Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
6°C

Cine sunt pompierii sibieni care au alergat la maraton cu echipamentul de 18 kg în spate: „Niciodată nu este prea târziu să devii o versiune mai bună a ta”

Cine sunt pompierii sibieni care au alergat la maraton cu echipamentul de 18 kg în spate: „Niciodată nu este prea târziu să devii o versiune mai bună a ta”

Patru pompieri au alergat anul acesta în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru a strânge banii necesari achiziționării unui aparat de analiză al gazelor pentru o ambulanță de tip C. De ce au fost cei patru diferiți de restul participanților? Pentru că în loc de echipament sportiv au ales să alerge în ținuta cu care merg la intervenții, inclusiv cu aparatul de respirat în spate, echipament care cântărește aproximativ 18 kilograme.

Cei patru pompieri sunt Plutonier adjutant George Narița, subofițer operativ principal și servant alpinist, Plutonier adjutant Gabriel Tănase, comandant de  echipaj și conducător de autospecială, Plutonier adjutant Viorel Tobias, comandant de  echipaj și conducător de autospecială și Plutonier Iulian Mitescu, comandant de echipaj și servant alpinist. Toți patru sunt pompieri cu vechime în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Căpt. Dumitru Croitoru” Sibiu și împătimiți ai sportului de performanță. Pe lângă participarea la maraton au în spate un adevărat palmares de competiții și trofee câștigate.

George Naița are 37 de ani și este din comuna Ciurea, județul Alba. A început serviciul la pompieri în anul 2007 în orașul Cîmpeni, iar din 2018 a venit la Sibiu. Își amintește că o conjunctură specială l-a făcut să devină pompier. În anul 2007 terminase Facultatea de Educație fizică și Sport la Oradea, iar prietenii lui auziseră că la pompieri se fac angajări și i-au vorbit despre această oportunitate. Pentru că lui George îi plăcea această idee de a deveni pompier și nu-i era teamă de efort a decis să încerce și așa a început aventura ca și pompier.

Gorge Narita

Plutonier adjutant George Narița, subofițer operativ principal și servant alpinist

„Toate experiențele pe care le-am trăi până acum în această calitate au fost, în mare parte, pozitive”. George este servant alpinist pe o mașină de stingere. Adică participă la incendii și în cazul în care este nevoie intervine când trebuie să salveze o persoană aflată la înălțime.

Alături de el stă Plutonier adjutant Gabriel Tănase. Bărbatul are 41 de ani și spune că în anul 2008 a fost încadrat la ISU Sibiu, din sursă externă. Și în cazul lui Gabriel a fost o întâmplare faptul că a ajuns pompier. Un prieten l-a întrebat, pentru că avea toate calitățile, dacă nu i-ar plăcea să conducă o mașină de stingere incendii și pentru că i s-a părut interesantă ideea, aceea de intervenție și de a sări în ajutorul cuiva, nu a stat pe gânduri. „Este o emoție, o trăire pe care o îmbrățișăm cu mare drag”, spune Gabriel. Astăzi este comandant de echipaj pe autospeciala de descarcerare.

Pompieri de meserie, sportivi în suflet

În paralel cu misiunea de pompieri cei doi bărbați sunt pasionați de sportul la nivel înalt. Anul acesta au participat la Maratonul Internațional Sibiu, alături de alți doi colegi, purtând echipamentul cu care merg la intervenții, inclusiv cu aparatul de respirat, un echipament ce cântărește aproximativ 18 kg. Nu este prima lor participare. Și anul trecut au alergat în echipament, însă nu au avut aparatul în spate.

George Narita

„Nouă dintotdeauna ne-a plăcut să alergăm. Ne-a plăcut tipul acesta de efort. De asemenea, ne-a plăcut și ideea de strângere de fonduri și ne-am gândit să facem ceva special pentru a trage atenția, pentru că toată lumea alerga în echipamentul clasic. Ne-am gândit să adăugăm un plus de imagine și de greutate pentru noi. Așa am reușit să ne strângem câțiva colegi și am pus în practică această idee”, spune George. Au alergat la proba de 21de kilometri a maratonului, stil ștafetă cu ceilalți doi colegi, fiecare alergând câte cinci kilometri.

„A fost greu, dar a fost bine. Pentru noi este frumos să simți că transpiri sau că te dor mușchii”, spune Gabriel. Pentru anul viitor cei patru pompieri s-au gândit să vină cu o nouă provocare, însă, nu vor să divulge nimic de pe acum. Vor să fie o surpriză pentru sibieni. Banii strânși vor fi folosiți pentru achiziționarea unui parat de analiză al gazelor pentru ambulanța tip C.

Sportivi de performanță cu rezultate pe măsură

Având în vedere facultatea pe care a urmat-o, George spune că a fost pasionat dintotdeauna de sport. În facultate a cochetat cu toate sporturile, după care a fost atras de ideea de scanderbeg și a ajuns să participe la campionatele naționale, obținând rezultate. O accidentare, însă, avea să-l facă să renunțe la acest sport și a trecut la alt tip de mișcare. „M-am îndrăgostit de exercițiile calistenice, adică exerciții cu propria ta greutate: tracțiuni, flotări, genuflexiuni și m-am pregătit pe această parte. Ajungând la pompieri și văzând tipul acesta de mișcare, am fost foarte atras de ea și am început și aici să participe la competiții de genul celui care stabilește cel mai puternic pompier. „Prima ediție la care am participat a fost în anul 2016, la Ialomița, în memoria unui coleg căzut la datorie. Apoi următoarele două ediții au fost la Alba și s-a făcut o pauză de doi ani din cauza pandemiei. Anul acesta competiția se va relua și se va desfășura la Brașov”, spune George.

isu sibiu

A mai participat și alte competiții interne sau internaționale, singur sau în echipă și rezultatele au fost pe măsură. De un singur rezultat, însă, este cu adevărat mândru.

„Ca să înțelegeți pe deplin ce înseamnă pentru mine sportul, după nume ar putea fi titlul european câștigat la Campionatul European al Pompierilor care a avut loc, de curând în Germania. L-am câștigat la categoria 35 de ani . Am câștigat două titluri naționale de cel mai puternic pompier, am câștigat și o competiție internațională care s-a desfășurat în Austria, dar rezultatul de care sunt eu cel mai mândru este un loc 9 obținut în Polonia la cea mai puternică competiție de profil. La ediția la care am obținut acest loc au fost peste 350 de oameni din 17 țări ale lumii. Este o competiție mondială. Pentru mine aceasta rămâne cea mai mare performanță”, spune George.

Gabriel povestește că datorită lui George a descoperit acest tip de competiții, până să-l cunoască pe el, practica un sport de echipă, fotbalul de performanță.

 Plutonier adjutant Gabriel Tănase, comandant de echipaj și conducător de autospecială

„Venirea lui George la Sibiu și faptul că-l vedeam mișcându-se m-a făcut și pe mine curios. Mi-am dat seama că este o mișcare intensă și mi-am dorit să încerc și eu. A realizat în scurt timp că nu eram pregătit pentru un astfel de sport și am încercat să mă antrenez, să merg la competiții cu George și trebuie să spun că m-a prins tare acest microb.” Spune că a participat de curiozitate în anul 2019 la cel mai puternic pompier și a descoperit competiția pe parcurs. A ajuns și în Austria, la o competiție internațională unde a ieșit pe locul II la echipe. Pe plan sportiv se declară mulțumit de performanțele sale. Și Gabriel, la fel ca George s-a întors cu premii de la competiția Europeană din Germania, la care a participat de curând. A obținut locul II individual la categoria de vârstă 40 plus și un loc II cu echipa. „Această competiție  este de o anvergură extraordinară și cu istorie de 22 de ani”, spune Gabriel.

Unul iubește muntele, celălalt compania celor dragi

Cei doi pompieri spun că experiențele de la competiții sunt extraordinare și în afara competițiilor sunt o mulțime de alte plusuri.

„Faptul că întâlnim colegi de-ai noștri din alte țări ale luii este un mare plus pentru noi. Este unul dintre motivele pentru care ne dorim să ajungem la astfel de competiții. Dincolo de întrecerile sportive este un schimb de experiență, o posibilitate pentru noi de a cunoaște alte mentalități și de a vedea cum fac ei lucrurile mai bine. Am întâlnit mulți oameni, ne-am făcut prieteni, am ajuns să înțelegem că de multe ori vârsta este doar un număr. Ca să vă dau un exemplu, unul dintre cei mai titrați și mai buni pompieri din lume are 53 de ani și este un om extraordinar. Asta ne face și pe noi să ne dorim să fim mai buni, să fim un exemplu pentru colegii mai tineri și pentru cei din jurul nostru”, spune George.

Gabriel (foto stânga) și George (foto dreapta)

În viața de zi cu zi amândoi sunt implicați tot într-un fel de mișcare. Gabi joacă fotbal iar George este antrenor personal. Dincolo de asta George iubește călătoriile și muntele. În timpul liber oamenii îl găsesc pe munte făcând tot ceea ce înseamnă drumeții, escaladă sau via ferrata. Lui Gabriel îi place să-și petreacă timpul alături de oameni dragi lui, un cerc restrâns, dar despre care spune că-i încarcă bateriile. Băieții și-au dorit să transmită și un mesaj sibienilor. 

„Ne dorim ca toți să fie conștienți de faptul că niciodată nu este prea târziu să devii o versiune mai bună a ta. Întotdeauna este loc să-ți îmbunătățești condiția fizică, activitățile și să ai grijă de sănătatea ta”.

Cine sunt ceilalți doi colegi care au alergat la maraton

În momentul documentării acestui material Viorel Tobias și Iulian Mitescu nu au putut fi prezenți alături de colegii lor, dar, cu toate acestea, au transmis câteva informații despre ei și câteva gânduri despre experiența maratonului.  

Viorel are 35 ani și spune că în anul 2005 a fost admis la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civila „Pavel Zăgănescu” Boldești, iar din 2007 face parte din echipa ISU Sibiu.

Plutonier Iulian Mitescu, comandant de echipaj și servant alpinist

„De copil mi-a plăcut să fac diverse activități sportive, dar nu de performanță, ci doar la nivel de hobby. Ca pompier am avut ocazia să-mi dezvolt aceste abilități”, transmite Viorel. S-a alăturat colegilor lui cu toată inima în misiunea pe care au avut-o la maraton, fără să-i pese de cele 18 kilograme pe care le-a purtat în timpul alergării. „Suntem deja la a doua competiție și sperăm să fim cât mai mult de acum înainte în aceeași formație și să putem ajuta în continuare”, mai spune Viorel. Pompierul a făcut parte din lotul sportiv al Inspectoratului cu care a obținut rezultate foarte bune la nivel național. Recomandă tuturor să facă mișcare.

Iulian Mitescu are 32 de ani și este în cadrul ISU Sibiu din anul 2016. Nu e de mirare că și el este un împătimit al sportului încă din copilărie. Spune despre participarea la maraton că a fost o provocare pe care au acceptat-o toți patru și că-ți doresc de la anul să ridice ștafeta.

„Participarea la maraton în echipamentul de intervenție a fost o provocare acceptată de toți patru anul trecut după ce am alergat echipați la fel, dar fără aparatul de respirat în spate. La anul dacă suntem sănătoși sperăm să ridicăm ștafeta și mai sus!”, spune și Iulian.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus