Joi,
28.09.2023
Cer Senin
Acum
8°C

O tonă de deșeuri se strâng în fiecare săptămână de la șoferii de pe Valea Oltului. Poliția nu a dat nicio amendă în 2022

O tonă de deșeuri se strâng în fiecare săptămână de la șoferii de pe Valea Oltului. Poliția nu a dat nicio amendă în 2022

În multe zile, în parcările de pe Valea Oltului coșurile de gunoi dau pe dinafară, iar pe șosea, acolo unde se formează cozi în urma lucrărilor la drum se strâng grămezi de gunoaie, fiind momentul în care, din plictiseală, șoferii își fac curat în mașină.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) susține că într-o săptămână, angajații de la Districtul Șelimbăr strâng de pe Valea Oltului aproximativ o tonă de gunoaie și că nu mai fac față, cerând ajutor poliției și administrațiilor locale.

Drumarii ajung să strângă de pe marginea drumului până și electrocasnice mari, mobilier și deșeuri de construcții, lucruri care în mod clar nu ar trebui să ajungă aici.

”Colegii noștri de la Districtul Șelimbăr, din cadrul Secției de Drumuri Naționale Sibiu, adună în fiecare lună aproximativ o tonă de deșeuri de pe tronsonul administrat de DRDP Brașov pe DN7. Adesea gunoiul de pe marginea drumului provine chiar din gospodăriile din apropierea drumului. Astfel, suntem nevoiți să strângem și deșeuri care nu ar avea ce să caute acolo, cum ar fi: electrocasnice vechi, mobilier sau deșeuri din materiale de construcții.

În plus, suntem nevoiți să intervenim foarte des și la incidente legate de pierderea încărcăturii, în special de către utilajele care transportă materiale de construcții (nisip, pietriș, beton) sau la curățarea noroiului adus de mașini de pe drumurile laterale neasfaltate și de pe șantierele din zonă drumurilor naționale. Periodic executăm lucrări de decolmatare a șanțurilor și tăierea vegetației nedorite, efectuate tot cu personalul și utilajele proprii, mai ales în perioada primăvară – toamnă, ori de câte ori este necesar”, susține directorul DRDP Brașov, Alexandru Duțu, într-un răspuns transmis Turnul Sfatului.

”DRDP Brașov are un program foarte strict în ceea ce privește curățenia din zona drumurilor naționale. În fiecare luni și vineri angajații proprii se ocupă exclusiv de această activitate, iar în perioada de vară, când traficul turistic este mai intens, chiar mai des. Cu toate acestea, din păcate, cantitatea de deșeuri aruncată în zona drumurilor este foarte mare și astfel munca noastră este aproape insesizabilă”.

Drumarii spun că singuri nu fac față și nu pot strânge muntele de gunoaie care se strânge în urma traficului de pe Valea Oltului și cer aplicarea amenzilor și mai multe controale din partea autorităților.

”Considerăm că pentru reducerea cantității de deșeuri aruncate la întâmplare în zona drumurilor naționale este nevoie și de alte măsuri pentru stârpirea acestui fenomen chiar la sursă, cum ar fi: amenzi aplicate de către organele competente celor care aruncă deșeuri în zone neadecvate, un control mai strict a activităților de salubritate și/sau implicarea mai activă a autorităților locate și a cetățenilor în ecologizarea zonelor din intravilan și extravilan și astfel responsabilizarea lor în ceea ce privește acest fenomen”, spun ei.

O variantă folosită în alte state, camerele video nu este luată în calcul de DRDP Brașov, susține directorul regional Alexandru Duțu.

”Din păcate în cele mai multe parcări montarea de camere de luat vederi nu este o opțiune viabilă având în vedere că cele mai multe se află în zone extravilane, fără curent electric și, adesea, chiar fără acoperire de semnal GSM. Oricum, chiar dacă am avea dovezi video cu cei care abandonează deșeuri în zone neadecvate, identificarea celor în culpă precum și amenzile ar trebui aplicate tot de organele competente în domeniu (Poliție, autorități de mediu etc.)”, susține Duțu.

Parcare pe Valea Oltului după vizita drumarilor Sursa foto: Turnul Sfatului

Primăria Câineni: Facem acțiuni de curățenie de două ori pe săptămână

Deși s-au transmis solicitări prin care s-au cerut informații legate de curățenia drumului tuturor localităților pe unde trece Valea Oltului, doar primăria din Câineni a trimis un răspuns. ”La nivelul unității administrativ-teritoriale Câineni se desfășoară bisăptămânal acțiuni de ecologizare conform programului lunar de curățenie al beneficiarilor de venit minim garantat aprobat pe anul 2022 și programului lunar de curățenie al persoanelor care prestează o muncă nerenumerată în folosul comunității aprobat pe anul 2022”, se arată în răspunsul primit de la Primăria Câineni.

Administrația de aici susține că nu se poate menține curățenie din cauza ambuteiajelor și a lipsei de educație.

”Principalele cauze care duc la imposibilitatea menținerii unei curățenii adecvate o pot reprezenta multiplele evenimente rutiere care survin pe Valea Oltului, a timpului îndelungat de așteptare ca urmare a ambuteiașelor, lipsa de educație civică și conștiință a participanților la trafic”, se mai arată în răspunsul primit de la primarul Nicolae Ion.

Poliția – zero amenzi

IPJ Vâlcea susține că pe Valea Oltului nu a fost aplicată nicio amendă pe parcursul acestui an șoferilor care aruncă gunoaie în trafic.

”În anul 2022, pe Drumul Național 7 – Valea Oltului nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor art. 102, alin. 1, pct. 23 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice”, se arată în răspunsul promit de la polițiștii vâlceni.

Un șofer care aruncă gunoaie pe geamul mașinii este pasibil de o amendă minimă de 1.305 lei, contravaloarea a 9 puncte de amendă, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Sancțiunea poate merge până la 20 de puncte de amendă, adică 2.900 de lei, însă e greu de depistat în trafic o astfel de infracțiune.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Unu

Acum 1 an

Cine sa dea amenzi? cracanatii in uniforma? voi nu vedeti ce parodie de politisti avem? Astia sunt pe principiul gainii care a ajuns in varful gunoiului, s-au ajuns, sunt faraoni. Decit (ardeleneste vorbind) stau in tufe la panda cu radarul si se dau cocosi in trafic cand nu au chef sa stea la semafor pornesc girofarul. De la asa caricaturi sa avem noi asteptari?
Raspunde

Kol

Acum 1 an

faceti ba autostrada mai repede
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tihomina Salajean

Acum 1 an

Este vina strainilor care vin in tara noastra si fac numai mizerie! Romania sa fie doar a romanilor din neamul cel romanesc!
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

asta ce ce aduna aia de la drumuri, inca 9 tone raman pe drum...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus