Nicolae Ciupudean, cunoscut în tot orașul sub porecla ”Nea Garrincha”, a murit marți. Toți iubitorii fotbalului din Sibiu îi aduc un ultim omagiu.
”Nicolae Ciupudean a fost fondatorul celui mai vechi club de fotbal din Sibiu (Progresul Terezian), prin "mâna" sa trecând mii de copii care au practicat acest sport. A fost un mare iubitor al sportului cu balonul rotund, a ajutat și sfătuit pe toți cei care i-au cerut ajutorul. A fost un apropiat al clubului nostru , un om care a sprijinit și susținut activitatea clubului Interstar Sibiu, un om care va rămâne mereu in mintea și sufletele celor care au pus bazele Interstarului și in memoria tuturor celor care l-au cunoscut. Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei. Recunoștință veșnică nea Garincea!”, au transmis marți oficialii clubului ASFC Interstar Sibiu.
În urmă cu câțiva ani ziarul Turnul Sfatului vă prezenta un amplu material dedicat lui Nea Garrincha, un portret unic.
”Trăieşte cea mai mare bucurie a sa, cu aceeaşi intensitate, încă de când era o firmitură de om. De când mângâia mingea ciobită de cauciuc pe bitumul încins din cartierul Trei Stejari. Într-o vreme în care lumea era guvernată de ură. Într-o vreme când peste 70 de milioane de suflete au plecat, din cauza celui mai mare război din întreaga omenire, acolo unde de milioane de ani merg toţi trăitorii acestui pământ.
Timpul s-a scurs înnebunitor de repede, dar azi, la 81 de ani, nu şi-a pierdut nicio picătură din forţa lăuntrică de odinioară. Iubeşte iarba, ca la prima întâlnire. “Nu mă las. Niciodată”, e refrenul care-i stă cuibărit în suflet şi în minte. Refrenul pe care-l fredonează pe buze, mereu şi mereu, atunci când viaţa nu-l întâmpină cu vreo îmbrăţişare de urs. Dar niciodată nu a renunţat. La 81 de ani, încă mai are puterea de a adună copiii de pe stradă sau din curtea şcolii pentru a-i aduce în dreptunghiul vieţii lui, terenul de fotbal. Trăieşte prin fotbal şi fotbalul trăieşte prin el.
Nicolae Ciupudean sau “Nea Garrincha”, cum îl alintă toţi sibienii, este cel care în 1978 i-a dat viaţă echipei CS Progresul Terezian şi pe care a năşit-o aproape 40 de ani, fără să aştepte nimic la schimb. Dintr-o pură pasiune din care şi-a tras mereu seva, iar pasiunile, chiar şi atunci când par închise definitiv în sertarele timpului, revin mereu şi pictează prezentul în culori pestriţe. Pentru “Maiorul Garrincha” timpul parcă a rămas pe loc. Nu s-a schimbat deloc. Faţa sa aspră roade din suflet la fiecare vorbă ca de şmirghel, lăsând în loc o senzaţie de gol. E vârtejul emoţional pe care-l produce la fiecare zămislire. “Nu mă las. Cu ambiţia pe care o am, reuşesc să mă menţin. Vin cu bicicleta la teren, fără ea sunt pierdut. Majoritatea de mici copii sunt la mine şi atunci normal că ţin cu mine şi cu clubul acesta. Suntem de 40 de ani împreună. Alţii de 40 de ani nu mai sunt. Mai vechi ca mine, în Sibiu, niciunul””.
Fotbalul, viaţa lui
De mai bine de 35 de ani s-a mutat în cartierul Terezian, acolo unde a devenit un punct de referinţă pentru zecile şi sutele de copii cărora le-a cizelat tehnica şi le-a oţelit rezistenţa. Puşti pe care i-a învăţat să iasă din apărare cu capul sus. Dar şi în viaţă. “Fotbalul e viaţa mea, atât. Nu mi-a trebuit altceva în afară să adun copii mulţi. Am adunat tot ce era în Terezian, Ţiglari, Marmeladă, toţi copiii din cartier la Nea Garrincha”, sunt cuvintele care-l fac să clipească vesel.
24 de ore din 24. Non-stop. Nea Garrincha este conectat prin fire nevăzute la tabloul fotbalului. Încă de când soarele face ochi, măreşte pasul spre curţiile a cât mai multor şcoli, încercând să identifice puşti care nu jonglează cu mingea cu o tragică neîndemânare. “Mai iau şi câte 5-6 tricouri de acelea mici cu Brazilia. Și le dau câte un tricou, şi îi auzi: Oai, mergem la Garrincha. Mai glumesc cu ei şi le arăt eu prima oară cum ar trebui să dea gol. Apoi fac concurs cu ei, fiecare câte două lovituri de la 11 m”, povesteşte în timp ce mimează mişcările.
Citește continuarea aici:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2968
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil