Marţi,
20.05.2025
Innorat
Acum
17°C

Problemele cu mâncarea de la Județean vor fi remediate. Banii pentru hrana din spitale s-au dublat

Problemele cu mâncarea de la Județean vor fi remediate. Banii pentru hrana din spitale s-au dublat

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu transmit printr-un comunicat de presă un punct de vedere cu privire la problemele semnalate în ultimele săptămâni atât în presă, cât și în social media cu privire la mâncarea primită de pacienți. Aceștia subliniază faptul că se ține permanent legătura cu firma de catering pentru a îmbunătăți calitatea serviciului și precizează că, în urma controalelor făcute de cei de la DSVSA, nu au fost găsite nereguli care să pună în pericol sănătatea pacienților. De asemenea, de la 1 iunie, alocația de hrană a fost mărită de la 11 la 22 de lei pentru pacienții adulți și copii și la 33 de lei pentru cei care suferă de afecțiuni grave. 

Reprezentanții Spitalului Județean au transmis printr-un comunicat de presă un punct de vedere cu privire la problemele semnalate în ultimele săptămâni la modul în care mâncarea ajunge la pacienți. 

„În contextul în care în ultima perioadă, atât în mass media cât și în social-media au apărut mai multe referiri și interpretări, cu privire la serviciul de catering care asigură  hrana pacienților internați în cadrul SCJU Sibiu, mai exact la modul de preparare, transport și servire precum și la calitatea acesteia,  dorim să facem câteva precizări cu privire la acest proces, din dorința de a informa corect și exact opinia publică. În primul rând, le transmitem cetățenilor că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a făcut și face permanent demersuri  pentru a îmbunătăți toate serviciile de care beneficiază pacienții, mai ales cel de hrană”, transmit aceștia. 

În comunicat se explică parcursul semnării contractului cu firma SC ANSAMBLE CATERING & SERVICES SRL care a fost singura înscrisă la cea de-a doua liciotație, în condițiile în care la prima licitație nu s-a prezentat nimeni. 

„Complexitatea acestei situații s-a evidențiat în momentul în care, la prima licitație organizată nu s-a înregistrat nicio ofertă, fapt care a determinat anularea acesteia.  Ulterior, a fost necesară reluarea procedurii în data de 10 februarie. La cea de-a doua licitație s-a înscris o singură firmă participantă care, după evaluare, a fost declarată câștigătoare”, scriu reprezentanții spitalului. 

Spitalul va avea un spațiu propriu de colectare a hranei

Punerea în aplicare a constructului a început la 1 mai, iar în prima lună s-au înregistrat o serie de neconcordanțe. De asemenea, este anunțată crearea unui spațiu propriu în cadrul spitalului, spațiu care nu a existat.  

„În prima lună de la intrarea în vigoare a contratului au fost semnalate unele disfuncționalități, sincope sau neconcordanțe în procesul de asigurare a hranei pe care spitalul, în calitate de autoritate contractată responsabilă atât de achiziție cât și de derularea contractului, le-a tratat cu celeritate transmițând firmei de catering necesitatea identificării și aplicării unor soluții care să optimizeze procesul. Din cauza numeroaselor șantiere deschise concomitent în pavilioanele Spitalului, a fost dificil de identificat o locație proprie de distribuție a alimentelor, fapt ce a generat unele mici întârzieri la livrarea alimentelor pe secții. În acest sens, spitalul a identificat deja un spațiu propriu de recepție a hranei, care se află în acest moment în fază finală de amenajare, urmând să devină funcțional în câteva zile”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Pe de altă parte se atrage atenția supra faptului că mâncarea servită în spital are o specificitate aparte, fiind adaptată contextului medical în care se află pacientul și nu poate fi comparată cu mâncarea din restaurante. 

„ Mâncarea trebuie să corespundă cerințelor nutriționiștilor și a celor privind regimurile alimentare, fiind cel mai adesea limitată dau chiar interzisă folosirea condimentelor și chiar a unor alimente, fapt care se reflectă atât în gust cât și în aspect. Astfel, mâncarea de spital nu poate fi asimilată sau comparată cu mâncare de restaurant și nici judecată în relație cu astfel de meniuri”. 

Alocația de hrană a fost dublată de la 1 iunie

Firma care asigură mâncarea pacienților de la Spitalul Județean și-a desfășurat activitatea, timp de o lună, într-o locație temporară, situată în Șura Mare, avizată și autorizată atât de DSP Sibiu cât și de către DSVSA Sibiu. 

„În această perioadă, așa cum am subliniat, reprezentanții SCJU Sibiu s-au aflat în legătură permanentă cu reprezentații firmei de catering, le-au semnalat acestora toate situațiile apărute și au solicitat remedierea acestora. În toată această perioadă, pacienții internați nu au rămas în niciun moment fără hrană iar controalele efectuate de către DSVSA la sediul firmei de catering și la SCJU Sibiu au evidențiat faptul că mâncarea a corespuns din punct de vedere al calității, și nu i-a pus niciun moment în pericol pe cei internați”.  

Ulterior, începând din data de 3 iunie, firma de catering și-a relocat activitatea într-o nouă locație situată în proximitatea unității sanitare, fapt despre care cei de la spital spun că va îmbunătăți și fluidiza circuitul de livrare a meselor zilnice, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii prompte și de calitate.

„Ținând cont de cele prezentate, este evident că, pe fondul acestor dificultăți inerente întâmpinate, procesul de asigurare a hranei pacienților nu este unul perfect, dar cu siguranță este unul perfectibil, iar SCJU Sibiu va continua să trateze cu maximă seriozitate și implicare această chestiune pentru a remedia, împreună cu firma ce asigură hrana, orice disfuncționalitate care poate apărea”, se mai arată în comunicat. 

De asemenea, se precizează faptul că de la 1 iunie alocația pentru mâncare a fost dublată în urma Ordinului de ministru 1488/31.05.2022 emis în baza legii 133/2022, care ridică la 22 de lei alocația de hrană pentru pacienții adulți și copii și la 33 de lei pentru cei care suferă de afecțiuni grave.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Woomi

Acum 2 ani

După cum bine se poate observa de către orice observator independent, alocația de hrana se stabilește prin Lege nu prin acte administrative ale autorităților locale. Asta pentru cei care nu au altceva de făcut decât sa urle ca disperații ca nu da Cîmpean bani pentru mâncare în spitalul județean. Înainte de a arunca cu noroi puneți mâna și citiți amatorilor. Cel mai vehement critic, care a făcut o obsesie pentru Cîmpean și publica zilnic filmulețe cu el batjocorind administratia locală, ar trebui întâi să treacă pe la ciclul primar să învețe să scrie și vorbească. E tare agramat săracul dar ..... are o relație specială cu telefonul. Se filmează în timp ce conduce mașina și scuipă venin împotriva președintelui CJ. Apropo! Poliția rutieră unde e? Nu se autosesizează? Felicitări pentru articol.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus