De la începutul acestei săptămâni, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu desfăşoară premergător Sfintelor Sărbători de Paști, activităţi de control, informare preventivă şi asistenţă tehnică de specialitate la bisericile din județul Sibiu. Până în acest moment au fost efectuate controale la 12 lăcașuri de cult, urmând ca acestea să continue și în următoarele zile.
Controalele realizate de ISU Sibiu au ca scop prevenirea producerii unor situații de urgență, pentru ca slujbele religioase să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
„Pe timpul controalelor, inspectorii de prevenire verifică dacă sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, urmărindu-se starea căilor de acces şi evacuare, existenţa dotării cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora, sistemele de încălzire locală, instalaţiile electrice şi modul lor de exploatare”, transmit reprezentanții ISU Sibiu într-un comunicat de presă.
Pe parcursul acestor activităţi, preoţii şi personalul neclerical sunt instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti atât preoţii, cât şi cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte următoarele MĂSURI minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult:
- Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;
- În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces şi evacuare în/din biserică şi se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele şi mobilierul din zona centrală a bisericilor care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;
- În cazul organizării slujbelor religioase, în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
- Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
- Efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu;
- Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
- Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult, în cazul producerii unui incendiu;
- Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi mănăstirilor, astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze căile de acces pentru intervenţia autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu;
- Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta Înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, corone sau alte obiecte de cult, din material combustibile, din interiorul bisericii şi, de asemenea, se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule, autoturisme, autocare, microbuze;
- Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcaşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextual în care asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.
Sursă foto: Muzeul Astra
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 691
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Client
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Mara