Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Alertă răpire copil: fată de 15 ani răpită la Piteşti. A fost luată cu forţa de 3 persoane şi urcată într-un autoturism

Alertă răpire copil: fată de 15 ani răpită la Piteşti. A fost luată cu forţa de 3 persoane şi urcată într-un autoturism

Actualizare  Minora răpită joi a fost identificată în municipiul Piteşti, a anunţat IGPR, care a precizat că aceasta nu a fost victima altei infracţiuni.

"În urmă cu puţin timp, minora Mustaţă Petruţa fost identificată în municipiul Piteşti. Minora nu a fost victima altei infracţiuni. În aceste condiţii, alerta de răpire este ridicată", a transmis Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs răpirea fetei, a tuturor persoanelor implicate şi luării măsurilor legale care se impun.

Știre inițială. O minoră de 15 ani, în timp ce se afla în parcarea unui bloc din Piteşti, a fost luată cu forţa de trei persoane necunoscute şi urcată într-un autoturism, care a plecat în direcţia Bascov.

''La data de 28 aprilie, în jurul orei 11,00, Poliţia Municipiului Piteşti a fost sesizată cu privire la răpirea unei minore, de 15 ani, Mustaţă Petruţa, din Piteşti, judeţul Argeş. Din cercetări a reieşit că minora, în timp ce se afla în parcarea blocului S 5, din municipiul Piteşti, b-dul Nicolae Bălcescu, a fost luată cu forţa de trei persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism, de culoare gri, marca Volkswagen Sharan, cu numărul de înmatriculare AG 16 TEY, după care s-ar fi deplasat în direcţia Bascov'', informează IGPR, citat de Agerpres.

Imediat, autoturismul a fost dat în atenţie, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pentru efectuarea verificărilor.

S-a declanşat mecanismul "Alertă răpire copil", constituindu-se celula de criză.

''Semnalmente ale minorei: înălţime 1,75 m, 50-60 kg, ochi căprui, faţa rotundă, păr brunet, vopsit cu şuviţe blonde, lung până la nivelul şoldurilor. Vestimentaţie la momentul dispariţiei: cămaşă albă, fustă neagră, lungă, geacă neagră'', precizează sursa citată.

Cei care pot oferi date care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Claus

Acum 3 ani

La ei se poarta asemenea situatii,doar ca doar la noi se pedepsesc...la ei e traditie sa *** la 8 ani si e rasism daca declaram ca e bolnaviciune.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus