Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
8°C

Accident pe autostradă, la ieșirea spre Cisnădie. Trafic pe banda de urgență, un bărbat este rănit

Accident pe autostradă, la ieșirea spre Cisnădie. Trafic pe banda de urgență, un bărbat este rănit
Foto: Arhiva TS

Un accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineață pe autostrada Sibiu-Boița, în zona ieșirii spre Cisnădie.

Conform Poliției Sibiu ”la această oră, pe A1 București - Sibiu, la ieșirea spre Cisnădie traficul rutier este blocat parțial din cauza unui eveniment rutier în care sunt implicate 2 autovehicule”.

”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că șoferul unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în  județul Bihor, din cauze care urmează a se stabili, a intrat în coliziune cu un ansamblu tir condus pe același sens de mers, de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Arad.

În urma coliziunii, conducătorul autoutilitarei a suferit vătămări corporale,  fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, informează Poliția.

Ambii conducători auto au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative.

Se circulă pe banda de urgență.

”La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere.

În urma accidentului un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost rănit, acesta a suferit un traumatism la picior. A primit îngrijiri medicale la fața locului și este transportat la UPU Sibiu conștient”, a informat și slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 273

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus