Marţi,
12.11.2024
Innorat
Acum
2°C

Lora despre renuțarea la fumat: de câte ori spui eu nu sunt dependent, doar că nu vreau să renunț să știi că nu ești tu

Lora despre renuțarea la fumat: de câte ori spui eu nu sunt dependent, doar că nu vreau să renunț să știi că nu ești tu

Cea de-a treia persoană publică care a acordat un interviu în cadrul campaniei „Eu am reușit. Si tu poți!” inițiată de reprezentanții Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu este artista Lora. Mai jos vă prezentăm, integral, interviul. 

Cântăreață, actriță, prezentatoare TV, Lora este cunoscută în România drept una dintre cele mai carismatice prezențe feminine din show-bizz. 

Vedeta a acceptat să se implice în campania Spitalului de Pneumoftiziologie, intitulată „Eu am reușit. Și tu POȚI!” și să împărtășească publicului cum a reușit să renunțe la țigări, după ce a fumat timp de 23 de ani. Lora spune că odată cu învingerea dependenței de nicotină se bucură de mai multă sănătate și energie, însă rămâne vigilentă, conștientă fiind că „depinde de tine dacă vrei să-ți aparții sau să aparții fumului toxic”.

Lora,  ce te-a ajutat pe tine cel mai mult să renunți la fumat?

Am încercat multe metode și am reusit înlocuind într-o primă fază fumul cu abur. Este foarte important să ai un plan, să o percepi doar ca o perioadă de tranziție, ca să nu te trezești că devii dependent de un alt dispozitiv. Chiar daca am vapat o perioadă nicotină, am reușit să alternez cu abur fără nicotină până când am scos nicotina de tot. Apoi, la anumite party-uri vapam fără nicotină, „de gest". Este foarte important dacă alege cineva metoda aceasta să nu aleagă un produs ieftin, iar acele lichide să fie testate. Există, dar sunt scumpe. Este însă o alternativă mai puțin nocivă și te poate ajuta. Eu am reușit în acest mod să mă las după ce am fumat o lungă perioadă, 23 de ani și să știți că am mai încercat și alte metode.

Care au fost principalele beneficii care au apărut în viața ta, odată ce ai învins dependența de nicotină?

Cred că, în primul rând, de când am renunțat la fumat, mă bucur de mai multă energie și vitalitate. Iar toate acestea se reflectă, în mod cert și asupra sănătății. De asemenea, mă simt liberă. Atunci când fumezi ai impresia că acest lucru îți oferă libertate, dar nu ești liber, pentru că te gândești în permanență să îți mai aprinzi o țigară, să te aprovizionezi din timp, să nu cumva să rămâi fără țigări. Odată ce reușești însă să învingi această dependență este vorba despre o altfel de libertate... o libertate reală.

„Niciodată să nu te crezi superior țigaretei și să știi că mereu vei plăti prețul, în sănătate, fără excepție.”

 Cum poți evita să recazi în așa-numita „capcană nicotinică” și să te reapuci de fumat?

După ce fumezi mult timp, trebuie, chiar dacă nu mai fumezi, să ții minte că ai fost fumător și că, în momentul în care atingi țigara și o duci la gură, nu va fi doar una. Este o capcană, mai ales la aproximativ un an de când reușești să te lași. Niciodată să nu te crezi superior țigaretei și să știi că mereu vei plăti prețul, în sănătate, fără excepție.

 Lora,  care este mesajul tău pentru cei care cred că nu vor mai putea reuși niciodată să renunțe la fumat, odată ce fac acest lucru de mulți ani?

 Trebuie sa descoperi ce funcționează pentru tine și să fii constient că orice metodă alegi, voința vine de la tine. Și voința vine doar din conștientizarea pericolului la care îți supui organele, pe care le ingnorăm pentru că nu le vedem. Chiar dacă la suprafață suntem îmbrăcați frumos, mergem în locuri frumoase, suntem înconjurați de prieteni pe care îi admirăm, fumători ca și noi, atât timp cât avem  țigara în mână, interiorul nostru urlă!  Când conștientizezi asta, începi să te ajuți.

Și încă ceva: de câte ori spui "eu nu sunt dependent, fumez de plăcere, pot să renunț când vreau, doar că nu vreau" să știi că nu ești tu. Depinde de tine dacă vrei să-ți aparții sau să aparții fumului toxic. Succes! 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus