Mai mulţi manifestanţi au protestat marţi în faţa reprezentanţei britanice de la Kingston împotriva vizitei prinţului William al Marii Britanii şi a soţiei lui, Kate, în Jamaica, cu prilejul unui turneu de o săptămână în regiunea Mării Caraibilor organizat pentru a sărbători Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, scriu cei de la Agerpres.
Protestatarii au cerut ca monarhia britanică, fostă putere colonială, să plătească compensaţii şi să-şi prezinte scuze pentru rolul său în comerţul cu sclavi, care a adus sute de mii de africani pe insulă pentru a munci în condiţii inumane.
„Sunt aici pentru a-mi reprezenta strămoşii, care au murit sclavi şi au fost ucişi de opresiunea albilor'', a spus Clement „Jawari” Deslandes, unul dintre manifestanţii care au protestat înaintea sosirii cuplului princiar.
El a explicat că i se pare un fel de insultă la adresa strămoşilor săi faptul că ''un membru al familiei regale vine aici, fără nicio grijă, fără să simtă vreo remuşcare''.
„Au acest privilegiu al nobilimii'', a mai spus protestatarul. ''Ei vin aici, iar noi trebuie să le întindem covorul roşu. Epoca aceea a apus'', a subliniat el.
Turneul lui William şi Kate în regiunea Mării Caraibilor a întâmpinat deja dificultăţi după ce prima etapă a vizitei, preconizată să se desfăşoare într-un sat din Belize, a fost anulată din cauza unui conflict între populaţia locală şi o organizaţie caritabilă patronată de prinţul William.
Vizita ducelui şi ducesei de Cambridge, care vor merge apoi în Bahamas, are loc într-un moment când în Jamaica există voci care susţin exemplul statului Barbados, care a devenit republică în 2021.
Jamaica, colonizată de spanioli după sosirea lui Cristofor Columb, a intrat în 1655 sub dominaţia coroanei britanice, care a folosit sclavia pentru a dezvolta economia insulei.
Acest stat insular şi-a obţinut independenţa în 1962, dar a rămas o monarhie parlamentară al cărei şef de stat este regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Sursa foto: Facebook The Jamaica Observer
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 881
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Laur
Acum 11 ore
Adrian
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Q
Acum 12 ore
Max