Miercuri,
05.10.2022
Cer Senin
Acum
5°C

Măsuri speciale în vacanța prelungită. Peste 270 de polițiști, pompieri și jandarmi vor fi pe teren

Măsuri speciale în vacanța prelungită. Peste 270 de polițiști, pompieri și jandarmi vor fi pe teren

În mini-vacanța din 22-25 aprilie, la nivel local au fost dispuse o serie măsuri pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie petrecută în siguranță.

Astfel, la Instituția Prefectului-Județul Sibiu va fi asigurat serviciul de permanență, atât de către conducerea instituției prefectului, cât și de personalul care asigură permanența la sediu.

În perioada 22 – 25 aprilie, într-o medie zilnică, 100 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu vor acţiona, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii specifice, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor cu violență și contra patrimoniului acordându-se atenție, în mod special, locurilor unde se concentrează un număr mare de persoane, în care urmează a se desfășura slujbe religioase, activități culturale, sportive și de agrement.

În acțiuni sunt angrenați polițiști din toate structurile operative: de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă, criminaliști şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase.

Cu toții vor asigura o reacție rapidă în cazul semnalării unei situații de urgență, conform competenței.

Pe linie rutieră, polițiștii sibieni vor acționa cu precădere în zonele și pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult sau punctele turistice și de agrement, pe drumurile naționale și județene, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulației rutiere şi pietonale.

În cadrul misiunilor specifice, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

La nivelul municipiului Sibiu, o atenție deosebită va fi acordată zonei centrale, fluxului de persoane și auto spre/dinspre Catedrala Mitropolitană Sibiu, unde efectivele de poliție rutieră vor fi sprijinite de către Poliția Locală Sibiu.

De asemenea, în zona Complexului Muzeal ASTRA Sibiu vor fi mobilizate echipaje ale Serviciului Rutier pentru asigurarea fluenței traficului rutier în Noaptea de Înviere.

Măsuri similare de fluidizare a traficului rutier sunt dispuse la nivelul fiecărei unități de poliție municipală și orășenească. 

Pe linia transportului feroviar, polițiștii vor intensifica activitățile de verificare în stațiile CF și în trenurile pe care se înregistrează un număr mare de călători, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranță publică, prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, de/din bagaje, a tâlhăriilor şi descurajarea comiterii de fapte anti-sociale pe căile ferate și în zonele adiacente.

Pe linie judiciară, vor fi efectuate controale îndeosebi în zona lăcașurilor de cult, a locurilor de cazare, unităților de alimentație publică şi altor zone pretabile, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, de și din auto, dar și pentru monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

În ceea ce privește infracțiunile din domeniul economic, polițiștii sibieni vor desfășura acțiuni, împreună cu alte autorități ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și verificarea legalității activităților desfășurate de către unitățile de alimentație publică şi de cazare a turiștilor.

Controalele vizează și modul în care agenții economici care desfășoară activități de producție, prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, carne și produse din carne, ouă sau alimente de origine animală, respectă prevederile legale aplicabile, inclusiv din perspectiva înregistrării în evidențele financiar-contabile a cantităților de mărfuri aprovizionate sau vândute.

Jandarmeria Sibiu a dispus suplimentarea forțelor de ordine în zonele unde vor avea loc slujbe religioase, în municipiile Sibiu și Mediaș, orașul Avrig și stațiunea Păltiniș.

Pentru a oferi siguranță cetățenilor eforturile vor fi concentrate în comun cu jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov.

Aproximativ 70 de jandarmi vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică în preajma a 16 lăcașuri de cult, iar prin măsurile stabilite la nivelul instituției, se va interveni în sprijinul cetățenilor. Jandarmii montani din cadrul posturilor montane Bâlea și Păltiniș se vor afla în stațiunile turistice și pe traseele montane pentru a intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.

Alături de aceste forțe de ordine publică vor acționa zilnic și 100 de pompieri militari, care vor asigura măsurile de protecție respectiv intervenția promptă în cazul producerii unor situații de urgență.

