Duminică,
04.12.2022
Cer Senin
Acum
4°C

500 de fermieri olteni au început recoltarea şi livrarea roșiilor în pieţe; preţul la producător - între 12 şi 15 lei pe kilogram

500 de fermieri olteni au început recoltarea şi livrarea roșiilor în pieţe; preţul la producător - între 12 şi 15 lei pe kilogram

Peste 500 de fermieri din judeţul Olt înscrişi în programul "Tomata" au început recoltarea şi livrarea tomatelor spre pieţe, numărul în creştere de producători determinând şi scăderea preţului faţă de săptămânile anterioare, potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, scrie Agerpres

"În urmă cu două săptămâni, la producător, preţul unui kilogram de tomate era de aproximativ 25 de lei la producător, iar acum este între 12 - 14 lei", a spus Ion Păunel.

Dinamica preţului la aceste legume poate fi explicată şi prin faptul că în urmă cu două săptămâni în judeţul Olt erau 100 de fermieri care recoltau tomate, iar în prezent sunt peste 500 de producători din judeţ care recoltează tomatele, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.

"Pentru programul 'Tomata', echipele noastre au efectuat aproximativ 5.000 de vizite în teren pentru prima fişă şi peste 500 de vizite pentru fişa a doua, ceea ce înseamnă că peste 500 de producători au început recoltarea tomatelor şi livrarea lor către pieţe", a spus Gabriela Andronie.

Şefa DAJ Olt a menţionat în judeţul Olt sunt 5.813 fermieri înscrişi în programul "Tomata" pentru a primi ajutor de minimis, iar echipele DAJ trebuie să efectueze câte două verificări în teren la fiecare producător, prima vizită fiind împreună cu reprezentaţi ai APIA pentru a verifica înfiinţarea culturii şi suprafaţa cultivată, iar a doua verificare, în perioada recoltării.

"Echipele DAJ Olt şi ale APIA au efectuat până în prezent prima vizită în teren la peste 5.000 dintre producătorii înscrişi în program şi vor încheia prima serie a verificărilor până pe 10 mai", a precizat Gabriela Andronie.

Liderul SPA Olt a adăugat că în a doua parte a lunii mai va creşte mai mult numărul producătorilor de tomate care vor începe recoltarea, fiind vorba în special de acei fermieri care nu au folosit centrale termice pentru încălzirea solariilor pe timpul iernii. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 7 luni

Tomata hoțului Dragnea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus