Refugiaţii de război din Ucraina urmează să fie mutaţi din hotelurile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre în centre de primire înainte de începutul sezonului estival, potrivit guvernului de la Sofia, scrie DPA, citat de Agerpres.
"Bulgaria nu îşi mai permite să întreţină cetăţeni ucraineni în hotelurile de pe plajă", a explicat viceprim-ministrul Kalina Konstantinova într-un mesaj video luni noapte.
Relocarea urmează să înceapă în următoarele zile. Potrivit autorităţilor, aproximativ 90.000 de persoane din Ucraina au rămas în această ţară din UE. Sezonul turistic la Marea Neagră începe în prima jumătate a lunii iunie.
Mulţi refugiaţi au refuzat până acum să se mute din hoteluri în case de vacanţă administrate de stat în interiorul tarii. A existat puţin interes pentru excursii special organizate cu trenul sau autobuzul. Mulţi se tem că ar putea să nu existe servicii de îngrijire medicală sau magazine în staţiuni de vacanţă unele izolate.
Potrivit presei bulgare, doar 500 de refugiaţi au folosit această posibilitate.
Bulgaria este în principal o ţară de tranzit pentru refugiaţii de război din Ucraina, care în primul rând se duc în Europa Centrală.
De la începutul războiului la sfârşitul lunii februarie, aproximativ 300.000 de persoane au intrat în ţară. Potrivit cifrelor oficiale publicate luni, 90.365 de refugiaţi au rămas în Bulgaria. Ei sunt cazaţi în hoteluri, dar şi în particular la prieteni, rude şi voluntari.
foto depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 973


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Alzara 1918
Acum 10 ore
Alzara 1818
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
MergeTreaba
Acum 10 ore
Ana Alexe