Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Noua construcție din centrul istoric al Sibiului, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului local Sibiu

Noua construcție din centrul istoric al Sibiului, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului local Sibiu

Proiectul de hotărâre prin care s-ar fi permis ridicarea unei noi clădiri pe strada A.D. Xenopol a fost scos de pe ordinea de zi a Consiliului local, anunță consilierii USR.

Retragerea proiectului a venit ca urmare a discuțiilor din Comisia de urbanism a Consiliului local Sibiu, discuții care le preced pe cele din plenul deliberativului local. Acest proiect a fost elaborat pentru aprobarea unui plan urbanistic, inițiat pentru ridicarea unei construcții pe singurul teren liber de pe strada A.D. Xenopol, din centrul istoric al Sibiului, un teren cu o suprafață de 330 de mp.

”În urma discuțiilor care au urmat, s-a dispus amânarea punerii pe ordinea de zi a Consiliului Local a PUZ-ului”, anunță consilierii USR Sibiu, printr-o postare pe pagina lor de Facebook.

Cei patru reprezentanți ai USR în Consiliul local anunță că nu sunt de acord cu o astfel de inițiativă, deoarece va afecta nu doar locuitorii din zonă, ci chiar întreg patrimoniul arhitectural al Sibiului. ”Nu dorim muzeificarea orașului, dar dezvoltarea arhitecturală și urbanistică trebuie făcută în locurile în care este posibil. În această privință nu s-a realizat vreun studiu generalizat. Prin construirea unei clădiri noi în  zona zero de patrimoniu a orașului, se creează un precedent periculos, atât pentru Sibiu, cât și pentru alte orașe din România cu centre istorice bine conservate. Nu orice loc liber dintr-un centru istoric trebuie ocupat de clădiri”, mai arată reprezentanții USR.

Din punctul lor de vedere, terenul în discuție trebuie asimilat grădinilor istorice din centrul Sibiului, iar aleșii locali au ”obligația morală să asigure conservarea și îngrijirea patrimoniului local”. Iar pentru eventuale noi construcții există oportunități în afara centrului istoric al Sibiului.  ”Distrugerea unicelor grădini istorice care s-au păstrat în Orașul de Sus și care contribuie la specificul și calitatea spațiului urban ar reduce șansele ca Sibiul să fie acceptat pe lista patrimoniului modial – UNESCO, dosar care stagnează de ceva vreme”, mai arată reprezentanții USR Sibiu.

Documentația urbanistică elaborată pentru clădirea în discuție prevede și desfiiințarea parțială a parcării de pe strada A.D. Xenopol

Argumentele USR împotriva unei noi construcții în Centrul istoric al Sibiului

Sursa: Facebook / USR PLUS Sibiu

• proiectul va afecta radical zona pentru că spațiul pe care ar urma sa fie plasată nu a fost ocupat în trecut de o altă construcție. Nu este, așadar, vorba de înlocuirea unei clădiri cu o altă clădire, iar închiderea, fără vreun fundament istoric a unei laturi a pieței Xenopol, ar reprezenta o gravă eroare de planificare spațială.

• prin apariția unei noi clădiri, s-ar închide singurele conuri de vizibilitate prin care Catedrala Mitropolitană Ortodoxă poate fi privită în întregime;

• pentru locuitorii din clădirea vecină cu acest teren, ridicarea acestei construcții ar însemna pierderea luminii naturale;

• avizarea acestui proiect ar crea premisele cumpărării de către dezvoltatori imobiliari a imobilelor alăturate și ar oferi justificarea construirii unor clădiri similare în toate grădinile istorice alăturate, ceea ce a și propus PUZ-ul într-o fază inițială;

• orașul trebuie decongestionat, nu densificat. Construirea unei clădiri cu mari nevoi de parcare într-o zonă supraaglomerată nu face decât să creeze inutil probleme majore de trafic în vecinătate;

• calcanele reprezintă specificul unui oraș istoric iar acoperirea lor nu poate justifica în niciun caz dezvoltări imobiliare haotice.

 

Citește și Se mai poate construi în zona zero a Sibiului? Miercuri, consilierii votează ”da” sau ”nu”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hermanndorf

Acum 2 ani

USR-istii, acesti chilotari eterni si campioni olimpici la paruiala si bataie cu posetele! Abia astept sa va desfiintati!
Raspunde

2cents

Acum 2 ani

Precedentul se vrea a fi creat pentru a multumi baronii locali ce asteapta deja de ani buni asa ceva (vezi pe Saguna sau pe Tribunei de exemplu). "Cainii (presa si cetatenii) latra, caravana (baronii si Primaria) trece..."
Raspunde

3cents

Acum 2 ani

L-au retras ca să-l intarzie, nu să renunțe. Se va face peste vreo 2 ani, când se va pierde interesul publicului și va reveni "gustul" dezvoltării urbane la funcționarii primăriei. Locuitorii nu contează, numai lăcomia investorilor. Câtă înapoiere! Sibiul, capitala prostiei cu fițe!
Raspunde

Gheorghe

Acum 1 an

Bine zis: ."..capitala prostiei cu fite". Așa și este. Iar exemple sunt cu duiumul: enumăr cateva- stadion reabilitat în centrul orașului, teatru modern, nu; rampe de gunoi neterminate ( și stai, ca vine căldura!), locuri de parcare - unul la cinci mașini, parcări supraetajate una, din cele patru promise!, unica parcare de pe Xenopol, adjudecata de Împăratul Romanilor, căci strada de lingă hotel nu le ajungea, regulament cu obligații de îngrijire a spatiilor verzi de lămga blocuri și case făcut aiurea ( auzi, ca să îngrijești un astfel de spațiu trebuie sa faci contract cu primaria! Când exista lege în acest domeniu.) Blocuri ridicate fără spatii de parcare, fără unități școlare în apropiere, fără spatii verzi...) și încă multe altele. Oare amploaiatii din primărie cum își justifica salariul? Oooo, primaria: sa te ferească Sfântul sa ai o treaba acolo, că cererii de la întrare îți pun o groaza de " piedici" iar la vreo audienta vine un salariat care nu are habar. Parca noi suntem în serviciul primăriei, nu invers. Parca salariile noastre ni le asigura primăria, nu invers.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus