Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Aeroportul Sibiu a înregistrat peste 75.000 de pasageri în primul trimestru, locul 6 în țară. După Suceava, înaintea Bacăului

Aeroportul Sibiu a înregistrat peste 75.000 de pasageri în primul trimestru, locul 6 în țară. După Suceava, înaintea Bacăului

Aeroportul Internațional Sibiu a înregistrat în primele trei luni ale anului 75.842 de pasageri, ceea ce îl plasează pe locul 6 în țară.

Conform datelor prezentate de portalul Airlinestravel.ro, pe primul loc în România se află Aeroportul Otopeni, cu aproape două milioane de pasageri în primul trimestru, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca – 333.560 de pasageri și aeroportul din Iași, cu 218.044 pasageri. În afara podiumului rămâne aeroportul din Timișoara cu 155.996 de pasageri și cel din Suceava cu 112.782 pasageri.

În spatele Sibiului se află aeroportul din Bacău cu 71.497 pasageri și aeroportul din Craiova cu 50.938 pasageri.

”Pentru aeroporturile din România, primul trimestru din 2022 a venit cu 3.1 milioane de pasageri, în creștere cu peste 250% față de 2021. Vă reamintim că în trimestrul 1 al anului 2021, aeroporturile românești au fost tranzitate de doar 920.000 de pasageri”, mai arată Airlinestravel.ro.

„În primele luni al anului 2022, tendința generală a operatorilor aerieni este în continuare una de adaptare a rețelei de rute și a frecvențelor de operare, considerând gradul scăzut al rezervărilor în contextul pandemiei COVID-19 ale cărei efecte se resimt în continuare. Condițiile și restricțiile de călătorie în vigoare se reflectă în tendințele actuale de călătorie, având un impact negativ asupra gradului de utilizare a serviciilor de călătorie pe calea aerului de către pasageri”, arătau reprezentanții aeroportului din Sibiu, într-un comunicat de presă remis la începutul acestui an.

Citește și Va afecta Sibiul deschiderea Aeroportul din Brașov? József Váradi, CEO-ul Wizz Air: ”Avem un interes real pentru fiecare aeroport din România”

Important de precizat că în anul 2021, la Aeroportul Internațional Sibiu și-a lansat operațiunile un nou operator aerian low-cost – Ryanair. Operarea primelor sale zboruri de la Sibiu a început în luna iunie 2021. Ryanair a lansat curse directe spre opt noi destinații: Veneția Treviso, Corfu, Bologna, Billund, Milano Malpensa, Bruxelles Charleroi, Dublin și Liverpool.

În luna martie a acestui an, Ryanair a venit cu o suplimentare a zborurilor, introducând o nouă rută spre Viena, Austria.

În paralel și Wizz Air a anunțat primăvara aceasta reluarea graduală a zborurilor pe 26 de rute, inclusiv două de pe Aeroportul Internațional Sibiu, către Germania și Spania. Noile zboruri de la Sibiu sunt către Germania – Karlsruhe Baden Baden și către Spania – Madrid.

În anul 2021, Aeroportul Internațional Sibiu s-a clasat pe locul 7 pe țară, în funcție de numărul de pasageri.

 

Citește și:

Unde zburăm vara asta de la Sibiu? Cele mai ieftine și cele mai scumpe destinații

Sursa foto: Wizzair.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Tatiana Ferfeniță

Acum 1 an

Este evident ca Sibiul nu este un hub pentru cei saraci care zboara spre destinatii unde sa munceasca cu ziua, asa cum sunt alte aeroporturi din tara. De pe aeroportul din Sibiu se practica zboruri spre locatii exclusiviste, de lux, unde ne putem bucura de nivelul de dezvoltare care a adus Sibiului renumele de metropola financiara a acestei parti de județ!
Raspunde

Vasilikis

Acum 1 an

Toate aceste minunate rezultate sunt rezultatul exclusiv al conducerii competente a Aeroportului și a implicării totale a Consiliului Judetean
Raspunde

Nicușor

Acum 1 an

Aceste rezultate foarte bune sunt rezultatul unei colaborari extraordinare intre directorul general si directoarea comerciala. Stiti voi.. tronc.. :)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus