Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Gimnastică aerobică: România, clasată pe locul patru în proba de trio, la Mondialele de la Guimaraes

Gimnastică aerobică: România, clasată pe locul patru în proba de trio, la Mondialele de la Guimaraes

România 2, în componenţa Gabriel Bocşer, Miruna Iordache, Daniel Ţavoc, s-a clasat pe locul al patrulea în finala probei de trio, vineri, la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Guimaraes (Portugalia), cu 20,138 puncte, anunță Agerpres.

După ce au ocupat locul al treilea în calificări, românii au fost devansaţi în finală de Ungaria (20,277), Bulgaria (20,188) şi Vietnam (20,183).

România 1 (Claudia Gheorghe, Leonard Manta, Antonio Surdu) a ocupat locul 7 (19,677), la fel ca în calificări.

La individual feminin, Daria Mihaiu, care în calificări a fost a treia, s-a clasat pe cinci, cu 19,950 puncte, după ucraineanca Anastasia Kuraşvili (20,950), turcoaica Ayşe Onbasi (20,350), finlandeza Nea Kivelae (20,050) şi franţuzoaica Maelys Lenclos (19,950).

România participă cu 12 sportivi la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Guimaraes (16-18 iunie) şi a cucerit vineri medalia de argint în proba pe echipe.

În finalele de sâmbătă vom avea reprezentanţi la individual masculin (Gabriel Bocşer), cuplu (Sandra Dincă/Mihai Alin Popa), grup (Gabriel Bocşer, Mihai Alin Popa, Leonard Manta, Antonio Surdu, Daniel Ţavoc) şi dans aerobic (Daria Mihaiu, Darius Branda, Sarmiza Niculescu, Sandra Dincă, Mihai Alin Popa, Leonard Manta, Antonio Surdu, Mirela Frîncu).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus