Joi,
10.10.2024
Partial Noros
Acum
25°C

FOTO - Soma începe curățenia Sibiului cu aproximativ 150 de oameni și mașini noi de peste 2 milioane de euro

FOTO - Soma începe curățenia Sibiului cu aproximativ 150 de oameni și mașini noi de peste 2 milioane de euro

După aproape șase luni de pregătiri, timp în care s-au angajat aproximativ 150 de oameni și s-au achiziționat utilaje noi, compania Soma începe luni, 4 aprilie, curățenia în Sibiu.

Contractul semnat cu primăria Sibiu la finalul anului trecut are o valoare de 53 de milioane de lei, se întinde pe o perioadă de patru ani și prevede atât curățenia cât și deszăpezire Sibiului.

Începând de lunea viitoare sibienii vor vedea prin oraș mașini noi, de culoare portocalie. Conform reprezentanților Soma, acestea vor circula sub sloganul ”Sibiu, un oraș care strălucește”, țelul companiei fiind ca municipiul nostru să fie strălucitor de curat.

”În data de 4 aprilie 2022 mașinile portocalii ale SC SOMA SRL, inscripționate cu sloganul “Sibiu,  un oraș care strălucește!” vor începe curățenia stradală a municipiului, toate după o lungă pregătire, respectiv, achiziție de utilaje, echipamente, consumabile, selecție și angajare de personal, crearea și amenajarea unei baze performante si optime de lucru”, au declarat oficialii companiei de salubrizare.

Prioritare vor fi bulevardele principale și centrul orașului. Reprezentanții Soma spun că vor acorda o atenție sporită centului istoric cu Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet, dar și Orașului de jos. Apoi, mare atenție vor acorda Bulevardului Coposu, Căii Dumbrăvii, Bulevardului Vasile Milea și Șoselei Alba Iulia.

”În parcul de autovehicule s-au investit aproximativ două milioane de euro. Vorbim aici de achiziția de utilaje noi, respectiv automăturători compacte mari pentru străzi și bulevarde, automăturatori mici pentru alei și străduțe înguste, autostropitori stradale cu o sarcină utilă mai mare de cinci tone de apă, aspiratoare stradale, cărucioare stradale mono și duble pentru curățenia zonei centrale”, explică Ionuț Rusu, directorul Soma.

Nu este niciun secret că Sibiul are zone periferice unde întâlnim adesea gunoaie aruncate la întâmplare. Am întrebat dacă există anumite cartiere ale Sibiului considerate ”mai murdare” sau asupra cărora va trebui insistat din cauza mizeriei?

”Nu exista nicio diferență între cartiere, adică unul va fi alb... unul gri... Aceeași atenție i se va acorda fiecărui cartier în parte, inclusiv zonelor mărginașe ale orașului pentru a respecta programul de întreținere solicitat de Primaria Sibiu”, au răspuns oficialii Soma.

Pentru că ne aflăm la ieșirea din iarnă și debutul primăverii, sibienii au observat că pe lângă trotuare s-a adunat mult nisip și praf de-a lungul anotimpului rece. Mizeria de pe marginea drumului afectează în special bicicliștii, cele mai multe piste fiind marcate pe carosabil, lângă trotuar.

”Pistele de biciclete sunt incluse în partea carosabilă și vor fi curățate constant, în același timp cu strada. Problema cea mai mare o vor constitui, din ce am observat până acum, autoturismele parcate haotic, neregulamentar, care încurcă traficul”, spun oficialii Soma. De asemenea, compania va avea în grijă aleile parcurilor din oraș, pentru care au achizitionat măturători și aspiratoare de mici dimensiuni.

Sloganul asumat de companie este: ”Sibiu, un oraș care strălucește” și poate deveni realitate doar cu implicarea cetățenilor. Conducerea companiei de salubrizare îi îndeamnă pe toți sibienii care observă zone murdare, ori mizerie pe stradă, să sune la dispeceratul Soma Sibiu, numărul de telefon 0269.988, unde pot face sesizări.

”Curatenia este o muncă de echipă! Împreună vom reuși să menținem strălucirea Sibiului”, concluzionează oficialii Soma.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

Mihnea

Acum 2 ani

Iar credeți in povești, sau v-ați luat tainul de la Primărie și de la Soma?
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

o sa fie tot mai curat in Sibiul "d-nei Fodor"!
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

de ce nu au cei de la SOMA un numar de WhatsApp unde sa trimitem poze cu mizeria din oras???
Raspunde

Adrian

Acum 2 ani

Poți trimite pe aplicația Sibiu App. Eu chiar azi dimineață am trimis o sesizare cu un cos de gunoi distrus și împrăștiat pe sosea la intersecția Semaforului cu Sureanu. Spor
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

Sibiul este murdar peste tot,doar centrul mai dau aia cu matura din cind in cind. Sa vedem ce vor face somistii aia ca am vazut cum iau gunoaiele si ne umfla banii triplu cu ajutorul primariei.
Raspunde

R.

Acum 2 ani

Nu e chiar asa, sa vedeti cum curata trotoarele din V. Aaron si dupa doua ore is la loc. Asa arunca lumea pe jos, daca nu s-ar curata am innota in gunoaie. Sunt cartiere de nu au vazut o matura de ani de zile, poate se schimba ceva. Sa vedem ce aduc astia nou
Raspunde

BON

Acum 2 ani

Trebuie verificaţi mai des angajaţii care ar trebui să măture, că deocamdată mai mult plimbă tomberoanele şi măturoaiele. La fel trebuie verificaţi cei care ridică gunoaiele din tomberoanele mari din locurile fixe. După plecarea maşinii rămâne cam mult gunoi pe jos. Iar acele tomberoane ar mai trebui şi curăţate/dezinfectate. Să sperăm că nu-i doar "praf în ochii sibienilor" tema "Sibiul, un oraş care străluceşte" şi să sperăm că şi cetăţenii urbei vor deveni mai civilizaţi şi nu vor mai arunca pe jos tot ce nu le mai trebuie: măşti, coji de banane, ambalaje, mucuri de ţigări, etc.
Raspunde

Gospodar

Acum 2 ani

Nu cred ca pot face treaba mai rea decat aia de la Salubritate SA Deva. Macar utilajele par ok in poze, pe cand aia de la Salubritate au numai cazane cu volan pe dreapta care lasau nori de praf in urma lor.
Raspunde

Nicușor von Șorliken

Acum 2 ani

Cauzele murdariei din Sibiu se regasesc in majoritatea actualei sale populatii!
Raspunde

Lucia

Acum 2 ani

In Arhitectilor care este acea zi ,unica din an , in care primarul Huja si Soma au convenit sa fie maturate strazile ???
Raspunde

Popa

Acum 2 ani

Pai, daca se face curatenie doar in centrul istoric si pe cateva bulevarde, inteleg ca noi, cei ce nu locuim in acele zone, ar trebui sa platim mai putin la salubritate, nu? Chiar nu inteleg aceasta viziune a primariei!? Ori este despre Sibiul curat ori despre cateva strazi curate!?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus