Deputaţii Dănuţ Aelenei, Daniel-Gheorghe Rusu şi Nicolae Roman, care au demisionat anterior din AUR, au anunţat, marţi, că se alătură deputaţilor independenţi de dreapta, aparţinând partidului Forţa Dreptei, condus de Ludovic Orban, informează Agerpres.
"Începând de astăzi îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în cadrul grupului deputaţilor independenţi de dreapta", au anunţat, pe rând, cei trei parlamentari.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a precizat că aceştia rămân deputaţi neafiliaţi, conform regulamentului.
Deputatul Violeta Alexandru le-a mulţumit celor trei deputaţi şi a menţionat că grupul independenţilor de dreapta a fost constituit regulamentar la începutul sesiunii parlamentare.
"Ce mize mici au unii, răutăcioşi din fire, trăiesc pentru răutăţi. Le mulţumesc neafiliaţilor care s-au alăturat grupului deputaţilor de dreapta, un grup care s-a creat la începutul sesiunii parlamentare, conform regulamentului, prin anunţul pe care l-am făcut în termenul regulamentar, cu respectarea a două decizii CCR. Le mulţumesc şi la treabă", a spus Alexandru.
Andronache a răspuns, la rândul său, că grupurile parlamentare sunt cele care s-au constituit ca urmare a alegerilor.
"Răutăcioşi sunt cei care pleacă dintr-un grup parlamentar şi apoi visează că şi-au înfiinţat un alt grup parlamentar. Este evident că deciziile CCR sunt cu totul altceva, grupurile parlamentare sunt cele care s-au constituit ca urmare a alegerilor. În rest, faptul că la un moment dat s-a făcut o greşeală, nu ştiu cum poate fi denumită înfiinţarea unui aşa-zis grup parlamentar în legislatura trecută, în orice caz în mod neconstituţional, nu cred că are relevanţă asupra ceea ce se întâmplă acum şi situaţiei actuale din Parlamentul României, deoarece toţi liderii de grup au aceeaşi opinie", a adăugat Gabriel Andronache.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1114
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
Sibian
Acum 31 minute
Doliu mare la hauristi !
Acum 46 minute
Invingator
Acum 53 minute
Emil
Acum 1 oră
UE