Un drum județean - a cărui reabilitare a fost recepționată anul trecut de Consiliul Județean Sibiu după plata a peste 100 de milioane de lei - s-a rupt și alunecă în continuare. Conducerea CJ Sibiu a returnat mare parte din garanția de bună execuție și invocă ploile excepționale drept motiv pentru aceste deficiențe. Cu toate acestea, autoritățile nu par să se înțeleagă asupra momentului în care au căzut ”ploile abundente” pentru a obține milionul de euro estimat a fi necesar pentru reparații.
Până la finele lui februarie 2026 se întinde garanția cerută prin contract pentru modernizarea celor peste 33 de km ai DJ 107B, între comunele Slimnic și Păuca. 106 milioane de lei, cu tot cu TVA, au fost plătiți celor de la Strabag SRL pentru modernizarea acestui drum, pentru care procesul verbal la terminarea lucrărilor a fost semnat în februarie 2021.
Însă cu câțiva kilometri înainte de Păuca, în zona dealului Bogatului, drumul s-a rupt în cursul anului trecut. Evenimentul nu a fost anunțat de vreo autoritate, acest subiect devenind public abia în urmă cu câteva săptămâni, când pe un site neasumat a fost publicată sub anonimat o analiză a activității Danielei Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Așa am descoperit în dealul Bogatului (aproximativ km 33+300 al drumului) o zonă în care carosabilul a luat-o la vale, la capătul unui zid de sprijin. După urmele din carosabilul distrus, lucrarea s-a încercat a fi remediată, însă fără succes. Prin urmare, a fost amplasat un indicator care avertizează asupra ”drumului cu denivelări”, iar limita de viteză a fost redusă la 30 de km/h.
Și cu toate că lucrarea este, practic, la început de garanție, tot din banii sibienilor vor fi plătite lucrările de refacere. Austriecii de la Strabag, care au realizat lucrările, invocă o clauză contractuală când sunt întrebați de ce nu au reparat încă, dacă tot au oferit o garanție de cinci ani, drumul care se rupe în continuare. ”Înțelegem faptul că acesta este un proiect de interes public, însă antreprenorul Strabag are în cadrul contractului o clauză de confidențialitate pe care nu o poate neglija”.
Autoritățile apără constructorul și pun sibienii la plată
Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu condus de Daniela Cîmpean iau apărarea constructorului și arată că vina a ceea ce s-a întâmplat cu noul drum vine din cer. ”Deficiențele la care faceți referire au apărut ulterior recepției la terminarea lucrărilor de execuție, fiind constatate în cadrul unei vizite pe teren efectuată de antreprenor împreună cu reprezentantul beneficiarului (dirigintele de șantier), cu scopul verificării comportării drumului pe perioada de notificare a defecțiunilor. Cu acest prilej s-a identificat o zonă de alunecare cu un caracter activ, evolutiv și imprevizibil, cauzată în principal de condițiile meteo excepționale, respectiv a precipitațiilor abundente înregistrate în prima jumătate a anului 2021”, transmit reprezentanții CJ Sibiu pentru cititorii Turnul Sfatului.
Reprezentanții CJ Sibiu mai invocă și o vină ”din adâncuri”: instabilitatea întregului deal care nu a fost relevată de studiul geotehnic pe baza căruia a fost elaborat proiectul. ”Constructorul a realizat lucrările conform proiectului tehnic și nu intră în sarcina lui remedierile cauzate de fenomene meteo excepționale și de dinamica geotehnică a terenului din zonă, care nu au fost evidențiate de studiul geotehnic”.

Defecțiunile au apărut anul trecut pe un drum județean recepționat anul trecut în urma unor investiții de 100 de milioane de lei
Prin urmare, CJ Sibiu vrea să scoată din bugetul județean cele aproape șase milioane de lei, la cât este estimată valoarea reabilitării. ”Având în vedere faptul că aceste alunecări de teren au apărut ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, căutăm soluții pentru a remedia zona de instabilitate din bugetul local al Județului Sibiu. În cazul în care fenomenele expuse se intensifică, vom face demersuri pentru a accesa fonduri guvernamentale pentru calamități naturale”, mai transmite cititorilor Turnul Sfatului instituția condusă de Daniela Cîmpean.
Care ploi?
Ceea ce nu spun reprezentanții CJ Sibiu este faptul că au fost demarate actele pentru a accesa bani de la guvern pentru a repara drumul în garanție. Autorităților locale din Păuca le-a fost cerut să întocmească un act prin care să certifice ”condițiile meteo excepționale” care au dus la defecțiuni.
Cel care și-a asumat un astfel de document este viceprimarul comunei Păuca, Ioan Vezan. El a semnat, în locul primarului, un proces verbal, prin care comitetul local pentru situații de urgență certifica faptul că ”ploi abundente” au dus la afectarea rigolelor, a căii de rulare și a zidului de sprijin pe drumul aflat în garanție.
Doar că, spre diferență de ceea ce susține președinta CJ Sibiu – și anume că ploile excepționale au căzut în primăvara lui 2021 -, cei din Păuca au scris în procesul-verbal că ploile abundente au căzut în septembrie.
Contactat de Turnul Sfatului, viceprimarul Ioan Vezan spune că nici ploile despre care scrie în procesul-verbal întocmit la cererea autorităților județene nu au fost ieșite din comun. ”Au fost niște ploi și după aceea s-a întâmplat. Noi n-avem hidrologi și nu știu ce... că ne-au întrebat de efecte ale ploilor... Acum, da, nu au fost exagerate. Noi ne-am făcut datoria și am semnalat. E drum județean, nu e gestiunea noastră. Noi nu cunoaștem amănunte, că nu e problema noastră”, arată viceprimarul pentru cititorii Turnul Sfatului.
Notă: dintr-o eroare, în forma inițială a articolului, a apărut numele de Vasile Gusan (numele fostului viceprimar al comunei Păuca), în loc Ioan Vezan. Facem cuvenite rectificare cu scuzele autorului pentru această greșeală.
În acest context, prefectul Sibiului nu s-a mai adresat Guvernului să ceară bani. ”Instituția Prefectului - județul Sibiu nu a solicitat Guvernului României alocarea de fonduri în vederea reabilitării DJ 107B km 33+280 – 33+457”, răspunde prefectul pentru cititorii Turnul Sfatului.

