Joi,
24.04.2025
Cer Senin
Acum
8°C

Udrea: Se pare că nu există justiţie pentru mine în România sau Bulgaria; copilului o să-i spun o minciună

Udrea: Se pare că nu există justiţie pentru mine în România sau Bulgaria; copilului o să-i spun o minciună

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a declarat, imediat după ce instanţa bulgară a decis să o extrădeze în România pentru a ispăşi o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute", că "se pare că nu există justiţie" pentru ea în România sau Bulgaria.

Udrea le-a mai spus jurnaliştilor, pe holurile Curţii de Apel din Sofia, că nu poate să-i explice fetiţei ei ce se întâmplă, însă o va minţi că nu poate veni acasă pentru că are ceva de făcut.

"Se pare că nu există justiţie pentru mine. Nu în România sau Bulgaria (...) O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor, dar şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni. Pentru decizia din 7 aprilie s-au făcut presiuni asupra judecătorilor", a spus Elena Udrea, potrivit Agerpres, la ieşirea din sala de judecată, având cătuşe la mâini şi flancată de poliţişti bulgari.

Întrebată cum îi va explica fetiţei ei faptul că va lipsi o vreme, Udrea a răspuns: "Credeţi că un copil de trei ani ştie ce se întâmplă sau că i-aş spune ce se întâmplă? O să-i spun din nou o minciună, că nu pot veni pentru că am ceva de făcut, aşa cum o mint de două luni".

Curtea de Apel din Sofia a admis vineri cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute".

Instanţa din Bulgaria a dispus punerea în executare a mandatului european emis pe numele Elenei Udrea şi extrădarea în România, decizia fiind definitivă.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia, fără a avea câştig de cauză. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 ani

Vorba romanului, fie pușcăria cat de rea, tot mai bine e-n patria ta.
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 2 ani

'O să-i spun din nou o minciună,'....mami nu e hoata,nu a furat,nu merita inchisoarea.Si uite asa creste o noua generatie de campioni viitori ai politicii si sfeteriselii...
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Puține românce au trecut prin atâtea pușcării străine.
Raspunde

Mura

Acum 2 ani

Dar noi, mamele pe care ea ne-a umilit ca facem copii pentru bani,atunci când au redus indemnizatiile,noi nu ne-am mintit copiii?Cu bani se cresc copiii.Si acum tocmai cu asta se apara,ca-i mama!Alaturi de ea vor ajunge si Anastase,Gorghiu si mai nou Orban.Prea au lovit în mame si copii,nu-i va uita Dumnezeu!
Raspunde

Mioara

Acum 2 ani

O sa scape fara nicio zi de închisoare.
Raspunde

Cetateanul Gogu

Acum 2 ani

Asteptam si dosarul Hidroelectrica. La multi ani !!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus