Vineri,
19.04.2024
Partial Noros
Acum
7°C

Vladimir Putin susţine că forţele antiaeriene ruse "sparg ca pe nuci" armele livrate Ucrainei de Occident

Vladimir Putin susţine că forţele antiaeriene ruse

Forţele antiaeriane ruse au doborât zeci de arme livrate Ucrainei de alte state şi "le sparg ca pe nuci", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui scurt fragment dintr-un interviu al său pentru postul de televiziune "Rossia-1", fragment difuzat sâmbătă, informează Agerpres, care citează Reuters.

Agenţia de presă rusă RIA Novosti, care a difuzat prima aceste afirmaţii, a citat răspunsul lui Vladimir Putin la o întrebare referitoare la armele livrate Ucrainei de alte ţări. Potrivit lui Putin, Rusia se descurcă fără probleme cu aceste arme şi a distrus deja zeci dintre ele.

Chiar dacă tipul exact de arme nu a fost precizat în fragmentul difuzat sâmbătă, Rusia a susţinut de mai multe ori că a distrus atât aeronave, cât şi rachete lansate de Ucraina.

Prima parte a interviului lui Putin a fost difuzată vineri şi încă una va fi difuzată duminică, potrivit TASS. În anunţul postului de televiziune se spune că Putin va răspunde la întrebări legate de livrările de arme din SUA pentru Ucraina.

Rusia a lansat la 24 februarie o vastă ofensivă împotriva Ucrainei, justificând-o prin necesitatea de a proteja de un pretins "genocid" populaţia rusofonă din Donbas, regiune din estul ţării, controlată parţial din 2014 de separatişti proruşi, pe care Moscova i-a susţinut de la început.

Potrivit Moscovei, este vorba de "denazificarea" puterii ucrainene, a cărei politică prooccidentală a fost percepută de ani de zile ca o ameninţare de către regimul rus.

Asaltul rus împotriva Kievului a eşuat însă, iar forţele ruse sunt de acum concentrate în Donbas, scena unor lupte înverşunate de mai multe săptămâni. Ruşii avansează foarte lent şi cu mare dificultate în faţa rezistenţei ucrainene.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1778

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 an

Nucii lui Geoana...
Raspunde

Gofre

Acum 1 an

Iar in acest timp, ucrainienii, probabil la comadna globalistilor ard si darama biserici ! Daca mai e vreun dubiu despre ce e acest razboi. E un razboi dus de globalistii fascisti si fara religie, impotriva ultimei mari puteri a Europei, Rusia si nu este sub papucul lor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus