Un program gratuit pentru elevii din Cisnădie va fi lansat de luni, 16 mai, anunță autoritățile locale din Cisnădie. Este vorba de un proiect prin care elevii vor putea susține orele de sport în cadrul bazinului semiolimpic și la sala de gimnastică de la Aria Măgura. Totodată, se va organiza și Olimpiaria Măgura, un concurs pentru toți elevii pasionați de sport.
Misiunea acestui parteneriat este de a promova pregătirea următoarelor generații de tineri, atât prin dezvoltarea aptitudinilor profesionale, cât și prin întreținerea unui corp sănătos.
„Pentru că mereu ne-am mândrit cu elevii noștri, mă bucur să vă anunț că am luat inițiativa de a lansa un program gratuit și inedit pentru aceștia. Am investit și voi investi în viitorul comunității noastre și în dezvoltarea elevilor cisnădieni. Am pus pe masa consilierilor locali un proiect care a trecut de votul acestora, iar acum pot să vă anunț că vom oferi învățământului cisnădian facilități moderne de sport printr-un parteneriat cu Aria Măgura, fară ca părinții sau școlile să fie implicați financiar”, a scris Gheorghe Huja, primarul din Cisnădie, pe pagina sa de facebook.
Ore de sport la Aria Măgura și cursuri gratuite de înot pentru începători
Astfel, copiii (prescolari și școlari) din Cisnădie vor putea face orele de sport din programa școlară la Aria Măgura, în cadrul bazinului semiolimpic și la sala de gimnastică. Orele gratuite vor fi programate de conducerea școlii sau a liceului în funcție de orarul stabilit pentru activitățile fizice ale elevilor. Sub îndrumarea profesorului, elevii pot face și pregătire fizică în sala de sport. Copiilor care nu știu să înoate, le vor fi asigurate cursuri de inițiere cu un instructor de înot din partea Aria Măgura.
„Pentru asigurarea tuturor condițiilor de învățare, Aria Măgura va pune la dispoziție un instructor de înot dedicat care va lucra îndeaproape cu elevii desemnați de profesorul de sport”, mai scrie Gheorghe Huja.
Olimpiaria Măgura – Competiție interșcolară pentru elevii pasionați de sport
Totodată, elevii pasionați de sporturi vor putea participa la o competiție dedicată lor, în care cei mai buni vor fi premiați.
„Vor fi stabilite împreună cu profesorii de Sport criteriile de selecție și participare, respectiv copiii vor putea alege dintr-o paletă largă de discipline sportive, de la Înot, Atletism, Tenis și până la sporturi de echipă precum handbal, fotbal sau altele”, mai spune primarul Cisnădiei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2724
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Prof. de Geografie
Acum 5 ore
@Hermannstadt
Acum 6 ore
Pastor Marginas
Acum 6 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
X