Joi,
05.12.2024
Innorat
Acum
1°C

Pe stadionul din Sibiu, iarba va crește și noaptea: instalații pentru stimularea artificială a fotosintezei

Pe stadionul din Sibiu, iarba va crește și noaptea: instalații pentru stimularea artificială a fotosintezei

Autoritățile sibiene au alocat 600.000 de lei pentru achiziția a trei sisteme care generează, pe suprafețe diferite, lumina și căldura necesare procesului de fotosinteză indiferent de condițiile exterioare.

Considerat a avea un gazon printre cele mai moderne din România, stadionul municipal al Sibiului va fi dotat și cu o serie de instalații pentru a stimula iarba să crească mai repede. Potrivit caietului de sarcini întocmit de funcționarii locali pentru achiziția acestor instalații. cea mai mare urmează a avea o amprentă de lumină de 360 de mp, cu 60 de lămpi a câte 1000 de wați și un consum estimat la 62,70 kWh. 

A doua instalație va trebui să aibă o amprentă de lumină de 50 de mp (cu nouă lămpi de 1.000 de W și un consum de 9,5 kWh), iar cea mai mică va acoperi cu lumina și căldura necesare fotosintezei o suprafață de zece mp (cu două lămpi de 1.000 de W și un consum de 2,1 kWh).

Potrivit documentației elaborată pentru achiziția celor trei instalații, acestea sunt necesare pentru ca suprafața de joc a stadionului să îndeplinească cerințele federațiilor de fotbal (UEFA, FIFA și FRF). ”Sistemele de iluminat artificial generează atât lumină, cât și căldură, și facilitează creșterea gazonului atunci când lumina naturală a soarelui și temperaturile nu sunt suficiente. De exemplu: în timpul iernii, în zonele umbrite, în cazul unui program intens de joc și/sau eveniment, cu puțin timp pentru reparații. Spațiile deteriorate vor fi reînsămânțate, iar prin folosirea acestor tipuri de sisteme de iluminare artificială și stimulare a fotosintezei, se va scurta timpul de creștere a ierbii, instalațiile având manevrabilitate, transport și depozitare facilă prin sistemul de pliere a cadrului de susținere a corpurilor de iluminat și o presiune redusă a roților unității asupra gazonului”, se arată în caietul de sarcini elaborat de Serviciul public de administrare a bazelor sportive și de agrement din cadrul Primăriei Sibiu.

Astfel de instalații sunt folosite pe toate marile stadioane ale lumii. Sursa foto: SGL 

Gazon de un milion de euro

Viitoarele instalații trebuie livrate în termen de patru luni de la data semnării contractului de furnizare. Firmele interesate de acest contract trebuie să depună ofertele până cel mai târziu pe 8 aprilie, iar funcționarii locali estimează că vor finaliza evaluarea acestor oferte cel mai târziu la finele lunii iunie 2022.

Garanția solicitată celor trei instalații este de minim 12 luni, timp în care firma angajată va trebui să intervină în maxim 48 de ore de la sesizarea eventualelor defecțiuni.

Un milion de euro a costat modernizarea suprafeței de joc a stadionului municipal din Sibiu, lucrare începută și finalizată în 2019. De atunci, însă, gazonul a fost folosit în doar cinci meciuri oficiale, după care stadionul a fost din nou închis, intrând într-o nouă și ultimă etapă de modernizare.

Citește și Finanțatorul FC Hermannstadt a câștigat licitația pentru gazonul Municipalului. “Și dacă ies pe pierdere, termin cât mai repede“

Etapă în urma căreia tribunele și peluzele stadionului vor fi acoperite, ceea ce reduce cantitatea de lumină care mai ajunge la gazonul de la margine. Noile instalații care urmează să doteze stadionul municipal ar urma să rezolve această situație. ”Stratul de iarbă de pe marginea suprafeței de joc se reface cu întârziere, deoarece perioada de timp în care razele solare ajung pe gazon este unul foarte scurt, persistând semiumbra pe marginea suprafeței de joc. Menționăm că acest inconvenient, care se manifestă în majoritatea perioadelor calendaristice, cu precădere în sezonul rece, poate fi înlăturat prin achiziționarea sistemului de iluminare artificială și stimulare a fotosintezei pentru gazon, aducând suprafața de joc la un nivel competițional cerut de forurile interne și intenaționale de fotbal”, se mai arată în documentația elaborată de funcționarii locali.

Citește și Vara aceasta, Sibiul va avea un nou stadion de 40 de mil. de euro. Ce va face cu el?

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Mihai

Acum 2 ani

Creste degeaba iarba .Fotbalul romanesc trebuie sa"creasca"
Raspunde

CX

Acum 2 ani

Strazile sunt praf, niciun capac de canal nu e la nivel, platformele de gunoi sunt groaznice, elevii invata in doua schimburi, nu exista un bazin de inot olimpic (Olimpia e o gluma), copiii nu au niste cosuri de baschet unde sa bata mingea la aer si soare, dar avem gazon de 1 milion euro. Asta inseamna nesimtire si tupeu.

Raspunde

Bambolero

Acum 2 ani

dacă nu era gazon, de ce nu era. veșnicii ipocriți de serviciu
Raspunde

BON

Acum 2 ani

Da' echipa cum şi când creşte??? Întreb şi eu pentru un prieten...
Raspunde

HahaLOL

Acum 2 ani

Sibiul noua Craiova! O treime de oraș în glod dar fântâni cântătoare cu lasere in centru, aici cu hiper-stadionul lu' peste, cu preț mult umflat, cretinoid amplasat și mega instalații! O instalație pentru a stimula creierul unora în administrație avem?! CONA deja incepe sa o ia pe urmele la ConstructiiSA.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Silvica Geamandura

Acum 2 ani

Stadionul trebuie daramat si facute ansambluri rezidentiale si create noi spatii intracomunitare pentru ca mai avem de venit multi dupa Olt in sus!
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Emanuela, tu ești?
Raspunde

John doe

Acum 2 ani

Întreb pentru un prieten - pentru plantele din primărie și consiliul județean există, oare, vreun tip de stimulare care să ajute la creșterea profesionalismului?
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

La plantele urcatoare le cresc contul in banca fara sa faca mare lucru!
Raspunde

Bambolero

Acum 2 ani

zi la pretenu tău, care tot întreabă la comandă, că-i ipocritule
Raspunde

Marcel

Acum 2 ani

O nesimțire demnă de Fodor și Câmpean! Niște nesimțite! In loc să renoveze și reabiliteze grădinițele și bazinul Olimpia ( pentru copii) *** bagă banii în stadion! Se vor organiza un concert in aer liber și se duce dracului gazonul de milioane de euro! O nesimțire crasă demnă de cele două ***!

Raspunde

Parinte si copil de pensionar

Acum 2 ani

Dar sa "stimulam" niste ore de recuperare la scoli, sau niste table moderne (in centrul Sibiului se scrie inca cu creta) sau niste cristaline ptr ochi subventionate nu platite cu echivalentul a 2 pensii de catre amarati, se poate?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus