Gheorghe Dănulețiu, cunoscut la Ghiță Ciobanu, în urma reclamelor pe care le-a făcut la mai multe servicii de telefonie mobilă, spune că în Sibiu nu au intrat pe piața muncii ciobani aduși din Asia din cauza salariilor și a lipsei de comunicare.
”Nu ne putem baza nici pe ai noștri, d-apăi cu unii cu care nu te poți înțelege în nicio limbă. Chiar am avut o discuție cu un fermier din Bihor care a lucrat cu telefonul, să traducă. Nu poți conduce stâna cu Google translate. E foarte greu. Au adus de dincolo și spun că nu rezistă la ceea ce avem noi. Noi mai avem o problemă, pentru că nu mai avem de unde da salarii mai mari pentru că efectiv nu ai din ce”, spune Dănulețiu.
Fermierul spune că în Sibiu nu se pot da un salariu mai mare de 3000 de lei, pentru că nu mai e rentabil să ții oi.
”Noi avem 3000 de lei salariu la care se adaugă mâncare și țigări. E foarte greu pentru că ciobani care să știe meserie nu mai sunt. Sunt doar oameni care fac doar dacă stai pe lângă ei. Dacă ai plecat, se pun și se culcă”, explică Gheorghe Dănulețiu.
Ai noștri pleacă în străinătate, aici vin ciobanii din Asia
Ionică Nechifor, preşedinte al Asociaţiei crescătorilor de ovine Moldovovis şi director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi din Botoşani, spune că această criză a ciobanilor a devenit critică și că unii fermieri preferă să aducă ciobani din străinătate.
Deficitul de ciobani a depăşit deja pragul de 50% la nivelul întregului judeţ. Toţi fermierii lucrează, în cele mai fericite situaţii cu jumătate din efectivul necesar la o stână.
„Eu cred că la ora actuală suferim de 50% lipsă îngrijitori la animale. Cel puţin la staţiunea de cercetare, dacă eu aş avea nevoie în organigramă de 11 îngrijitori, în realitate nu am decât 5! Vă daţi seama cum ne descurcăm...“, adaugă fermierul botoşănean.
Marii fermieri din Botoşani spun că nu găsesc forţă de muncă, nici dacă cheltuie 5000 de lei pe un cioban.
„Un cioban ia 5000 de lei. Şi aici pun masa, ţigările, cazarea. Şi cu 2.500 de lei net în mână“, precizează Nechifor. Mulţi tineri ciobani aleg străinătatea fiindcă au un program mai lejer, nu trebuie să stea mereu la stână şi pe deasupra ar fi şi mai bine remuneraţi.
În disperare de cauză, sunt fermieri din Moldova care sunt dispuşi să aducă ciobani din Asia.
„Un coleg de la Piatra Neamţ a făcut un contract cu patru cioabani din Bangladesh“, susţine Ionică Nechifor, potrivit Adevărul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dănulețiu , Bangladesh , angajati , ciobani
Vizualizari: 2591


Ultimele comentarii
Acum 11 minute
Sibianul
Acum 14 minute
Oare...secu?
Acum 32 minute
5
Acum 52 minute
Andrei
Acum 57 minute
5