Un drum care ocolește Mănăstirea Cozia, Balota și Robești pe partea dreaptă a versantului, în drumul spre Sibiu, pe Valea Oltului, este recomandat șoferilor de către primarii din această zonă, scrie Adevărul.
„Da, îl recomand şi l-aş recomanda tuturor. Cât despre mine, chiar şi mâine voi alege această rută prin munţi, ca să ocolesc Valea Oltului, pentru că trebuie să ajung la Sibiu la şedinţa Comitetului de Masiv al Grupei de munţi Făgăraş (n.r. - sau simplu Comitetul de Masiv Făgăraş - o organizaţie creată la începutul lunii mai, cu scopul de a susţine producătorii din zona montană a patru judeţe: Vâlcea, Argeş, Sibiu şi Braşov)”, a declarat Adrian Mihăilă, administratorul public al judeţului Vâlcea.
„Este practicabil! E drept, nu este prea confortabil să dai de denivelările de pe raza localităţii noastre. Dar l-aş recomanda, în ciuda porţiunii de aproximativ 300 de metri liniari în care sunt maximum cinci denivelări, în rest drumul este ok. Iar pe Valea Băiaşului sunt nişte porţiuni înguste”, a precizat şi Nicolae Popescu, primarul localităţii Berislăveşti.
„Terenul este variat, în unele porţiuni chiar mai abrupt. Gândiţi-vă, însă, la cei care fac naveta şi ştiţi ce trafic este pe Valea Oltului, câte blocaje au loc în urma accidentelor rutiere sau a altor incidente care se petrec pe această rută. Îl recomand cu toată certitudinea, pentru traficul uşor”, ne-a mărturisit şi Ion Nicolae, primarul comunei Câineni - Vâlcea.
Pe de altă parte, polițiștii spun că șoseaua este prea îngustă în această zonă și prost iluminată.
„Nu se foloseşte ruta ocolitoare pe traseul menţionat deoarece anumite sectoare de drum sunt îngustate şi nu permit circulaţia vehiculelor în condiţii de siguranţă, precum şi în ambele sensuri. De asemenea, pe Drumul Naţional 7 D, între localităţile Câineni şi Boişoara, drumul este neasfaltat/nereabilitat”, anunță IPJ Vâlcea.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1719
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Emil
Acum 58 minute
Sibian
Acum 7 ore
Y
Acum 8 ore
Gica contra
Acum 8 ore
Aci Duțu