Reinhart Guib, Episcop al Bisericii Evanghelice C. A. din România, invită sibienii, indiferent de religie, să se alăture unui marș pentru pace care va fi organizat sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 11, se precizează într-un comunicat de presă.
”În aceste vremuri de grea încercare pentru frații noștri ucraineni și pentru lumea largă și înaintea Sfintelor Paști este mai mult decât binevenită o rugăciune comună pentru pace. Astfel, Vă invit cu drag să aducem împreună cu celelalte culte creștine surori un semn de pace, solidaritate și bună comuniune pentru a contrasta vărsarea de sânge din Ucraina și să chemăm la pace, frăție și închinare Celui care este, a fost și Va fi”, susține Guib în comunicat.
Marșul se va organiza sâmbătă, între orele 11 și 12 și va începe în fața parcului Astra, lângă Hotelul Continental Forum, cu o rugăciune în cele 3 limbi tradiționale din Transilvania și engleză și ucraineană.
Acestea vor fi urmate de un marș în pace pe strada pietonală Bălcescu spre Piața Mare unde vor continua rugăciunile și citirile biblice, iar la ora 12 o rugăciune comună și binecuvântare vor încheia procesiunea. Marșul a primit avizul primăriei.
”Vă rog a contribui cu rugăciuni și citiri biblice în limba Dumneavoastră maternă și o binecuvântare la sfârșit. Nădăjduim prin această acțiune comună să reiterăm relațiile noastre intercreștine spre lauda lui Dumnezeu și pentru pacea sufletelor noastre și a lumii” a mai precizat Reinhart Guib.
”Am saluta dacă bisericile surori ar prelua pe rând inițiativa pentru continuarea Rugăciunii pentru Pace în sâmbetele următoare”.
Reinhart Guib, Episcop
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
La noi la sat, mere si-asa ... da-i in ma-sa de pietoni
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Stefan
Acum 4 ore
DB