuni de regenerare a pădurilor şi conştientizare publică, se arată în comunicatul menționat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: plantări arbori , regenerare păduri , luna pădurii , împăduriri românia , Barna Tanczos , Ministrul Mediului , Ministerul Mediului
Vizualizari: 1265
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
X-Men Angel
Acum 2 ore
Maria
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
@@@
Acum 2 ore
Maria