Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, care a acuzat recent noi dureri la picior, suferă de sindromul Muller-Weiss care antrenează o necroză a osului navicular, o maladie rară care afectează osul piciorului şi care provoacă dureri cronice, relatează AFP, citat de Agerpres.
Nadal suferă de 18 ani de o osteonecroză a osului navicular - sau scafoidul tarsian -, denumită şi sindromul Muller-Weiss, o maladie degenerativă "cronică şi incurabilă", din cauza căreia el fost nevoit să pună capăt sezonului 2021 în luna august, din cauza durerilor prea puternice.
El a revenit la începutul anului, cucerind trofeul la Openul Australiei, al 21-lea de Mare Şlem din carieră.
"Din păcate, cotidianul meu este dificil. Dar şi aşa, încerc să fac cât pot mai bine. Evident, uneori îmi vine greu să accept situaţia. Este frustrant uneori când nu mă pot antrena normal timp de mai multe zile. Dar astăzi am reînceput să sufăr la mijlocul setului doi, iar la un moment dat a devenit insuportabil", a declarat jucătorul recent.
"Este o durere care vine şi pleacă. Uneori mai puternică, alteori mai puţin. Astăzi (joi), a fost mai rău. Nu ştiu cum va fi peste două zile, peste o săptămână. Efectiv nu ştiu", a spus Nadal cu regret că a fost nevoit să părăsească turneul din capitala Italiei, unde viza al 11-lea titlu.
Sindromul Mulle-Weiss poate afecta un singur picior, dar mai adesea ambele. Rafael Nadal suferă de un singur picior, stângul. Această patologie afectează mai des femeile, persoane între 40 şi 60 de ani.
Profesorul Mainard, un reputat specialist, nu cunoaşte dosarul jucătorului spaniol, dar consideră că Nadal ar putea suferi din copilărie de maladia Krohler-Mouchet, o patologie rară de creştere a osului navicular care afectează copiii până în zece ani, în special băieţii care fac sport, şi care poate lăsa sechele.
"Trăiesc cu o tonă de anti-inflamatoare zilnic pentru a mă putea antrena", a adăugat Nadal care, conform profesorului Mainard, ar putea avea nevoie în cele din urmă de o "grefă osoasă pentru a restabili lungimea arcului intern al piciorului".
foto depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: sindromul Muller-Weiss , boala Nadal
Vizualizari: 2023
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Ionescu
Acum 1 oră
Lucia
Acum 2 ore
Aaa
Acum 2 ore
Panamera
Acum 2 ore
Feketecica