Nici proiectantul nu e de vină
Drumul a fost modernizat în baza unui proiect tehnic elaborat de firma clujeană DP Cons SRL, în baza unui contract de 1,7 milioane de lei, care a inclus și asistența tehnică.
Clujenii spun că în zona în care a apărut acum alunecarea au realizat inclusiv o completare a studiului geotehnic, care ”a reliefat existența unor fenomene de alunecare de suprafață, fapt pentru care s-au proiectat ziduri de sprijin din beton armat cu soluție de fundare directă”. Proiectantul mai arată că în zonă a descoperit și infiltrații de apă, ”fapt pentru care s-au proiectat drenuri longitudinale de fund de șanț”.
Iar vina pentru ceea ce s-a întâmplat nu le aparține. ”Nu considerăm că defecțiunile în discuție sunt rezultatul unei erori de proiectare, soluțiile fiind documentate de studiile necesare. Apreciem că defecțiunile apărute sunt rezultatul unui cumul de factori, printre care ploile abundente căzute după finalizarea lucrărilor, când vegetația nu era refăcută în zona drumului, astfel a permis infiltrații mari de apă în corpul drumului și constrângerile de încadrare în limita de proprietate. Trebuie să fim conștienți de faptul că dezvoltarea hazardelor naturale nu ține cont de limitele de proprietate”, transmit proiectanții pentru cititorii Turnul Sfatului.

Nimeni nu este vinovat pentru că un drum nou a început să cedeze la niciun an de la terminarea lucrărilor
Invocarea limitelor de proprietate are legătură cu soluția pe care cei de la DP Cons sugerează că au propus-o din faza de proiectare, dar care nu a mai fost aprobată de conducerea CJ Sibiu. ”Pentru o drenare mai eficientă a apelor subterane ar fi fost necesară amenajarea, în afara limitelor de proprietate de pe partea stângă a drumului județean, realizarea unor drenuri tip spic, iar pe parte dreaptă realizarea unor canale de descărcare pentru evitarea stagnării apei la baza zidului realizat”, mai arată proiectanții.
Ei susțin că din măsurătorile realizate în ultima perioadă, zidul de sprijin din zonă este stabil, iar în straturile inferioare ale drumului mai staționează apa infiltrată în urma ploilor. ”Vom emite o soluție tehnică pentru îndepărtarea defecțiunilor”.
Garanția a fost returnată
Cea mai mare parte din garanția de bună execuție constituită de constructor a fost returnată de președinta Consiliului Județean Sibiu. Conform legii, susțin reprezentanții autorității județene. ”Având în vedere că procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor s-a încheiat fără obiecțiuni, comisia constatând în unanimitate că a fost respectat întocmai proiectul tehnic de execuție și dispozițiile de șantier aprobate, Consiliul Județean Sibiu a procedat la eliberarea a 70% din garanția de bună execuție, iar diferența de 30% se va elibera după expirarea perioadei de garanție și realizarea recepției finale”.

Zona de la intrarea în Mândra a DJ 107B
Drumul a fost reabilitat din fonduri alocate prin Planul național de dezvoltare locală. Lucrările au început cu întârziere (inițial trebuiau finalizate până la finele lui 2020), iar pe parcurs s-au scumpit: în august 2020, consilierii județeni au aprobat creșterea bugetului alocat. Iar în loc de 6,8 milioane de lei, cofinanțarea asigurată din bugetul județului a urcat la 19,9 milioane de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: drum in garantie reabilitat pe , strabag srl , dp cons , drum executat de strabag , drum rupt daniela cimpean , ploi exceptionale , drum judetean rupt , dj 107B ,
Vizualizari: 13462


Ultimele comentarii
Acum 58 minute
A
Acum 1 oră
V
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Opriti risipa banului public
Acum 2 ore
Jumbo