În scop preventiv și pentru un climat de siguranță peste 25 de pompieri și 9 autospeciale de stingere vor efectua misiuni de asigurare la lăcașurile de cult din municipiul Sibiu, municipiul Mediaș, Agnita, Orlat, Cârțișoara și Pelișor, unde se preconizează aglomerări de persoane.

Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu continuă măsurile de control la frontiera de stat şi de fluidizare a traficului în punctul de trecere, desfăşurate în contextul special al Sărbătorilor Pascale.

La nivelul structurii, 12 poliţişti de frontieră își desfășoară zilnic activităţile de control la frontiera de stat. Mai mult, a fost suplimentat personalul pentru controlul documentelor și adaptarea programului de lucru în funcție de orarul de zbor al aeronavelor.

În egală măsură, în funcţie de situaţia operativă vor fi suplimentate fluxurile de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă. De asemenea, dacă situaţia o impune, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control.

Recomandări cu privire la comportamentul în anumite situații:

Pentru persoanele care vor participa la activitățile religioase:

-să evite implicarea în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor;

-să respecte recomandările forțelor de ordine;

-să supravegheze cu atenție copiii;

-să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale;

-dacă sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau se află într-o situație dificilă, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în apropiere

- lumânările și candelele aprinse vor fi așezate într-un suport incombustibil (în farfurie cu puțină apă sau în suport de sticlă)

- acestea nu vor fi amplasate în apropierea materialelor textile sau a altor materiale ușor inflamabile (haine, cărți etc.)

- lumânările sau candelele nu vor fi lăsate aprinse nesupravegheate, și nu se va adormi cu lumânările aprinse

- căile de acces la lăcașurile de cult nu vor fi blocate cu autoturisme

- uşile de acces/evacuare se vor păstra în permanență, în mod obligatoriu în poziţie deschisă, pe timpul oficierii slujbelor religioase

- după încheierea slujbelor religioase, personalul clerical va efectua un control riguros pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de inițiere a unui incendiu.

Pentru persoanele care doresc să petreacă sărbătorile pascale în afara graniţelor ţării:

-           sunt îndrumate să se intereseze din surse oficiale cu privire la condiţiile de intrare în tările respective în vederea eliminării situaţiilor nedorite de refuz la imbarcare

-           spre a evita aglomerarea, să se prezinte pentru efectuarea formalităţilor de check-in la orele transmise de către compania de transport aerian.

Pentru evitarea producerii unor situații nedorite în cazul drumețiilor:

-           cei care intenționează să plece în drumeții să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) și prognoza meteo

-           pornirea pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului și în grup

-           în cazul în care se întâlnesc animale sălbatice, drumeții se vor opri din mers, nu se vor apropria de acestea pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni

-           în situații dificile se va  solicita ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Pentru a preîntâmpina evenimente neplăcute:

-           se vor încuia toate ușile și se vor închide toate ferestrele, atunci când se va pleca de acasă și nu se va posta pe facebook deplasarea, decât după ce se revine acasă

-           se va evita consumul excesiv de alcool și  nu se vor începe stări conflictuale

-           după consumul de alcool nu se va urca la volan

-           se va respecta regimul legal de viteză

-           se va adapta permanent viteza la condițiile concrete din trafic, în special când se circulă în coloană

-           se vor respecta indicațiile polițiștilor aflați în serviciu, pentru asigurarea fluenței traficului

-           în caz de nevoie, se va apela 112 – Apel Unic de Urgență, inclusiv în situația dacă se asistă la comiterea unei fapte care aduce prejudicii vieții sau bunurilor unei persoane!

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor precum și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple nu vor lucra cu publicul în această perioadă. Apostilarea documentelor se va relua din 26 aprilie, conform programului zilnic.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

C. Tățean

Acum 5 luni

Am trecut pe lângă Poliție și am văzut că toată zona era plină de mașinile instituției. O fi vreuna pe teren ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus