Duminică,
26.10.2025
Innorat
Acum
14°C

Nicușor Dan spune că România nu trimite trupe în Ucraina: Vom sprijini logistic operațiunile de menținere a păcii

Nicușor Dan spune că România nu trimite trupe în Ucraina: Vom sprijini logistic operațiunile de menținere a păcii
Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că România nu va trimite trupe în Ucraina, dar va sprijini operațiunile de menținere a păcii atunci când condiții pentru pace vor fi îndeplinite, scrie Agerpres

'Multe din țările care sunt aici, în proximitatea Rusiei, au aceeași decizie pe care o avem și noi - de a nu trimite oameni în Ucraina după o eventuală pace sau o eventuală încetare a focului. În schimb, vom sprijini logistic, cu bazele noastre, operațiunile de menținere a păcii. Numai că pentru asta trebuie să ajungem la pace sau măcar la încetarea focului', a spus șeful statului la Antena 1.

El a amintit de momentul în care lideri europeni l-au însoțit pe președintele Volodimir Zelenski la întâlnirea cu președintele american Donald Trump, la Washington.

'Era un oarecare optimism că Rusia, în fața acestui angajament diplomatic, ar putea să vină repede la discuții. Eu mi-am manifestat pesimismul care iată că se confirmă în momentul ăsta. Rusia nu și-a dorit niciodată pacea în Ucraina', a spus Nicușor Dan.

Președintele a subliniat importanța SUA în ceea ce privește gestionarea conflictului.

'Mi-aș dori ca Statele Unite să fie implicate inclusiv pe partea de sancțiuni, pentru că sancțiunile pe care le pot dispune Statele Unite către Rusia pot să fie foarte consistente și foarte constrângătoare pentru Rusia. Cam ăsta e momentul la care noi ne aflăm acum', a arătat Nicușor Dan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

10 comentarii

Emil

Acum 1 lună

Ce spune stie toata lumea. Rolul presei e sa publice ce ascunde si nu spune Nicusor Dan.
Raspunde

Aici sunt banii dumneavoastra

Acum 1 lună

Gheorghe Piperea: Câte miliarde de euro în ajutoare militare a cheltuit de fapt România pentru Ucraina? În urmă cu 10 zile am trimis Consiliului Fiscal câteva întrebări scrise, în legătură cu impactul ajutorului financiar, militar și umanitar pe care România, timp de ani și jumătate, l-a acordat Ucrainei asupra deficitului bugetar. Cu data de 1 septembrie 2025, Consiliul Fiscal mi-a trimis un răspuns care adâncește misterul și agravează temerile. n legătură cu asistența financiară pentru Ucraina, documentul arată că: (i) în structura bugetului public nu există o poziție explicită privind asistența internațională, deci nici pentru sprijinul acordat Ucrainei și Moldovei de România; NOTĂ a mea – de aici rezultă că alocările de fonduri pentru aceste destinații sunt discreționare și sunt la limita calificării ca deturnare de fonduri; se dau bani publici, destinați altor poziții de cheltuieli publice (de exemplu, pensiilor, școlilor și spitalelor), pe programe cețoase ori chiar secrete de sprijin financiar al altor state; (ii) sprijinul acordat Ucrainei este secretizat, în baza unei decizii a CSAȚ; (iii) sprijinul acordat Ucrainei nu este cunoscut cu precizie, ci este doar estimat de Parlamentul European, în baza unor date elaborate de un Institutul de Economie Mondială din Kiel, care se bizuie pe informații comunicate de autoritățile naționale; NOTĂ a mea - așadar, opinia publică românească și, mai ales, autoritățile publice românești, așa cum este Consiliul Fiscal, sunt private de date exacte despre sprijinul militar, umanitar și financiar pentru Ucraina, dar aceste date merg fără probleme către un Institut străin, deși sunt secretizate de CSAȚ; (iv) din tabelul întocmit de Institutul din Kiel rezultă că, în perioada februarie 2022 – iunie 2025, sprijinul financiar acordat Ucrainei de România a fost de 1,5 miliarde de euro, reprezentând 0,6% din PIB, iar sprijinul financiar acordat Ucrainei de Comisia și Consiliul UE a fost de 63,2 miliarde euro, reprezentând 0,4% din PIB; prima NOTĂ a mea – suma și procentul din dreptul României sunt inexacte, fiind contrazise de Rezoluția Parlamentului European din 17 iulie 2024, de sprijin al Ucrainei până la victoria finală, din care rezultă că fiecare țară membră a UE a contribuit anual cu cel puțin 0,25% din PIB la sprijinul pentru Ucraina, acest procent fiind mărit ulterior, de unde rezultă că România a contribuit cu minim 850 de milioane de euro pe an, deci cu minim 2,55 miliarde de euro în trei ani; a doua NOTĂ a mea – suma de 63,2 miliarde de euro din dreptul UE este mult sub-evaluată, întrucât Ursula von der Leyen tocmai ce a declarat public că, pentru „unwavering support” pentru Ucraina, UE a cheltuit deja suma de 169 de miliarde de euro; (v) impactul războiului asupra economiilor țărilor membre ale UE se traduce ți prin inflație, încetinire a creșterii economice, explozia prețului la energie, dereglarea pieței de cereale, perturbări pe piețele financiare,realocări de resurse etc.; cifra de 3,5% din PIB, evocată de ex-premierul Ciolacu în septembrie 2023, ca fiind contribuția României la ajutorul dat Ucrainei, nu a putut fi corelată cu alte date pentru a fi evaluată; NOTĂ a mea – cifra nu este negată, deci nu este chiar „scoasă din burtă” de Ciolacu: doar că ea nu poate fi corelată cu alte date pentru bunul motiv că ... nu există alte date ... În primul rând, trebuie observat că documentul emis de Consiliul Fiscal nu are în vedere decât sprijinul financiar acordat Ucrainei. Nu se vorbește nimic de ajutorul militar, constând în armament și muniție și în transportul și tranzitul prin România al armamentului și muniției din alte state, destinate Ucrainei. Nu se vorbește deloc de ajutorul economic – coridoare de transport ferite de orice controale, inclusiv sub aspectul produselor periculoase transportate în containere ermetic închise sub nume de cereale, chimicale pentru agricultură sau materii prime energetice (petrol, gaze, unele aduse chiar din ... Rusia). Și nu se vorbește deloc de ajutorul umanitar sau de includerea gratuită a refugiaților sau a „refugiaților” ucraineni în categoria cetățenilor români plătitori de toate taxele și impozitele din lume (dar beneficiari pe jumătate/sfert/deloc ai prestațiilor sociale ale „statului democratic și social” român). Așadar, suntem cu totul orbi, instituțional și la nivel de opinie publică, în privința acestor costuri pe care le finanțăm noi, din munca, taxele, impozitele și contribuțiile sociale ale noastre. În al doilea rând, se observă că totul este secretizat în privința Ucrainei, chiar și acum, când suntem sub leadership- ul unui ins care a căștigat alegerile prezidențiale cu sloganul „România onestă” și în gestiunea unui alt ins care ne cere austeritate și „solidaritate în suferință”. Ceea ce „știe” Consiliul Fiscal despre sprijinul acordat Ucrainei de România și despre impactul asupra deficitului bugetar este doar o estimare a unui institut din Kiel ... La fel ca și pandemia și schimbarea climatică, promovate ca mega – sperietori care au „justificat” furturile și înghețarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești, în favoarea unor „salvatori” care știu ei mai bine cum ne este nouă bine în colivie, și criza bugetară se bazează pe premise false și pe o frică re-direcționată. Nu românul de rând a cauzat deficitul, nu antreprenorul obișnuit a furat de a rupt tva și accize... Românul de rând a consumat o pizza mare, cu preț de pizza mare, deci el e autorul deficitului bugetar, iar nu războiul proxy al altora și optimizarea fiscală practicată de stăpânii monopoliști ai economiei.

Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Datorita crimei organizate statale, Romania risca sa plateasca rusilor despagubiri de razboi grele daca Ucraina pierde razboiul.
Raspunde

Spayma trotinensis

Acum 1 lună

Acest comentariu atinge toate punctele esențiale. Poate citindu-l, se mai trezesc și alții din dulcele somn vegheat de statul atoateștiutor. Foarte bine punctat.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

A trecut 3 Septembrie :)
Raspunde

Rob

Acum 1 lună

La fel cum nici UE nici SUA nu doresc încetarea războiului. Să pretinzi țării care câștigă un război să se predea și să oprească atacurile necondiționat este de domeniul penibilului. SUA nu vor aplica sancțiuni Rusiei deoarece nu sunt atât de idioți să-și saboteze propria economie, vezi efectele sancțiunilor impuse de UE care au dus la o creștere (în jos) considerabilă a nivelului de trai al europenilor. SUA vor vinde în continuare arme în Ucraina pe banii europenilor și GNL la preț triplu până nu va mai exista țara.
Raspunde

Muschetarul român

Acum 1 lună

Dacă nu trimiteți trupe, de ce trimiteți lunar miliona de euro Ucrainei? Pentru alimentarea războiului? Ca doar nu cumpara castraveți din banii aia. Ucraina si Republica Moldova doua gauri negre alimentate de România! De ce romanii plătesc kw/h cu 1,68 lei si cei din Moldova cu 0,40 lei, în contextul în care primesc curent de la noi?
Raspunde

Constantin

Acum 1 lună

Conflictul acesta este invaluit tot mai mult in ceata, asa ca nu mai sti ce informatii sant corecte. Un lucru se vede ca Ucraina pierde teritoriu, rusii nu se grabesc, isi intaresc armata , fac aliante si se ocupa de cele place RAZBOI prin care parijolesc tot ce le iese in cale (nu conteaza cati rusi mor).Lumea clocoteste si orice este posibil in viitor.
Raspunde

Muresan

Acum 1 lună

Destul daca trimite euroi!
Raspunde

@Muresan

Acum 1 lună

Trist ar fi să trimită si eroi pe lângă euroi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus