Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
13°C

Vasile Dîncu: Legea privind stagiul militar voluntar se apropie de avizare. Ministrul spune că există interes

Vasile Dîncu: Legea privind stagiul militar voluntar se apropie de avizare. Ministrul spune că există interes

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi seara că legea privind stagiul militar voluntar va intra „în foarte scurt timp" în circuitul de avizare, iar interesul tinerilor este unul destul de ridicat, scrie Agerpres

"Lucrăm şi la legea legată de stagiul militar voluntar, pentru pregătirea voluntară, unde avem, cel puţin pe Facebook, în acest moment, foarte multe cereri, întrebări din partea tinerilor care vor să facă un stagiu militar. Le deschide şi o posibilitate de carieră militară acest lucru, dar în condiţiile acestea de război, văzând aceste grozăvii, oamenii simt nevoia, şi este un lucru foarte bun, să fie pregătiţi pentru orice situaţie. Mâine avem, cred, ultima discuţie şi trimitem proiectul pentru avizare la ceilalţi. Am discutat acest proiect şi cu alte categorii din sistemul de ordine publică şi apărare, nu numai noi suntem, dar vom supune avizării şi la alte ministere şi o să-i dăm drumul în foarte scurt timp", a spus Vasile Dîncu.

El a precizat că există un interes ridicat şi din partea celor care vor să fie rezervişti voluntari în Armata României, până acum fiind depuse 1.400 de cereri.

Aceştia vor fi plăţi, spune ministrul Apărării, cu aproximativ 3.000 de lei, "depinde de grad, de studiile pe care le au, de modul în care sunt încadraţi". 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Asdf

Acum 3 ani

de ce nu faceti armata obligatorie 3 luni pentru toti cetatenii romaniei pentru instruire militara (atat femei cat si barbati) pentru a avea macar niste notiuni si niste pregatire minima in caz de razboi sa stie lumea ce si cum sa faca nu sa stea ca niste miei gata de taiat...
Raspunde

Emil

Acum 3 ani

Generalul Ilie Nastase a întors armele ca la cotul Donului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus